În fiecare seară, după serviciu, merg pe jos până la strada Ion Creangă. Pornesc de la șoseaua Hâncești, traversez parcul Valea Morilor și îmi continui drumul prin Chișinău. Dar ceea ce ar trebui să fie o simplă plimbare devine, de fiecare dată, o confruntare frustrantă cu o realitate evidentă: pe aproape tot traseul, (cam vreo 8-9 km.) în jur de 80% din conversațiile pe care le aud sunt în limba rusă.
Este revoltător cât de profund s-a rusificat Chișinăul. Nu mai vorbim de excepții, ci de o dominanță clară în spațiul public. Nu mai este doar o moștenire istorică — este o continuitate întreținută prin indiferență. Decenii de politică imperială și sovietică au impus limba rusă ca instrument de influență. Dar faptul că, la peste 30 de ani de independență, această realitate persistă și spune mai mult despre prezent decât despre trecut. Înțeleg contextul din regiunea transnistreană — acolo situația este diferită. Înțeleg și faptul că mulți refugiați ucraineni, ajunși aici din cauza războiului, folosesc limba rusă ca mijloc de comunicare — este o realitate lingvistică formată în timp și nu poate fi ignorată. Însă aceste lucruri nu ar trebui să schimbe norma într-un stat independent. Limba română trebuie să rămână reperul principal în spațiul public, nu o opțiune secundară.
În schimb, în Chișinău, te adresezi în română și ți se răspunde automat în rusă, ca și cum aceasta ar fi regula. Asta nu mai ține de diversitate — ține de o inversare a normalității.
Mai grav este că această stare de lucruri este tolerată inclusiv la nivel instituțional. În Parlament, utilizarea limbii ruse nu ar trebui acceptată ca regulă sau din comoditate. Instituțiile statului trebuie să dea tonul, să consolideze limba oficială, nu să reflecte pasiv o realitate distorsionată. Limba oficială nu este un detaliu opțional — este un fundament al statului.
Această „potlogărie” socială — această inerție lingvistică — nu este doar enervantă. Este un semn de slăbiciune colectivă, o lipsă de asumare și de respect față de propria identitate. Iar când ajungi să te simți străin în propriul oraș, problema nu mai poate fi ignorată sau minimalizată.
Asta și multe altele arată că cetățenii RM se consideră încă membri ai imperiului roșu, ei sunt „altceva” nu români, nu vor ReUnirea dar stau cu mâinile întinse permanent la „frații” din România. Preacurvismul de rit moldovenisto-pravoslavnic a produs și produce în continuare rezultate „deosebite”, RM fiind Elveția Europei de Vest (în gargara politicului din RM și în visele umede ale unora). Realitatea e că lipsa de caracter, demnitate și „schinarea de meduză” fac parte din trăsăturile definitorii a societății din RM iar, fără o schimbare profundă de mentalitate, calicia și duhoarea ruskii mir vor continua să fie predominante în RM.
Absolut corect!
De ani de zile va semnalez lucrul asta si voi nimic!Cand aud tineri vorbind ,cand vorbesc ,romana cu accentul ala imputit ,rusesc,imi vine s-o iau la fuga!Sa va fie rusine ,lasilor!
Am fost la chisnsu in 2024 și am constatat ca foarte mulți locuitori tineri vorbeau între ei in rusa.Aceasta e realitatea ocupării Basarabiei de Imperiul rus și sovietic vreme de 146 ani.