Actualitate

Charlie Hebdo nu va mai publica de acum inainte caricaturi ale profetului Mahomed

"Am facut desene cu Mahomed pentru a apara principiul ca putem desena ce vrem noi", a declarat Laurent Sourisseau, intr-un interviu acordat revistei germane Stern.

Dar Sourisseau, care este cunoscut sub pseudonimul Riss, a mai spus ca intentia publicatiei Charlie Hebdo nu a fost sa fie "posedata" de critica islamului. "Greselile pentru care ai putea blama islamul se pot gasi si in alte religii", a mai spus desenatorul.

Declaratiile recente facute de Sourisseau vin la putin timp dupa ce unul dintre desenatorii care a realizat copertele cel mai bine vandute ale saptamanalului francez a declarat ca nu-l mai intereseaza sa realizeze caricaturi cu profetul Mahomed. Astfel, in luna aprilie, Renald Luzier, cunoscut sub numele de Luz, a declarat pentru o revista culturala franceza ca "nu-l mai intereseaza" sa il deseneze pe profetul Mahomed.

"M-am saturat de asta (de a-l desena pe profetul Mahomed, n.r.), la fel cum m-am saturat sa-l desenez pe Sarkozy (fostul presedinte al Frantei Nicolas Sarkozy, n.r.). Nu o sa-mi petrec intreaga viata desenandu-i pe ei", a spus Luz.

Apoi, in luna mai, Luzier a anuntat plecarea sa iminenta de la Charlie Hebdo, motivand oboseala si surmenajul. De asemenea, caricaturistul a mai spus ca reprezinta o "tortura" sa munceasca fara prietenii si colegii sai ucisi in atentat.

Pe 7 ianuarie, doi militanti islamisti au luat cu asalt redactia saptamanalui francez Charlie Hebdo, iar a atentatul terorist a facut 12 victime si a ingrozit intreaga lume. Potrivit unei declaratii facute ulterior de reprezentantii filialei Al-Qaeda din Yemen, care si-au asumat responsabilitatea atacului, jurnalistii francezi au fost pedepsiti pentru ca au batjocorit, prin caricaturile realizate, imaginea profetului Mahomed.

Dupa atacul de la Charlie Hebdo, publicatia franceza s-a aflat in centrul unei dezbateri globale asupra dreptului la libertatea de exprimare. Milioane de persoane din intreaga lume, care, inainte de atac, nu au cumparat niciun numar al saptamanalui de satira, au imbratisat sloganul "Je suis Charlie", aratandu-si astfel solidaritatea cu victimele atacului.

Primul numar al revistei aparut dupa atentat, ce a publicat pe prima pagina o caricatura cu profetul Mahomed care plange si mesajul "Totul este iertat", s-a vandut in milioane de copii. In mod obisnuit, tirajul mediu al revistei franceze era de aproximativ 50.000 de copii.

Charlie Hebdo este detinut in prezent in procent de 40% de parintii lui Charb, fostul director al publicatiei, ucis in atacul terorist din 7 ianuarie, in procent de 40% de desenatorul Laurent Sourisseau, cunoscut cu pseudonimul Riss, impuscat in umar in timpul acelui atentat, devenit noul director al saptamanalului, si in procent de 20% de Eric Portheault, coadministrator.

Inainte de atentatul terorist care a facut 12 victime in randul echipei redactionale, saptamanalul de satira Charlie Hebdo, aflat in pragul falimentului, se vindea in aproximativ 30.000 de exemplare. De atunci, saptamanalul francez a cunoscut o crestere spectaculoasa a veniturilor – provenind din donatii si abonamente -, iar numarul sau din 14 ianuarie, denumit "numarul supravietuitorilor", s-a vandut in 14 milioane de exemplare. Numerosi colaboratori ai publicatiei traiesc de atunci sub protectia politiei franceze.

Sursa: hotnews.ro



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *