Istorie

Ciudată e pretențiunea

Ciudată, e pretenţiunea a o seamă de ziare liberale ca, după toate câte suferă ţara, şi anume ţara adevărată, cea cu opinci, noi să mai fim şi politicoşi cu domnii gentelmeni din Cameră, din minister, din demnităţile responsabile ale ţării. 

După, un război biruitor, d-lor pierd una din acele provincii ale României a cărei posesiune e strâns legată cu chiar începuturile amânduror Principatelor româneşti de la Dunăre, provincie care-n mâna noastră însemna o misiune europeană în Orient şi valora cât neutralitatea garantată de toate puterile. D-lor o pierd după ce au avut ocazie a o asigura şi noi să fim politicoşi.

Poziţia bine definită a Tratatului de Paris dumnealor o schimbă, declarând independenţa și război Turciei, şi ne creează o situaţie din cele mai nesigure cu putinţă – şi noi… să fim politicoşi, se-nţelege. Domnia lor nu numai că duc război în Bulgaria pentru interese străine şi duşmane două, dar încă chinuiesc zeci de mii de oameni din tot ce ţara are mai tânăr şi mai cu virtute, îi chinuie cu frigul şi cu foamea, cu lipsurile şi neajunsurile cele mai înfiorătoare – și noi … noi să fim politicoşi.

C-un cuvânt, d-lor joacă va banque cu toată soarta unor ţări care, fără preţiosul d-lor concurs, a avut puterea de-a exista şapte veacuri de-a rândul – şi noi… noi să fim politicoşi, pentru că prin acte nesocotite şi prin aventuri copilăroase şi neprevăzătoare pun în primejdie o formaţiune istorică care trăieşte de şapte sute şi mai bine de ani, şi trăieşte numai prin încordarea cea mai mare, fie a braţelor, fie a isteţiei poporului românesc.

Tot d-lor sunt acei care, printr-un exagerat liberalism şi prin legiuiri cosmopolite, au prefăcut ţara într-un loc neutru de colonizare pentru toate elementele străine de primprejur; care, prin favorizarea culpabilelor comitete revoluţionare bulgăreşti, au grăbit soluţiunea unei chestiuni ce trebuia să se rezolve numai de către noi şi de către celelalte elemente constitutive ale fostei împărăţii turceşti. D-lor au contribuit la prefacerea întregii Peninsule Balcanice şi a ţării noastre într-o reţea de halte şi conacuri ale politicii ruseşti – şi noi … noi să fim politicoşi şi să le mulţumim poate pentru aceasta.

Tot d-nor, pretextând la Mazar Paşa cea mai mare rusofobie şi mergând cu jalba-n proţap la M.S., pentru a-1 conjura, în numele lui Dumnezeu, să menţină vechile noastre legături cu Înalta Poartă, acuzau cabinetul Catargiu de complicitate cu ruşii, şi tot d-lor amăgiră prin această purtare pe alegători, pentru ca în urmă să ajungă la convenţie, la conlucrare, la complicitate cu Rusia.
Dar relele acestea sunt numai preludiul altora și mai mari. Curând va-ncepe a funcţiona banca de fiţuici care va împle ţara cu caimele, va face să dispară numerarul, va scumpi munca prin înmulţirea unui mijloc de schimb prea numeros şi fără valoare intrinsecă, va face productele noastre brute, care prin natura lor nu sunt accesibile de o esenţială sporire de preţ, să devină inexportabile, şi în fine tot d-lor vor ajunge să vândă moşiile statului cu toba la companii de cumpărători străini, încât tocmai societatea noastră superioară va fi compusă din străini, din oameni ce nu vor mai avea nici un fel de durere pentru ţară sau pentru păsul plugarilor ei. Aceştia vor fi reduşi la proletariat, adică la un instrument brut şi inert de muncă, fără nici o însemnătate pentru stat. Şi noi – văzând cu ochii apropiindu-se relele – noi să fim politicoşi.
Şi pe când o extremă mizerie se pregăteşte acestei ţări, o mizerie care a început a se manifesta deja, noi să aplaudăm spusele
organului fanariot din Strada Doamnei, că visteria geme de bani, că poporul nu mai ştie ce să facă de fericire.

Pentru a ilustra extrema fericire a poporului şi metoda dumnealor de a-1 administra, vom reproduce raportul către Domn al ministrului de finanţe, în care se expune prin prozaice cifre bunăstarea unuia din cele mai laborioase judeţe ale ţării.
Iată ce zice acel raport:
Cu ocaziunea inspecţiunii făcută casieriei generale a districtului Dolj de dl secretar general al acestui minister, însoţit de dl inspector financiar Danielopolu, la 22 iulie trecut, s-a constatat că arendaşii moşiilor statului, în mare parte, nu erau urmăriţi pentru sumele datorite de ei.
Din corespondenţa urmată între casierie cu administraţiunea domeniilor relativ la productele sechestrate domnului Coslopolo, fost arendaş al moşiei Segarcea, pentru sumele datorite din arenda acelei moşii pe anul 1876, se constată asemenea ca cea mai mare parte a productelor în chestiune se înstrăinaseră înainte de a se fi plătit sumele datorite, a căror răfuire a avut loc tocmai la 12 august 1878.
La intrarea în funcţiune a actualului casier general, dl I. Lupaşcu, rămăşiţele din toate dările către stat se urcau, după listele de rămăşiţe din 1875, la cifra de lei 3 606 024, în vreme ce astăzi ele ating enorma sumă de lei 6 832 325.

Din cele ce preced, convingându-mă că dl Lupaşcu nu este apt pentru funcţiunea ce ocupă, vă rog, cu profund respect, Prea Înălţate Doamne, să binevoiţi a aproba depărtarea dlui Lupaşcu şi înlocuirea sa, în postul de casier general al districtului Dolj, cu dl Constantinescu, actual cămăraş la salina Târgul-Ocna.

Făr-a cerceta cauzele adevărate ale colosalelor restanţe într-un singur judeţ, ministrul crede că persoana casierului şi un caz
izolat de neîncasare e cauza răului.

Nici cunoaştem pe dl Lupaşcu, nici ne interesează în chestiune. Dar iată cum stă lucrul:
Mare parte a judeţului a fost cumplit de bântuită de grindină, care a nimicit recolta cu desăvârşire. Iar plugarii, luaţi peste
Dunăre cu boi şi care, nu numai c-au pierdut boii acolo şi şi-au lăsat carele în câmp, ci puţinele vite pe care le-au readus au
umplut judeţul de epizootie, încât oamenii, cu toată voinţa din parte-le, n-au avut cu ce să are şi nu vor avea nici la anul. Se-nţelege de sine că nici arendaş, nici plugar nu se pot înjuga ei înşiși la plug şi c-au ajuns la sapă de lemn cu toţii aproape.

Iată cauza sigură a restanţelor.
Pentru a le încasa va trebui să li se vândă oamenilor ceaunele de mămăligă şi cenuşa din vatră. Ce le pasă dlor roşii de starea economică a unui judeţ pricinuită de chiar dumnealor? Regula fanarioţilor este: să scoţi lapte din piatră. Se va găsi deci ienicerul care să aplice administraţia d-lor financiară şi acestui judeţ, secătuit până la măduvă de rechiziţiuni, de epizootie şi de nenorociri elementare.

Nu persoanele dlor liberali sunt acelea ce nu ne convin, nu. Lipsa de conştiinţă unită cu lipsa de orice cunoştinţe serioase,
superficialitatea cu care tratează orice chestiune cât de gravă, sistemul de-a face o mulţime de promisiuni amăgitoare alegătorilor pentru a le fura voturile, promisiuni ce nu le îndeplinesc nicicând, c-un cuvânt minciuna introdusă sistematiceşte în viaţa statului, iată ceea ce ne face să-i combatem din răsputeri.

D-lor, în mare parte săraci de ştiinţă şi de bani, găsesc în organismul impersonal al statului singurul mijloc de trai, de
aceea luptă fără scrupul; pentru noi însă lupta pentru ideea statului nu este o luptă pentru existenţa individuală. N-avem nevoie a ne căciuli la nimenea, nici a linguşi mulţimea sau tronul, nici a fi politicoşi cu oameni care nu merită a fi trataţi mai bine. Spunând adevărul, verde şi fără încunjur, ne simţim în drept de a scrie cu litere de foc, şi dispensaţi de politeţe, datorită unui adversar de principii abstracte numai.
Mizeria reală a populaţiunilor de jos, ameninţarea reală cu banca de fiţuici, pierderea reală a unei bucăţi din pământul
strămoşesc nu sunt o materie pentru discuţiuni academice, pe care, dacă le-am face, d-lor, în fundul inimii, ne-ar taxa de
simpli.

Într-un car de oale nu se dă cu argumente metafizice.
Mihai Eminescu, 19 septembrie 1878

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Google News!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.