Actualitate

Chișinăul a discutat oficial cu Tiraspolul pe marginea unei agende comune

Solicitat de agenţie să relateze despre rezultatele concrete ale rundei de dialog, negociatorul-şef din partea Chişinăului, Eugen Carpov, a subliniat importanţa faptului că părţile au semnat un protocol care certifică intrarea în vigoare a acordului cu privire la principiile şi procedurile procesului de negocieri şi a agendei comune. "Nu trebuie să aşteptăm decizii revoluţionare după două ore de convorbiri", a relevat vicepremierul responsabil cu Reintegrarea ţării.

Atît Eugen Carpov, cît şi principalul negociator al părţii transnistrene, Nina Ştanski, au pus în evidenţă importanţa facilitării circulaţiei de călători şi mărfuri între cele două maluri ale Nistrului. Părţile au recomandat grupurilor de experţi să caute căi pentru a intensifica circulaţia trenurilor de pasageri din Chişinău spre est via Tiraspol.

Cei doi negociatori au vorbit şi despre subiectul recunoaşterii reciproce a diplomelor de studii, iar Eugen Carpov a spus că partea moldovenească a pus în discuţie situaţia celor opt şcoli din regiunea transnistreană care folosesc grafia latină.

Într-un comunicat de presă, ambasadorul Erwan Fouere, reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană, a relevat că "această rundă de negocieri a contribuit la cristalizarea rezultatelor pozitive care au fost atinse pînă acum din momentul reluării negocierilor oficiale".

În afară de Chişinău şi Tiraspol, formatul de negocieri pe marginea conflictului transnistrean 5+2 include Rusia, Ucraina şi OSCE pe rol de mediatori şi Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană pe rol de observatori. Negocierile oficiale au fost reluate în noiembrie 2011, după o pauză de şase ani. Următoarea rundă este preconizată pentru luna septembrie curent, notează MOLDPRES. 

via moldpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *