Centrala nucleară Zaporojie are un nou șef: Este un succesor ”curajos”
Miercuri, 30 noimebrie, Moscova a declarat că l-a numit director la centrala nucleară Zaporojie pe inginerul-șef al uzinei, ocupând astfel un post vacant din luna octombrie, când Kievul spune că șeful centralei nucleare a fost răpit de autoritățile ruse, informează Reuters.
Centrala nucleară Zaporojie cea mai mare din Europa, este ocupată de ruși din luna martie și nu mai produce electricitate din luna septembrie, dar este în continuare condusă de personalul ucrainean pentru a o menține în siguranță.
În luna octombrie, Moscova a declarat că a pus centrala sub controlul autorităților nucleare ruse, o măsură pe care Kievul o consideră ilegală.
Fostul director a fost răpit, susține Kievul
Agenția nucleară rusă Rosenergoatom a anunțat că inginerul-șef Iurii Cerniciuk va deveni directorul centralei. Ucraina susține că șeful centralei, Igor Murashov, a fost răpit de forțele Kremlinului în timp ce se îndrepta spre centrală în luna octombrie.
Murashov a fost eliberat ulterior, după ce televiziunea de stat rusă a difuzat o înregistrare video în care apărea mărturisind că a ”comunicat cu serviciile secrete ucrainene”.
Observatorul ONU al AIEA a declarat că i s-a permis să se alăture familiei sale pe teritoriul controlat de Ucraina.
„Noul director al centralei nucleare din Zaporojie și primul director general adjunct al companiei de exploatare a centralei din Zaporojie este Iurii Cerniciuk”, a declarat Renat Karchaa, consilier al directorului general al Rosenergoatom, lăudându-l ca fiind un succesor ”curajos”.
Noul director ar fi fost ținut ostatic
Operatorul de stat ucrainean de energie nucleară Energoatom a declarat în luna mai că Rusia i-a interzis lui Cerniciuk să părăsească orașul Energadar, unde se află centrala, ținându-l pe acesta și pe alți angajați ca ”ostatici”.
Menționăm că centrala cu șase reactoare a fost supusă unor bombardamente repetate, ceea ce a atras condamnarea AIEA, organismul ONU pentru supraveghere nucleară, care a cerut crearea unei zone de siguranță în jurul acesteia, propunere la care Moscova s-a opus până în prezent.
Rusia și Ucraina se acuză reciproc pentru bombardamentele asupra centralei, situată pe un mal al râului Nipru, aflat sub control rusesc, vizavi de teritoriul ucrainean. De asemenea, Kievul acuză Moscova că ascunde echipamente militare la uzină, ceea ce Rusia neagă.