Timpul Liber

Cele mai bune aplicații de editat VIDEO, pentru telefonul tău

Conținutul video este mai puternic ca oricând. Nu mai e nevoie să vorbim despre succesul TikTok, rețeaua socială care a ajuns la 5.3 milioane de utilizatori în România, devansând astfel Instagram, și 1.2 miliarde de utilizatori în întreaga lume. Sau Youtube, unde la fiecare 5 secunde sunt încărcate 45 de ore de conținut și vizualizate peste 300.000 de clipuri.

Indiferent dacă ai telefon cu Android sau iOS, poți să experimentezi cu clipurile pe care le filmezi, astfel încât să le faci mai atractive. Există aplicații de editare video atât pentru avansați, cât și pentru începători.

Fie că vrei să editezi videoclipurile filmate pentru a le posta pe rețelele de socializare, pe Youtube, să faci un scurtmetraj sau o reclamă, ai această posibilitate, dacă alegi aplicația care ți se potrivește.

Top 5 aplicații de editat video de care ai nevoie pentru smartphone
Există multe aplicații pentru editat video și nu a fost ușor să aleg doar 5. Unele sunt disponibile și pe calculator, nu doar pe smartphone. Cele mai bune aplicații de editare video sunt adaptate la display-ul mai mic al smartphone-ului. Un lucru pe care trebuie să-l iei în calcul este că pentru o editare mai pretențioasă, de cele mai multe ori trebuie să plătești. Să vedem care sunt cele bune variante.

Adobe Premier Rush
Adobe este recunoscută pentru aplicațiile de editare pe computer: Lightroom și Photoshop pentru fotografii, Premier Pro și After Effect pentru video. Pentru telefon, există varianta Premier Rush, care vine cu un proces simplu de editare și urcare a rezultatului pe platformele de social media. În momentul în care ai terminat de editat, aplicația face singură conversia pentru formatul care se potrivește rețelei de socializare pe care vrei să postezi.

Dacă ești familiarizat cu Premier Pro, versiunea Rush de pe Android sau iOS îți permite să continui munca pe smartphone. Poți apoi salva progresul în Cloud și să continui în Pro. Interfața este punctul forte al aplicației. Când o deschizi prima dată, poți vedea un tutorial care să-ți arate tot ce ai nevoie să știi. Apoi poți să te joci cu culorile, cu sunetul, să adaugi titrare sau tranziții.

Aplicația de editare video este disponibilă gratuit pe Android și iOS, existând o perioadă limitată în care o poți folosi fără abonament. După această perioadă, abonamentul are un preț de 9.99 de dolari pe lună.

Quik
Quik este o altă aplicație de editare video puternică făcută de creatorii GoPro-ului și este creată pentru a grăbi procesul de editare. În momentul în care ai selectat un video pe care l-ai înregistrat, aplicația caută momentele cele mai bune și poate automat să taie, să editeze și chiar să adauge tranziții.

Ulterior, poți să modifici manual clipurile, dacă selecția automată nu este pe placul tău. Quik este disponibilă atât în Play Store, cât și în App Store.

LumaFusion (iOS)
Deși este destinată exclusiv utilizatorilor de iPhone și iPad, nu pot să nu menționez LumaFusion. Nu ai nevoie de un abonament, fiind necesară doar plata prețului de achiziție a aplicației.

LumaFusion este o aplicație de editare video folosită adesea de jurnaliști, regizori și producători. Un mic dezavantaj este legat de faptul că nu există sincronizare între device-uri, astfel că nu poți începe editarea pe smartphone și să o închei pe tabletă, de exemplu.

În rest, are tot ce este necesar pentru editarea clipurilor pentru corectarea culorilor, un mixer audio puternic, posibilitatea de a folosi slow motion sau fast motion, și multe altele. Prețul de achiziție nu este unul mic: 149.99 de lei.

InShot
Disponibilă și pe Android, și pe iOS, InShot este o aplicație excelentă pentru editarea conținutului video, dar și pentru cel foto. Pentru video, există multe opțiuni precum decuparea, schimbarea vitezei, adăugarea de filtre, muzică și text. Imaginile pot fi și rotite, lucru care se poate dovedi extrem de util.

Aplicația poate fi folosită în mod gratuit, însă cu reclame și watermark pe rezultatul final. Pentru a scăpa de ele, trebuie să plătești 2.99 dolari.

KineMaster
KineMaster este o altă aplicație de editare video care poate fi folosită pentru rezultate profesionale. Permite adăugarea de efecte sau tranziții, în funcție de frame, poți uni chiar mai multe clipuri pe diferite „layere”, precum și mai multe fișiere audio.

Aplicația are funcții avansate, precum filtre de culoare, controlul vitezei, tranziții 3D și multe altele. La fel ca în cazul altor aplicații, versiunea gratuită aduce watermark pe clipul final. Este necesar abonament pentru a scăpa de acesta, fiind și singura variantă prin care poate fi exportat un clip la rezoluție 1080p sau 4K. Desigur, KineMaster este disponibilă și pe Android, dar și pe iOS.

Trucuri să filmezi corect cu telefonul
O aplicație pentru editarea video nu este suficientă pentru ca rezultatul să fie unul spectaculos. La fel ca în cazul fotografiilor, cel mai bun lucru pe care îl poți face este ca versiunea brută să fie una de calitate. Iar pentru asta ai nevoie de un telefon cu cea mai bună cameră foto.

Primul lucru la care trebuie să fii atent este ca filmarea să fie dreaptă. Pentru asta, poți activa din setările camerei cele 4 linii (Grila sau Grid). Tot din meniu, asigură-te că ai cele mai avansate opțiuni de care dispune telefonul tău active (4K, 60fps etc).

Alte câteva indicații pentru filmare: folosește telefonul în modul landscape, nu portrait. Ai grijă când folosești zoom-ul telefonului să nu fie folosit cel digital, ci cel optic sau hibrid. Zoom-ul digital scade mult calitatea imaginii, mai ales dacă nu este folosit un trepied.

Un capitol la care telefoanele încă nu sunt suficient de puternice, cel puțin în acest moment, este legat de lumina puternică în spatele subiectului pe care îl filmezi. Evită astfel de situații, pentru ca rezultatul obținut în contre-jour să nu aibă acel aspect „ars”.

De asemenea, evită mișcarea rapidă a telefonului, poate fi extrem de obositoare de privit, mai ales dacă nu ai un smartphone cu o bună stabilizare optică a imaginii. Folosește camerele de pe telefon care vin cu stabilizare optică, pentru ca filmarea să fie fluidă.

Dacă îți dorești să filmezi la un nivel superior, poți alege un stabilizator Gimbal, care va transforma felul în care arată filmările tale. În plus, acesta vine și cu aplicații proprii de editare video. DJI Osmo 4 sau Moza Mini MX au un mod manual în care poți alege din mai multe stiluri de filmări: înregistrezi 4-5 clipuri scurte de câteva secunde și aplicația le unește apoi automat.

Telefoane cu cele mai bune camere pentru video
Telefoanele cu cea mai bună cameră foto sunt, de regulă, cele dau cele mai bune rezultate și la filmarea clipurilor video. Huawei P40 Pro are printre cele mai mari punctaje în Dxomark, când vine vorba de filmarea clipurilor video. Huawei a adus pe acest flagship una dintre cele mai bune stabilizări optice, care reușește să compenseze mișcarea camerei sau a subiectului. Autofocusul nu dezamăgește nici el, contrastul și culorile sunt excelente, iar filmarea pe lumină slabă depășește orice așteptări.

Huawei P40 Pro este capabil să filmeze video 4K la 60 fps, atât cu camera main, cât și cu cea ultra-wide. Senzorul telephoto poate filma 4K sau 1080p la 30 fps. Telefonul are numeroase moduri de filmare, menite să ușureze munca utilizatorilor: real-time bokeh video, 4K HDR time-lapse, slowmotion 7680 fps, dual video și ISO 51.200 pentru clipurile filmate noaptea.

Samsung Galaxy S21 Ultra 5G
Samsung a lansat de curând cel mai puternic smartphone al său. Galaxy S21 Ultra 5G are pe spate un modul de 5 camere, care pot înregistra video 4K UHD la 60 fps. Mai puțin senzorul principal, de 108 MP, care poate înregistra video 8K la 24 fps.

Pe lângă aceste specificații, Samsung a adus în softul camerei și opțiunea Director’s View, care îți permite să vezi, în timp ce filmezi, thumbnails cu perspectiva fiecărei camere. Astfel, e foarte simplu să schimbi camerele pentru a obține cel mai bun rezultat. Iar Vlogger View îți permite acum să filmezi simultan cu camera frontală, cât și cu o cameră de pe spate.

iPhone 12 Pro Max
Fără îndoială, iPhone 12 Pro Max este unul dintre cele mai versatile smartphone-uri de pe piață. Telefonul vine cu un sistem triplu de camere, capabile să filmeze video UHD 4K, până la 60 fps, dar și video Slowmotion 1080p la 240 fps.

Grație senzorului LiDAR, stabilizarea video este mai bună ca oricând, iar lentilele wide, ultra-wide și telephoto îți oferă flexibilitate în a surprinde clipuri spectaculoase, din orice perspectivă.Un avantaj al lui iPhone 12 Pro Max este faptul că nu distorsionează foarte mult culorile: acestea nu sunt nici șterse, nici prea saturate, așa că rezultatul pe care îl obții, indiferent că filmezi sau faci poze, este unul apropiat de realitate.

Sony Xperia 1 II
Sony Xperia 1 II este un bun exemplu pentru ce pot face în 2021 camerele de pe un smartphone. Acest telefon este capabil să filmeze la rezoluție 4K la 24/25/30/60 fps, are HDR Support, ceea ce aduce un contrast armonios între culori și îți permite să înregistrezi și video 1080p la 30/60/120 fps.


zoom.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *