China și chinezii: puful de plopi și armonia universală

Nu cred că sunt pregătit pentru a scrie interesant despre China. Înainte de a vizita această țară, credeam că știam mai multe lucruri despre ea, despre psihologia, cultura și filozofia acestui neam mare și enigmatic. Aflându-mă o săptămână întreagă acolo, vizitând marele oraș Beijing, Shanghai, Xian, discutând cu diferiți înalți funcționari și oameni de afaceri, chiar și cu câteva familii simple de chinezi dintr-o comună rurală din provincia Shansi (cu o populație de 36 de milioane, capitala provinciei, Xian, având 6 milioane de oameni), m-am convins că despre China nu știu nimic, iar ceea ce credeam că știu, este neadevărat sau grav deformat.

Despre China poți spune orice și tot ce vei spune va fi adevărat și neadevărat: că-i țară bogată și că-i țară săracă; că-i țară comunistă și că-i țară capitalistă; că chinezii sunt oameni deschiși și ospitalieri și că chinezii sunt oameni închiși și că nu-i iubesc pe străini; că în China se încalcă drepturile omului și că în China, ca nicăieri în altă țară, drepturile omului sunt apărate ș.a.m.d. Când este vorba despre ei, chinezii povestesc următoarea legendă-parabolă. Se zice că Dumnezeul lor, când a făcut lumea, i-a modelat pe oameni din aluat și i-a dat în cuptor, să-i coacă. Scoțându-i din cuptor, a văzut că sunt necopți, albi și cruzi la mijloc și i-a aruncat să populeze Europa. A făcut a doua „partidă”, i-a dat în cuptor și i-a lăsat să se coacă mai mult timp, dar, scoțându-i, a văzut că-s prea arși și negri și i-a aruncat să populeze Africa. A mai făcut o încercare, a treia, și când i-a scos, S-a bucurat că nu-s nici prea cruzi, nici prea arși, nici prea albi, nici prea negri, ci gălbiori și bine rumeniți. Era exact ceea ce a vrut Dumnezeu să facă și, mândru de opera Sa, le-a zis chinezi și a populat cu ei continentul unde se află acum China.
…Dumnezeul nostru ne-a făcut din prima încercare și ne-a dat drumul în lume fără să ne mai cerceteze calitățile: suntem bine copți sau nu. Dumnezeul chinezilor a avut răbdare și a încercat de trei ori, până i-a ieșit ceea ce a dorit. Ei bine, legendele sunt legende, dar China îți oferă multe legende care te fac să crezi în ele. Iată doar un exemplu, cel mai simplu. Când am ieșit din aeroportul din Beijing, un vântișor călduț mâna pe trotuar fulgi albi de puf de plopi. Un chinez bătrân, în salopetă albastră, cu un făraș și cu o măturiță, culegea cu răbdare, fulg cu fulg – îi culegea grav, concentrat, de parcă făcea o operă de creare a lumii. Curățenia de farmacie din fața aeroportului se vede că nu armoniza cu puful de plopi și bătrânul chinez îl strângea cu răbdare, pentru a restabili cumpăna armoniilor. Îl urmăream cum își făcea opera și, când i s-a nimerit în față un muc de țigară (aruncat, cu siguranță, de un om alb, de unul dintre acei cu care Dumnezeul a populat Europa), bătrânul l-a ciugulit cu mătura tot atât de grav și concentrat, fără să arunce măcar o privire la grupul de oameni albi care fumau, urcând, zgomotoși, într-un taxi…

Am încercat atunci să-mi imaginez cam cum arăta Chișinăul nostru în luna mai, plin de moldoveni și ruși albi, în salopete albastre, cu măturițe și fărașe în mâini, ciugulind de pe străzi troienele călătoare de lână albă, și, eventual, mucurile de țigări aruncate de chinezi… Nu vă supărați că insist, iubiți cititori, dar dvs. vă puteți imagina așa ceva: chișinăuienii, îmbrăcați în salopete, mătură de pe străzi lâna albă de puf de plopi, mătură răbdători, concentrați și gravi, și nici unul din ei nu scoate o vorbă, ci își fac tăcuți măreața operă de restabilire a armoniei? Nu discută despre politică, nu înjură partidele, guvernele, parlamentele și bisericile rivale, nu-l trimit în mă-sa, cu glas tare și repetat, pe primarul general, ci, uite așa, fără a scoate o vorbă, cu ochii în pământ, răbdători, cu fața străluminată de o ciudată taină a creației și armoniei universale, să adune puful de plopi și mucurile de țigară de pe străzi… Eu am încercat să-mi imaginez așa ceva, dar n-am putut – nu-mi ajunge imaginație.
Sau alt caz, tot de la suprafață, care confirmă legenda de mai sus. În furnicarul marilor orașe din China, circulația rutieră e un fenomen pe care oamenii albi nu-l cunosc și nu-l înțeleg. Nici eu nu am înțeles cum circulă miile de bicicliști, alături de miile de autoturisme, autobuze și troleibuze, fără să se ciocnească și să se oprească traficul, cum zicem noi. Să iasă șoferii din mașini, să înceapă a înjura și să cheme poliția. Bicicliștii pot vira în mijlocul străzii în orice direcție își doresc, dau nas în nas cu autobuzele sau autoturismele, dar nu se ciocnesc, șoferii nu scot capul pe geam să înjure, ci își fac loc să meargă mai departe. Bicicliștii, de asemenea, nu dau cu un milimetru înapoi, ci așteaptă răbdători să-și facă și ei loc. Ciudat, dar nici unul nu dă înapoi, nu cedează și, până la urmă, toți încap și-și continuă mișcarea înainte. Nu contează cu ce viteză, principalul e că au mai făcut un pas înainte. Tăcuți, concentrați, gravi mai fac un pas înainte. Mi s-au părut de o toleranță ieșită din comun, toleranță de care nu poate da dovadă omul alb, care se crede energic și pragmatic…

Poate greșesc, dar mi s-a părut că în traficul rutier se manifestă excelent psihologia chinezului. Noi, moldovenii, care avem, totuși, un spațiu vital suficient de mare, fiind numai 4 milioane și ceva de suflete, nu „încăpem”, ne sufocăm, ne ucidem unul pe altul. Chinezii sunt acum circa 1 miliard și 300 milioane de suflete (numai în China continentală), adică în China trăiesc azi cam 325 de Moldove și, ca să vezi, încap cu toții și nu mor de foame. Modești, răbdători, harnici, tăcuți, chinezii rămân gravi și concentrați, ca în fața unei supreme taine a armoniei umane, chiar și atunci când strâng fulgii de plop în fărășele…

Dumnezeul lor poate fi mândru că a repetat de trei ori actul de creare a lumii, făcându-i pe chinezi gălbiori și bine rumeniți și nu le-a dat drumul în lume cruzi la mijloc. Spunând aceasta, bineînțeles, nu îndrăznesc să contrapun Dumnezeii, pentru că, făcând niște comparații riscante, eu pornesc de la o înțelepciune a noastră: Dumnezeu dă, dar în traistă nu-ți pune… Iată aici intrăm într-un domeniu foarte dificil și controversat al psihologiei noastre naționale, care ne poate ajuta să înțelegem de ce moldovenii nu adună în fărașe troienele albe de lână albă, frumos viscolindă pe străzile Chișinăului. Dar, intrând în acest domeniu, va trebui să vorbesc despre noi, nu despre chinezi, iar eu am vrut să scriu despre China.

Chiar dacă v-am avertizat din start: nu cred că sunt pregătit pentru a scrie interesant despre China.