Cinci bărbați din Ucraina au pătruns ilegal pe teritoriul R.Moldova. Un polițist de frontieră, cercetat pentru implicare
Angajații Poliției de Frontieră din cadrul Direcției regionale Nord și Direcției Inspecție Efectiv, sub conducerea Procuraturii raionului Ocnița, anunță că documentează un grup de persoane care a asigurat intrarea ilegală în Republica Moldova pentru cinci bărbați din Ucraina, scrie Realitatea.md.
Astfel, conform informațiilor, în cârdășie cu membrii grupării a fost depistat și un angajat al Poliției de Frontieră, iar ieri, 11 mai, au fost deconspirate în flagrant acțiunile frauduloase ale organizatorilor.
„Oamenii legii desfășoară măsuri de investigații speciale și urmărire penală, în vederea elucidării circumstanțelor și atragerii la răspundere a făptașilor pentru organizarea migrației ilegale. Potrivit legii, bănuiții se prevalează de prezumția nevinovăției, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești”.
Poliția de Frontieră menționează că nu va tolera astfel de acțiuni în rândul angajaților și cei implicați în scheme infracționale vor răspunde în fața legii.