În România a fost o bucurie generală când Herta Muller a luat premiul Nobel pentru literatură. Chiar dacă e de etnie germană, faptul că a trăit în România și că a scris despre realitățile (triste) de acolo, ne-a determinat să o considerăm „de-a noastră". Nu așa se întâmplă în Moldova.
Se pare că avem acum un moldovean de etnie rusă pe care Moldova nu a știut să și-l revendice. Deși e, cu siguranță, cel mai mare scriitor de limbă rusă pe care l-a avut Moldova vreodată. Vorbesc, cum probabil unii dintre voi v-ați dat seama, de Vladimir Lorcencov. Un tânăr de 36 de ani, care a luat până acum tot ce se putea lua în materie de premii literare în Rusia. Apoi să menționăm faptul că a fost tradus deja în peste 14 limbi, dar în română nu. Și când spun tradus, nu mă refer la mici fragmente prin antologii scoase cu finanțări de pe nu știu unde, ci la romane traduse integral. Să mai punem în balanță că a fost anul acesta în lista scurtă a prozatorilor pentru un important premiu al revistelor literare americane în New York?
Vladimir Lorcencov nu e tradus. Nu a primit vreun premiu în Moldova (cu excepția celui acordat de noi la Cenaclul Republica), nu a avut lecturi publice în Chișinău în alte locuri (la Republica l-am invitat ori de câte ori am avut ocazia), deși a trăit aici. Acum a plecat în Canada, îl vedem ba în Franța, ba în alte țări. Vedem traducerile lui în toată Europa. Dar la noi nu. Nu interesează pe nimeni un scriitor de limbă rusă din Chișinău, care deja a intrat în istoria literaturii universale. Ce rușinos!
Când a fost la Republica cineva l-a întrebat de ce nu a citit și în alte părți ale orașului. Răspunsul a fost simplu: „nu am fost invitat", iar când a fost căutat de la Ambasada Chinei, de un atașat cultural interesat de traducerea unui roman în chineză, cei de la Uniunea Scriitorilor au spus că în Moldova nu există un scriitor cu numele ăsta: Vladimir Lorcencov, așa că au ajuns la el pe căi mai puțin convenționale. Și nici măcar fobiile politice nu sunt cele care au dezvoltat la noi dezinteresul față de cărțile sale. Fiindcă așa cum puteți citi în interviurile sale, date în toată lumea, Vladimir își dorește pentru Moldova un parcurs european. Poate ceea ce deranjează în discursul său despre Moldova (cel puțin la socialiști ar trebui să deranjeze) e faptul că Lorcencov susține sus și tare că nu există popor moldovenesc, că toți moldovenii sunt români și că unirea cu România ar fi de dorit. Am adăugat aceste opinii de-ale lui, declarate în presa străină, mai mult ca amuzament, fiindcă atunci când avem de a face cu un fenomen cultural, nu e în regulă să ne intereseze opțiunile politice.
Lorcencov e, cum spun cei ce pot citi în rusă, un mare scriitor. Am citit fragmente dintr-un roman de-al său în italiană. E un scriitor din Republica Moldova, așa cum singur se prezintă, dar despre care Moldova nu știe nimic, nici nu vrea, nici nu își bate capul să-i traducă vreo carte. Am motive să cred că va fi tradus în România, și că, încă o dată, vom vedea că fără România literatura noastră contemporană ar fi inexistentă și am rămâne blocați în nostalgice formule șaizeciste.
