De fapt, povestea e mai veche și vine de prin 2010, când ex-deputatul comunist Mark Tkaciuk vorbea în premieră despre legăturile suspecte dintre guvernarea proeuropeană și Micu. În replică, condamnatul a declarat că anume Tkaciuk şi judecătorul Ion Muruianu l-au băgat în puşcărie la comanda unui om de afaceri.
Poate că fabulele respective conțin și un grăunte de adevăr, dar acesta, chiar dacă există, deocamdată nu poate fi dovedit. Cel puţin, dacă analizăm cronologia dosarului Popovici, constatăm că eliberarea „hoţului în lege” s-a produs, de facto, în timpul guvernării lui Voronin, mai întâi de toate datorită comportamentului animalic al poliției şi a gafelor monumentale ale justiției de la acea vreme.
Mărturiile contra lui Micu au fost obţinute prin maltratare
Micu, frică căruia tremura pe atunci orice suflet din ţara noastră, a fost arestat în 2001, fiind acuzat că a condus o grupare criminală, care ar fi săvârșit circa 20 de omoruri și tentative de omor. Lui, însă, i se incrimina organizarea, ci nu executarea, a doar patru omoruri: al hoțului în lege Evgheni Grișcenco, alias Jeka, al autorității criminale Valeriu Rotari, alias Zelionîi, şi al bodyguardului acestuia, precum şi cinci tentative de omor. Mai bine zis, potrivit procurorilor, Micu nu a participat la cele trei asasinate, ci doar le-a pus la cale. În afară de aceasta, el era învinuit că a privat de libertate mai multe persoane, că a folosit un pașaport fals, că a păstrat ilegal arme şi droguri, că a sustras și a dobândit prin şantaj bunuri materiale.
În cadrul urmăririi penale și în judecată, Micu s-a apărat perfect. Timp de 13 ani, el a rămas pe aceeași poziție: a negat categoric că i-ar cunoaşte pe ceilalţi inculpați și că ar avea măcar cea mai vagă legătură cu crimele ce i se incriminau. Procurorii recunosc că singurele probe contra „hoţului în lege” erau depozițiile unor martori şi cele ale coinculpaţilor. Cei din urmă, însă, odată ajunşi în faţa judecăţii, și-au schimbat mărturiile şi au declarat că inițial fuseseră maltratați și constrânși de poliție ca să dea vina pe Micu. Drept dovadă în acest sens este și câștigul fraților Pavel și Vitalie Levința la CEDO, care a constatat că cei doi au fost într-adevăr agresați fizic în timpul audierilor. Această decizie a Înaltei Curţi trezește volens-nolens unele semne de întrebare în privința identităţii comanditarilor celor trei omoruri.
Achitat, eliberat, iarăşi arestat şi condamnat pe viaţă în lipsa sa
La 7 octombrie 2003, Curtea de Apel (CA) l-a achitat pe Micu pe toate capetele de acuzare, invocând lipsa elementelor infracţiunii. Hotărârea respectivă trezeşte multiple dubii, inclusiv prin faptul că în ea se menționează că procurorul a refuzat la învinuirile aduse inculpatului, fapt care nu corespunde realităţii. După ce a fost eliberat în sala de judecată, Micu ar fi început să strige, să insulte și să se împotrivească poliţiştilor și, peste câteva clipe, a fost iarăși arestat pentru ultragiere şi opunere de rezistenţă oamenilor legii. Pornind de la modul în care s-a lucrat la acest dosar, nu putem exclude că anume poliţiştii l-au şi provocat la asemenea acţiuni.
Fireşte că procurorii au atacat decizia de achitare și, la 1 martie 2004, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) l-a condamnat pe Petru Popovici la detenție pe viață. Şedința a avut loc în lipsa inculpatului și aceasta a fost marea lacună a procesului, care ulterior i-a redat libertatea „hoţului în lege”. Avocații lui Micu susțin că acesta pur şi simplu nu a fost invitat în acea zi la judecată, iar procurorii ne asigură că inculpatul a refuzat să se prezinte la proces. Oricum, Micu s-a adresat la CEDO care, la 27 noiembrie 2007, a condamnat Moldova în acest caz pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a confidenţialităţii dintre el şi avocaţi, pentru lipsă de imparţialitate a judecătorilor şi condiţii de detenţie degradante, dar şi pentru că învinuitul nu a fost audiat în faţa CSJ. Potrivit Înaltei Curţi, procurorul trebuia să solicite audierea neapărată a inculpatului şi a principalilor martori în instanţa de recurs şi să prezinte probe noi în susţinerea acuzaţiilor. Cu atât mai mult, cu cât Micu fusese anterior achitat. Dar CSJ s-a limitat să-l condamne la puşcărie pe viaţă doar în baza declaraţiilor iniţiale ale celor audiaţi.
Achitat pe cazurile de omor, apoi trimis iarăşi în judecată
Cu decizia Curţii de la Strasbourg în faţă, pe 30 iunie 2008, Plenul CSJ a declarat drept ilegală sentința de condamnare a lui Petru Popovici și a dispus rejudecarea dosarului. Micu a rămas în arest preventiv. Iar la 21 ianuarie 2010, judecătorii Tudor Popovici, Ghenadie Nicolaev şi Mihail Macar de la CSJ l-au achitat pe toate cazurile de omor și tentativă de omor, din lipsă de probe, și l-au condamnat la numai 13 ani de detenție pentru șantaj, samavolnicie și folosire a documentelor false.
Nemulţumit de această decizie, pe 12 martie 2010, procurorul general de atunci, Valeriu Zubco, a declarat recurs în anulare, prin care a solicitat casarea tuturor deciziilor de condamnare și achitare în privința lui Micu și rejudecarea cauzei în alt complet de judecători. În consecinţă, în 2011, Plenul CSJ, prezidat de Ion Muruianu, a lăsat în vigoare decizia de condamnare a lui Petru Popovici la 13 ani de detenție și a dispus rejudecarea de către aceeaşi instanţă doar a cazurilor de omor și tentativă de omor, care i-au fost incriminate „hoţului în lege” de la bun început. Atunci Micu a declarat că Muruianu a fost plătit pentru a-l băga la închisoare, după care magistratul a refuzat să mai examineze acest dosar. Ulterior, un alt complet de judecători ai CSJ, condus de Constantin Alerguș, s-a spălat pe mâini și a trimis cauza la rejudecare tocmai în instanța de fond, la Judecătoria Centru. În prezent, dosarul se află în gestiunea magistraților Liuba Brânză, Gari Bivol și Alexandru Gafton.
Astfel, eliberarea lui Micu în februarie 2015 nu este o excepție sau o încălcare de lege. Omul și-a ispășit pedeapsa pentru care a fost condamnat. Dacă cineva l-a vrut în arest pe viață, să arunce cu piatra în Curtea Supremă de Justiție, care în 2004 era obligată să-i asigure prezența în sală, chiar dacă Micu nu ar fi scos niciun cuvânt.
Executorii sunt închişi pe viaţă. Lipseşte comanditarul?
Cât privește dosarul de la Judecătoria Centru, acesta pare a fi mort din start. Peste 15 ani, în lipsa probelor care dovedesc implicarea nemijlocită a lui Micu în cele trei asasinate, e puțin probabil că martorii vor fi de acord să dea iarăși depoziții contra „hoțului în lege” și să-și creeze probleme. Dacă și se va găsi vreun curajos, acesta ar trebui să aibă o memorie perfectă.
Nici presupușii complici ai lui Micu nu vor mai deschide gura. Unul dintre aceştia, Dumitru Guzun, a reușit să fugă în Germania înainte de a fi condamnat la pușcărie pe viață. Potrivit procurorilor, Germania refuză numeroaselor solicitări ale Chișinăului de a-l extrăda. Ulterior, şi Guzun a fost achitat, iar recent el a declarat la un canal TV că nici nu-l cunoaşte pe Micu. Alexandru Caplun, un alt presupus participant la crimele descrise mai sus, dar şi la alte omoruri, a fost găsit mort într-o mașină arsă, într-o pădure. Pentru executarea aceloraşi asasinate au fost condamnate la închisoare şi alte persoane care, în opinia procurorilor, au acţionat la indicaţiile lui Micu. Dintre aceștia au reușit deja să vadă libertatea Iurie Lungu, fost inspector al Departamentului pentru lupta contra crimei organizate şi a corupţiei, Petru Stasiucov (Petcov), bărbatul care, potrivit poliției, l-a împușcat pe Jeka, frații Pavel și Vitalie Levința și încă câţiva. Alți trei: Iuri Radulov (Jeleazcov), despre care presa scria că ar fi unul dintre cei mai de temut killeri moldoveni, Serghei Obrucicov și E. Golînschi sunt condamnați la închisoare pe viață și se află în detenție. Aceștia sunt învinuiți și de alte omoruri, inclusiv al unui colaborator al KGB-ului transnistrean și al unui milițian din stânga Nistrului.
Încă un lucru ciudat. În ultimul timp, apar dosare noi, în care Petru Popovici este învinuit de alte omucideri. Nu se înţelege de ce procurorii le-au scos de la naftalină tocmai acum, când moliile timpului oricum le-au ros. În această ordine de idei, trezeşte nedumerire şi plângerea depusă de Micu la Procuratură, în care el anunţa că unii angajaţi ai MAI ar dori să-l lichideze şi că lui îi este teamă pentru propria sa viaţă. Evident că poate fi vorba doar despre o metodă de apărare genială din partea lui Micu. Dar, totodată, dacă admitem că nu el este comanditarul omorurilor lui Jeka şi Zelionîi, se pare că nu vom afla niciodată cine a pus la cale moartea celor doi. Deoarece, din câte am văzut, sistemul a lucrat cu multă migală pentru a îngropa acest adevăr odată și pentru totdeauna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
