Chemarea lui Petru

Simon-Petru şi fiii lui Zevedeu, Ioan și Iacov, s-au întors de la pescuit cu corăbiile goale. Iisus îi cere lui Petru să Îl lase să stea să vorbească din corabie, de pe țărm, că era multă lume adunată. Deci, înainte de a-l trimite din nou în larg să pescuiască, Iisus învăța mulțimile din corabie.

Poate din acest motiv nu e greu de crezut că Petru s-a învoit deodată să se întoarcă în larg. Pentru că a stat și a ascultat cuvintele lui Iisus. Era imposibil să Îl auzi vorbind pe Fiul lui Dumnezeu și să nu îți ardă inima de focul harului Său. Astfel, când Iisus îi spune să meargă din nou să pescuiască, Petru îi răspunde că deși nu a prins nimic înainte: „după cuvântul Tău, voi arunca mrejele". Au prins atâta pește că a fost nevoie să mai vină o corabie să îi ajute.

Dar ce face Petru? Nu se bucură mulțumind, nu se umple de nădejde, ci se aruncă la picioarele lui Iisus și Îi spune: „Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos". Și se menționează că și fiii lui Zevedeu se temeau. Atunci Iisus îi spune: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni". Iar ei au lăsat toate și au mers după El.

Avem uneori impresia că dacă am trăi și noi o minune ca „pescuirea minunată", am putea să Îl urmăm pe Dumnezeu. Dar noi nu am fi în stare. Gândiți-vă că Petru avea familie, știm că în evanghelii se vorbește la un moment dat de vindecarea soacrei lui Petru. Oare am lăsa noi familiile noastre, la prima chemare, să Îl urmăm? Și oare atunci când au loc minuni în viața noastră, ne umplem de smerenie ca Petru, aruncându-ne în genunchi și strigând: sunt om păcătos?

Noi nici măcar nu deschidem ochii să înțelegem câte minuni au loc în viața noastră. Și vrem minunea atunci când nu e cazul. Poate și Simon-Petru cu ceilalți pescari au stat înainte de venirea lui Iisus cu mrejele goale aruncate în apă și au sperat ca Domnul să facă o minune, să nu se întoarcă la familii fără nici un pește. Poate și ei, când au venit la țărm cu mrejele goale, au fost necăjiți și abătuți.

Dar Petru a avut ceva ce nouă astăzi ne lipsește: credință și smerenie. Din credință s-a întors în larg și din smerenie s-a temut de Iisus Hristos. Noi nu trebuie să legăm povestea lui Petru în sens literal de viața noastră. Nu trebuie să așteptăm să ne umple Dumnezeu „corabia" – conturi bancare și alte avuții. Ci trebuie să credem că ceea ce ne lipsește, din voia Domnului ne lipsește, iar ceea ce avem de la El avem. Iar apoi să știm că uneori trebuie să ne întoarcem în larg ca Dumnezeu să ne schimbe viața. Nu peștele prins i-a schimbat viața lui Petru, că probabil nu a apucat să guste vreunul. Ceea ce ni se pare minune, corabia plină, nu e adevărata minune din viața pescarului, ci chemarea lui la apostolat.

Să avem credință că Dumnezeu lucrează în chip minunat în viața noastră a tuturor, și smerenie ca să înțelegem că nu toți vor deveni apostoli. Din toată pescuirea minunată, ar trebui să ne însușim cuvintele lui Petru: după cuvântul Tău, voi face.