Niciodată nu mi-au plăcut femeile care-şi pisează în aşa hal bărbaţii. Le consideram nişte casnice frustrate, triste, care nu se mai pot bucura de viaţă şi trăiesc după acelaşi scenariu de ani buni. Iar singura ieşire din tabloul zilnic era să-şi cicălească bărbaţii. Sigur, mie nu mi se va întâmplă asta niciodată.
Până într-o zi când… Ar putea să fie vina rutinei sau a unei stări de confort din relaţie, cert este că m-am surprins oferindu-i prietenului meu o doză bună de cicăleală. M-am oprit pe loc, paralizată în mijlocul discuţiei şi nu înţelegeam ce se întâmplă – cine vorbeşte? Acest moment de panică m-a făcut să mă opresc la timp.
„Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, spune proverbul. Oare cum ar fi ca partenerul meu să înceapă cu „Fă ceva de mâncare. De câte ori să-ţi spun? Am dus gunoiul şi mâncare să fac acum?! Ai auzit, să faci mâncare! Mai faci mâncarea aia? Văd că te îmbraci să ieşi, şi cu mâncarea ce faci?”. Sunt sigură că nimănui dintre noi nu i-ar plăcea să audă cuvintele astea din partea iubitului. Atunci, de ce continuăm să cicălim? Nu e mai simplu să ieşim din acea relaţie?
Bărbaţii din toată lumea pun cicăleala pe locul nr. 1 în topul lucrurilor pe care le detestă. Numai în SUA anual se înregistrează peste 2000 de cazuri în care soţii îşi ucid soţiile pentru că, spun ei, sunt cicălitoare. Unii iau pedepse mai mici, deoarece se consideră că au fost împinşi la violenţă de cicăleală.
Iar eu mi-am promis să nu mai fac.
Silvia Ursu
psihologie@timpul.md
Timpul. Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
