Social

Cel mai cunoscut polițist din România a venit la Chișinău: „Sper să capăt și eu puțin accent fain”

Brașoveanul Godină, care a lansat recent cartea pentru copii „În misiune cu Marian”, anunță pe contul său de Facebook că va participa, la invitația Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, în perioada 8-11 iunie, la un seminar din cadrul proiectului „Etică şi integritate organizațională în cadrul MAI” organizat de Serviciul Protecție Internă şi Anticorupție.
„Activitatea se adresează tinerilor angajați din cadrul subdiviziunilor MAI din Republica Moldova si are scopul de a instrui angajații MAI in domeniul eticii şi integrității profesionale.

Abia aştept să îi cunosc pe colegii din Republica Moldova şi să vă povestesc experiențele de acolo. Sper să capăt şi eu puțin accent fain pentru că îmi place mult cum vorbesc”, a precizat Marian Godină pe pagina sa de Facebook.
Prima carte a lui Marian Godină, „Flash-uri din sens opus”, aparută la Curtea Veche Publishing, a devenit un bestseller încă înainte de a apărea fizic pe piață, în total înregistrând vânzări de peste 40.000 exemplare.

Marian Godină lucrează în poliția rutieră și a ajuns faimos după ce a postat pe Facebook o serie de povestiri amuzante despre viața cotidiană a unui polițist obișnuit dintr-un orășel din România. 

radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *