Război

China vrea ca Rusia să continue războiul în Ucraina – președintele lituanian

Președintele lituanian Gitanas Nauseda consideră că China sprijină Rusia în războiul cu Ucraina, chiar dacă Beijingul încearcă să acționeze ca un mediator de pace neutru, notează Euronews.

“Din nefericire, văd că scopul Chinei este de a continua acest război, de a face acest război și mai sângeros, iar într-o astfel de situație China susține Rusia într-o formă ascunsă sau deschisă”, a spus Nausseda.

Președintele lituanian a spus că îi este greu să își imagineze China ca mediator între Ucraina și Rusia.

“Îmi pot imagina un astfel de statut, dar în acest moment nu văd posibilitățile și cred că China ar trebui să se gândească la ce vrea să obțină în acest război. Până acum, evaluez și văd rolul Chinei ca fiind mai degrabă distructiv decât constructiv”, a adăugat el.

Comentariile lui Nauseda au fost făcute pe fondul informațiilor privind vizita președintelui chinez Xi Jinping la Moscova, unde se va întâlni cu președintele Vladimir Putin pentru a discuta despre perspectivele de pace.

De asemenea, presa a relatat că Xi Jinping intenționează să discute cu președintele ucrainean Volodimir Zelensky pentru prima dată de la războiul total, probabil după călătoria sa la Moscova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *