Actualitate

Clerul și Enoriașii Eparhiei de Bălți și Fălești solicită episcopului Marchel: „Încetarea rugăciunilor pentru așa conducere a țării care este lipsită de rațiune morală și duhovnicească”

Asta după ce, la 19 octombrie, președinta țării Maia Sandu a promulgat Legea cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Convenția a fost ratificată de către Parlamentul Republicii Moldova, în lectură finală, la 14 octombrie curent, transmite Replica.md.

„Înalt Preasfințite Stăpâne, cerem binecuvântarea și susținerea Sfinției Voastre de a înceta rugăciunile pentru așa conducere a țării, care este lipsită de rațiune morală și duhovnicească, fiind distrugătoarea tradițiilor și societății creștine”, se arată în adresarea către episcopul Marchel.

Adresarea Clerului și Enoriașilor Eparhiei de Bălți și Fălești include clerul și enoriașii blagocinei de Bălți, Fălești, Glodeni și Sîngerei.

Republica Moldova devine al 35-lea stat membru al Consiliului Europei (din 47) care ratifică acest document, cunoscut și sub numele de Convenția de la Istanbul. Țările care au ratificat Convenția se angajează să asigure prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, protejarea victimelor, urmărirea penală a infractorilor și adoptarea politicilor integrate în domeniu, este menționat în nota emisă de Președinție.

Proiectul de lege cu privire la ratificarea Convenției de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice a fost votată joi, 14 octombrie, în lectura a doua de către 54 de deputați. Tratatul include 81 de articole cu prevederi prin care statele părți asigură prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, protejării victimelor, urmăririi penale a infractorilor și adoptării politicilor integrate.

Prin ratificarea Convenției, autoritățile Republicii Moldova se angajează ca violența împotriva femeilor să fie pedepsită conform legii. De asemenea, vor fi alocate resurse pentru asigurarea funcţionalităţii centrelor de criză pentru victimele violenței, linii telefonice de urgenţă, disponibile 24/24 ore, adăposturi pentru victimele violenţei, servicii de consiliere psihologică şi juridică, dar și alte măsuri în acest sens.

Fiecare autoritate publică va analiza, estima şi planifica resursele necesare în vederea asigurării implementării Convenției. Vor fi alocate resurse pentru asigurarea funcţionalităţii centrelor de criză pentru victimele violenței, linii telefonice de urgenţă, disponibile 24/24 ore, adăposturi pentru victimele violenţei, servicii de consiliere psihologică şi juridică, dar și alte măsuri în acest sens.

Fiecare autoritate publică va analiza, estima şi planifica resursele necesare în vederea asigurării implementării Convenției. Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea împotriva femeilor și a violenței domestice a fost semnată de Republica Moldova la 6 februarie 2017. Pentru orice stat care aderă, Convenția intră în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării perioadei de trei luni de la data transmiterii documentului pentru păstrare către Secretarul general al Consiliului Europei. Documentul a fost adoptat la 11 mai 2011.

Până în prezent, acesta a fost ratificat de 34 de state-membre ale Consiliului Europei, fiind semnat de alte 12 state, inclusiv de Republica Moldova. De asemenea, Convenţia a fost semnată de Uniunea Europeană.

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice reprezintă tratatul internaţional cel mai cuprinzător care abordează această gravă violare a drepturilor omului.

Convenția tinde spre toleranţă zero privind această formă de violenţă şi constituie un important pas înainte pentru a face din Europa şi dincolo de ea un loc mai sigur. Convenţia recunoaşte fenomenul violenţei împotriva femeilor drept o violare a drepturilor omului şi o formă de discriminare. Aceasta înseamnă că statele vor fi responsabile dacă nu iau măsuri corespunzătoare împotriva acestei forme de violenţă.

Prevenirea violenţei, protecţia victimelor şi trimiterea în judecată a infractorilor reprezintă punctele cheie ale Convenţiei. Acest instrument încearcă, totodată, să schimbe mentalitatea şi sentimentele indivizilor, fiind o chemare adresată societăţii, în special bărbaţilor şi tinerilor, să-şi modifice atitudinea. În esenţă, Convenţia constituie o nouă chemare la egalitate între femei și bărbați, întrucât violenţa împotriva femeilor este adânc înrădăcinată în inegalitatea dintre femei şi bărbaţi în cadrul societăţii şi este perpetuată de o cultură a intoleranţei şi a negării.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *