Moldova

Claudiu Târziu, copreședinte AUR, la Odesa: Nu există „limba moldovenească”, ci limba română!

„În cadrul întrevederii pe care am avut-o ieri cu Serhii Hrynevetskyi, șeful Administrației regionale de stat Odesa (guvernatorul regiunii), i-am adresat mesajul nostru ferm în ceea ce privește necesitatea respectării – simetrice și oneste – a drepturilor și libertăților comunității românești autohtone. În temeiul unui dialog eficient și al respectului reciproc.

Aceasta este chestiunea fundamentală care (va) face proba sincerității în orice abordare bilaterală între Ucraina și România. Cu riscul de a mă repeta, nu am solicitat decît ca minoritatea românească din Ucraina să beneficieze de aceleași facilități precum ucrainenii care trăiesc în țara noastră. România este un autentic model la nivel european în privința coexistenței pașnice a minorităților etnice.

Deși guvernatorul Odesei a menționat o cifră ridicol de mică, de doar 724 de etnici români care s-ar fi declarat astfel în cadrul ultimului recensămînt (al cărui rezultat a fost dictat la presiunea puterii politice și a serviciului secret ucrainean), numărul fraților noștri care locuiesc în regiunea Odesa este, în realitate, de aproximativ 150.000! Românii și moldovenii constituie o singură comunitate și vorbesc un singur grai: cel ROMÂNESC. Este un fapt care trebuie recunoscut ca atare.

Interesant că, imediat după această vizită a mea oficială în sudul Basarabiei și Odesa, ministrul de externe român s-a mobilizat și s-a întilnit azi cu omologul lui ucrainian, Dmytro Kuleba, și a ridicat problema respectării drepturilor minorității române din Ucraina. Evident, ministrul ucrainian și-a declarat toată deschiderea pentru a găsi soluții. De vreo 30 de ani se întâmplă la fel. Pentru că România nu dovedește hotărâre și fermitate în a-i apăra pe românii din Ucraina.”, a declarat liderul AUR Claudiu Târziu. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *