Nu însă asta e (singura) și cea mai mare problemă a învățământului nostru, zis național. Cu toate acestea, opinia publică nu e deranjată de faptul că Parlamentul proeuropean de la Chișinău nu poate vota Codul Educației fără de care adevăratele reforme în învățământ sunt imposibile. Nu se află chestiunea dată nici pe agenda presei, ea, presa, având alte priorități.
Oricât l-am machia și oricât l-am ajusta, învățământul nostru „național” e hâd și putred și niciun ministru, oricât de pregătit și revoluționar ar fi, nu-l poate reforma în lipsa Codului Educației. Asistăm la o nerușinată bătaie de joc când guvernarea, care se declară proeuropeană! nu dorește să voteze o lege europeană! Această guvernare a avut voința politică să vândă rușilor Aeroportul (ca să dau doar un singur exemplu!) – și a făcut treaba asta operativ, în deplin consens, în numele păstrării Coaliției – dar nu găsește consens în cazul votării Codului Educației.
Două buturugi mici se pun azi în fața Codului Educației – una financiar-administrativă, și alta politică. În cazul primei buturugi, feudalii din Sistem se bat pentru controlul finanțelor din învățământ și mandat pe viață. Cea de a doua buturugă o constituie interesele politice și electorale ale partidelor. Recent, cu tupeul și aplombul caracteristice, liderul PD a declarat că există niște probleme care fac imposibilă votarea Codului Educației, respectivul partid dorind să eternizeze în Codul Educației denumirea „limba moldovenească” și să păstreze un statut privilegiat limbii ruse.
De parcă azi ar fi prea puțină limbă rusă în R. Moldova!
Trei miniștri și trei echipe au trudit la elaborarea Codului Educațional (Leonid Bujor, Mihai Șleahtițchi, Maia Sandu), zeci de experți au încercat să împace varza cu capra – și ce folos? Parcă opinia experților contează? Pe naiba! Contează „mușchiul centrist” al PD-ului! Pentru PD voturile și menținerea la treuca puterii sunt infinit mai importante decât soarta Învățământului Național!
Există două partide în Parlament care ar trebui să se bată pentru discutarea, perfecționarea și votarea Codului Educației – PLDM și PLRM. Codul Educației costă cu mult mai mult decât unitatea Coaliției, deoarece de ce ar trebui să mai păstrăm (votăm) o Coaliție care nu dorește să voteze un document vital pentru viitorul acestei țări? De ce, în definitiv, ar trebui să ne sperie revenirea comuniștilor dacă aceștia și în această problemă de real interes național ar proceda exact la fel ca actualii guvernați?
Un sistem de educație și învățământ nereformat, care fâlfâie-fonfăie (ca Brejnev) din cauza protezelor instituționale financiare și ideologice este patul germinativ al corupției, inculturii și nonperformanței unei societăți. Înțelege aceasta societatea noastră – cadrele din învățământ, societatea civilă, sindicatele de ramură?
Dacă nu înțelege, e rău.
Dacă înțelege și tace, e și mai rău!
Dacă, totuși, actuala majoritate nu va vota Codul Educației până la alegerile parlamentare din noiembrie (ori îl va vota „în baza compromisului”, golindu-l de sens și păstrându-se „limba moldovenească” și statutul actual al limbii ruse), partea gânditoare și responsabilă a electoratului moldovean va trebui să procedeze în consecință la scrutinul din 30 noiembrie.
Nu numai eu m-am săturat de „compromisuri rezonabile”; de două decenii facem compromisuri care au o singură menire – să mențină la putere o clasă politică antinațională, lacomă, hoață și, pardon de expresie, porcoasă.
Cât o să-i mai umplem treuca, amenințați – ca în poveste! – că, dacă n-o votăm, vine lupul?
Lupu a venit! Și nu cel din poveste.
Constantin Tănase
6 iunie 2014
