Internațional

China vrea controlul celei mai strategice rute maritime

Nava de război USS Lassen a început o misiune în apele din apropierea arhipelagului (recifelor) Spratly, aflat în centrul unei controversate campanii chineze de construire de insule artificiale şi care a tensionat relaţiile dintre Washington şi Beijing. Un responsabil american din departamentul Apărării a precizat că distrugătorul USS Lassen avut misiunea de a naviga în apele ce înconjoară una din aceste insule revendicate de China în arhipelagul Spratly.

Autorităţile chineze au cerut Washingtonului să „corecteze imediat eroarea”, considerând că SUA, prin manevre navale în apropierea a două insule artificiale din regiune, au lansat o ameninţare militară directă faţă de revendicările teritoriale ale Beijingului în Marea Chinei de Sud. Într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe chinez, Lu Kang, a menţionat nemulţumirea Chinei faţă de acţiunile Americii, pe care le-a descris ca o ameninţare pentru suveranitatea ţării.

SUA şi ţările din Asia de Sud-Est au temeri legate de o lovitură de forţă a gigantului chinez care ar putea prelua controlul uneia dintre cele mai strategice rute maritime de pe glob. Arhipelagul Spratly, care cuprinde o sută de insule şi recife nelocuite, sunt revendicate de Vietnam, Filipine, Malayesia şi Brunei.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, s-a referit la probleme specifice ale Pentagonului, dar a precizat că SUA i-au arătat clar Chinei importanţa liberei circulaţii a navelor de marfă în Marea Chinei de Sud. China pretinde majoritatea acestei mări, traversată în fiecare an de mărfuri în valoare de 5 miliarde dolari din cadrul comerţului mondial.

Vietnam, Malayezia, Brunei, Filipine şi Taiwan au revendicări rivale. Filipinele au criticat virulent activităţile Chinei în Marea Chinei de Sud şi au salutat acţiunea americană, iar preşedintele Benigno Aquino declara presei că „trecerea navei americane prin apele litigioase are scopul de a spune că există norme în ce priveşte libertatea de navigaţie şi un mod de a spune că intenţionează să le exercite în aşa fel încât să nu existe o schimbare de facto a realităţii în teren”.

Risc de escaladă

Decizia de continuare a patrulărilor urmează după luni de deliberări şi riscă să perturbe relaţiile deja tensionate cu China. „Folosind un distrugător lansator de rachete în locul altor nave de război mai mici, americanii trimit un semnal-forte, dar au precizat că nu vor mai fi alte patrule”, arată Ian Storey, expert în zona Mării Chinei de Sud la Institutul pentru studii asiatice din Singapore. Unii experţi estimează că probabil China va rezista la tentativele de a transforma în rutină astfel de acţiuni americane. De exemplu, marina chineză ar putea încerca blocarea sau va încerca să înconjoare navele americane, ceea ce prezintă risc de escaladă.

Cele două insule Subi din arhipelagul Spratly erau măturate de ape înainte ca China să înceapă proiectul de dragare şi transformare în insule artificiale cu piste de aterizare, docuri şi depozite. În virtutea Convenţiei ONU asupra dreptului mării, limita de 12 mile marine nu poate fi instalată în jurul insulelor artificiale construite pe recifuri. Washington crede că Beijingul a construit aceste avanposturi cu scopul extinderii forţei militare în Marea Chinei de Sud, deşi China susţine că totul este în scop civil şi nu militar. În vizită la Washington, preşedintele chinez, Xi Jinping, asigura că ţara sa „nu are intenţia să militarizeze” insulele, dar imagini satelitare relevă construirea a trei piste militare de aterizare în insulele Spratly.

sursa: romanialibera.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *