Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. (…) Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor." (Matei 9; 27-35)
În cele mai multe cazuri în care Iisus vindecă bolnavi sau demonizați, El îi întreabă pe cei care vin dacă au credință că El îi poate ajuta. Și ei răspund afirmativ. Oare chiar le cerceta Iisus credința? Nu le cunoștea inimile de la început? Și atunci pentru ce îi întreabă? De fapt, corect e să spunem pentru cine, nu pentru ce, fiindcă acea întrebare era adresată pentru urechile celor prezenți și pentru ale noastre, pentru mărturia de credință. Credința exista, iar Iisus cerea să fie mărturisită.
Cine dintre noi se duce la magazinul de electrocasnice ca să cumpere pâine? Intră cineva în brutărie ca să ceară penicilină? Sau merge cineva la farmacie să întrebe: „Nu aveți lapte de vânzare?". Mergem noi la un pescar să îi cerem ajutor când ne doare spatele? În momentul în care acești bolnavi se duc la Iisus și se roagă pentru vindecare, știm deja că ei cred că Iisus îi poate ajuta. Că e în puterea Lui să îi vindece.
Însă la noi e un reflex. Spunem: Doamne, ajută-ne, exact ca omul care cere medicamente la brutărie. Ne spunem: hai să încercăm și varianta asta. Ba mai mult, există un număr impresionant de oameni care se roagă: Doamne, dacă exiști / mă auzi. De unde ajutor? Iisus Hristos ne-a spus: cereți și vi se va da. Însă e clar că e nevoie de credință. Eu când întreb la alimentară: pâine de secară aveți?, înseamnă că de fapt cred că acolo pot găsi pâine de secară.
E clar. Credința noastră e fandoseală stearpă, ca cea a căutătorilor de comori. Știm clar când ne întreabă alții că în cutare munte a ascuns comoara un haiduc. Dar ce comoară, în ce loc – nu mai știm. Pentru noi „nu e bine să lucrezi duminica" e totuna cu „nu te întoarce înapoi că aduce ghinion". Ceea ce numim credință e o simplă superstiție.
Dacă atunci când Îi cerem ceva lui Iisus avem măcar atâta credință câtă avem atunci când mergem la un prieten să cerem ceva cu împrumut, poate atunci e un pic de autenticitate în credința noastră, poate e mai mult decât „îți taie calea pisica neagră". Să ne cercetăm singuri, să înțelegem dacă avem cu adevărat credință și asta să cerem în primul rând de la Dumnezeu: întărirea credinței noastre, că ni se va da.
