…În Chişinău sunt atâtea chioşcuri de ţigări, benzinării, maşini şi cruci pe marginea drumurilor încât ai crede că locuitorii lui se nasc numai pentru a-şi cumpăra un pachet de ţigări, pentru a-şi face plinul şi, urcat la volan, să se boţească, cu tot cu maşină, într-un copac sau într-un stâlp de înaltă tensiune. E o percepţie greşită fiindcă, în realitate, viaţa Chişinăului este mult mai dinamică, mai variată în nuanţe şi, în afară de chioşcuri de ţigări, benzinării şi cruci pe marginea drumurilor, mai există atâtea şi atâtea alte lucruri care nu se văd, dar care realmente există şi definesc fizionomia urbei şi viaţa locuitorilor ei.
Astfel, în afară de Chişinăul care se vede ziua cu ochiul liber, mai există unul – Chişinăul nocturn – cel al pistolarilor, cuţitarilor, prostituatelor, narcomanilor, boschetarilor, borfaşilor ş.a.m.d. La acest subiect, televiziunile de ştiri care ne-au promis că ne vor arăta viaţa aşa cum este ea, ne servesc, oră de oră, „informaţii preţioase” de la conferinţele de presă care se organizează în centrul urbei, pe la orele amiezii.
Mai există şi un Chişinău al oligarhilor, care nu se vede cu ochiul liber, existenţa căruia este mai mult sugerată de limuzinele luxoase care nu se opresc la verde şi care te mătură la zebră dacă ai naivitatea să o iei în serios. Mai există un Chişinău al „omului mic”, acela care iese duminica la marginea pădurii-parc şi face frigărui din peşte congelat. Mai există Chişinăul speluncilor, Chişinăul pieţelor, cu „angrosişti” care dorm noaptea pe sacii de cartofi înveliţi în foi de cort. Acest Chişinău nevăzut e plin de viaţă, cu legi şi primari proprii în care regulile de joc se respectă cu sfinţenie.
Îi aud pe mulţi locuitori ai urbei înjurând că Chişinăul nu are stăpân şi e un oraş al nimănui. O sfântă naivitate! Sunt sigur că nu există pe planeta asta un oraş mai bine controlat şi gestionat decât Chişinăul invizibil! În acest oraş totul e luat în strictă evidenţă, nu există nicio palmă de trotuar să nu fie a cuiva. Nu în zadar se spune că aparenţele înşală. Astfel, numai în aparenţă Chişinăul este un oraş al tuturor, iar stăpânul lui ar fi, chipurile, municipalitatea, primăria oraşului. În realitate, regulile de convieţuire în acest oraş le dictează o primărie invizibilă, atotputernică, ubicuă, care nu admite imixtiunea altor factori în gestionarea treburilor: dacă vedeţi că azi aici apare un butic, mâine mai la vale mai apare unul, poimâine mai la deal răsare o şandrama de sticlă, mai răspoimâine chiar în pragul blocului tău răsare o butcă de plastic să nu credeţi că e treaba primăriei vizibile – „autorizaţiile” pentru acestea se eliberează exclusiv de către primăria Chişinăului invizibil… Din această cauză şi bugetul Chişinăului invizibil îl depăşeşte pe cel al urbei conduse de Chirtoacă.
Tânărul primar aşa şi n-a reuşit să înfrângă Sistemul şi să cucerească Chişinăul invizibil. Iată de ce, primăriei oficiale a Chişinăului vizibil i-au rămas în gestiune doar câinii vagabonzi, gunoaiele din faţa blocurilor şi putoarea înecăcioasă de la staţia de epurare, numită eufemistic „miros urât”.
Şi totuşi, mi-e nespus de drag acest Chişinău vizibil şi de acea, dacă ajung până la alegerile viitoare, voi opta pentru un primar care va putea frânge oasele acestui atotputernic Chişinău invizibil.
