CFM, jefuită la greu: Hoții fură radiatoare, șine și componente de locomotive

Calea Ferată din Moldova se confruntă tot mai des cu furturi de componente feroviare și piese ale locomotivelor, iar prejudiciile anuale ajung la aproximativ un milion de lei. Potrivit reprezentanților întreprinderii, aceste infracțiuni pun în pericol circulația trenurilor și pot duce inclusiv la oprirea unor curse.
De la începutul anului au fost înregistrate zeci de cazuri de furturi, cele mai multe în nordul țării. Hoții sustrag elemente de fixare ale liniilor ferate, șine, contrașine, stâlpi metalici, plăci de suport și chiar componente ale locomotivelor și vagoanelor.
Un astfel de caz a avut loc recent la depoul din Bălți, unde mai multe persoane au încercat să fure piese dintr-o locomotivă pe motorină.
„În locomotiva pe motorină sunt radiatoare de cupru și iată numai una a rămas, iată așa până în capăt. Acestea erau scoase și pregătite să le ducă”, a declarat Adrian Țurca, angajat al depoului, care se afla de gardă în noaptea incidentului.
Potrivit acestuia, hoții au fost surprinși de paznici, care au alertat Poliția.
„Până a veni echipajul, m-a sunat lucrătorul și mi-a zis că au tras două focuri în sus. Colegul de lucru, Serghei Grosu, s-a luat după ei, l-a prins pe unul. Erau în măști, doi s-au întors și l-au lovit cu piciorul”, a mai spus Adrian Țurca.
În acest caz, Poliția a pornit un dosar penal. Sunt vizați cinci bărbați din Orhei, Soroca și Chișinău, cu vârste cuprinse între 22 și 29 de ani și riscă până la patru ani de închisoare.
Și polițiștii din Chișinău investighează mai multe furturi produse pe calea ferată. Un alt caz a fost înregistrat pe 9 mai, la stația feroviară Revaca, unde au dispărut componente importante din panoul de dirijare a traficului feroviar.
Potrivit angajaților CFM, piesele furate sunt duse ulterior la punctele de colectare a metalului uzat și vândute pentru sume mici, în timp ce pagubele provocate sunt considerabile.
„Piesele care se fură nu se găsesc în țară, ele sunt foarte rare, ele trebuie aduse de peste hotare. În lipsa pieselor, suntem nevoiți să stopăm circulația trenurilor”, a declarat Dorin Guzun.
Datele CFM arată că, în ultimul an și jumătate, au fost înregistrate peste 30 de furturi de componente feroviare.
Reprezentanții întreprinderii și autoritățile avertizează că aceste infracțiuni nu provoacă doar pierderi materiale, ci pun în pericol și siguranța pasagerilor.
Potrivit legislației, persoanele care fură componente de pe liniile ferate riscă pedepse mai severe dacă acțiunile lor duc la accidente sau catastrofe feroviare. Mai exact, în cazul producerii unor accidente soldate cu victime, făptașii riscă până la șapte ani de închisoare.