Codul Educaţiei şi managementul ştiinţei

Trebuie să recunosc, de la bun început, că utilizarea noţiunilor „proiectul Codului Educaţiei” şi „managementul sistemului de cercetare şi inovare” ar fi fost mai atractivă şi chiar mai corectă (dar cu un titlu mai lung). Însă, după atâtea propuneri (peste 600 la număr numai de la universităţi), după atâtea vâlve speculative făcute de marii diriguitori şi făuritori de pe lângă sistemul de cercetare şi inovare, am hotărât că nu am niciun drept moral să stau de o parte, iar ceva sau cineva să decidă soarta învăţământului superior şi a cercetării universitare. Mai ales că nu există nicio limită la perfecţionare! Poate este cel mai potrivit moment să vă prezint puţină istorie la acest subiect atât de important nu numai pentru sistemul de cercetare-dezvoltare, dar şi pentru întreaga comunitate ştiinţifică din ţară.

În ianuarie 2000 am încercat să-mi expun gândurile privind situaţia cercetării şi inovării în articolul „Pelerinaj prin sistemul de cercetare-dezvoltare”. Trei părţi ale articolului au fost publicate în „Flux”-ul lui Constantin Tănase. Iar altele trei au fost stopate şi numai dl Tănase ştie de ce… Poate cele mai importante au fost „Lema tăcerii”, „Lema laşităţii şi făţărniciei” şi, bineînţeles, „Formula diabolică” (textul acelui „Pelerinaj…” avea un stil matematic cu formule, leme, teoreme şi chiar ipoteze). Dar să restabilim ordinea evenimentelor ce ţin de sistemul de cercetare şi inovare…

În 1999, la invitaţia Guvernului Sturza, o echipă de experţi ai Comisiei UNESCO a analizat sistemul de cercetare şi inovare din ţară şi ne-a propus nişte recomandări pentru perfecţionarea managementului acestui sistem, inclusiv al celui financiar. Voi remarca că, pe atunci, au fost câteva valuri distructive la adresa Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Un alt eveniment benefic s-a produs prin transferul Departamentului cercetare-dezvoltare (C&D) din Ministerul Economiei în cadrul Ministerului Educaţiei. În aceste condiţii, recomandările Comisiei UNESCO s-au soldat cu Legea organică № 557-XIV din 29 iulie 1999. Astfel s-au realizat doi paşi importanţi şi constructivi în managementul sistemului de cercetare-dezvoltare. Mai ales că Legea № 557 din 29.07.1999 schiţa următorul pas, mult mai radical şi prestigios pentru sistemul de cercetare şi inovare din ţară: autoritatea administrativă publică centrală în sfera cercetare-dezvoltare se stabileşte prin Legea cu privire la Guvern şi este Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică din cadrul Guvernului (articolul 16, (1), (2) din legea indicată).

Repet şi evidenţiez pentru toată comunitatea ştiinţifică: la nivel de guvern şi în cadrul acestuia se transferă şi se extinde fostul Departament C&D, fără structuri paralele şi similare. Sistemul de cercetare-dezvoltare n-a mai văzut, n-a mai simţit, de la începutul anilor ’90, o astfel de abordare, o astfel de atitudine şi, practic, această lege progresistă reflecta experienţa internaţională şi punea punct la multe speculaţii de atunci. Mai ales că în articolele 11 şi 12 ale legii indicate şi-a găsit locul potrivit şi Academia de Ştiinţe a Moldovei.

R. Moldova, în evoluţia sa (cu tot specificul ei), nu va putea evita principiile generale ale dezvoltării durabile, principii care presupun o integrare în procesele de globalizare a civilizaţiei, asimilarea ideilor şi mecanismelor dezvoltării societăţilor industriale şi informaţionale, bazate pe cercetare, inovare şi transfer tehnologic şi care vor contribui la aderarea ţării noastre la structurile economice şi politice ale Uniunii Europene.

Situaţia o cunosc foarte bine, fiindcă la începutul lunii septembrie 1999 am acceptat conducerea Departamentului C&D din cadrul Ministerului Educaţiei. În aceste condiţii urma să implementăm Legea № 557 referitor la politica de stat din sfera de cercetare-dezvoltare, să găsim mecanismele de redresare a situaţiei create, deoarece fenomenul de îmbătrânire a personalului C&D şi dereglarea funcţiei de reproducere a comunităţii ştiinţifice, corelată cu „strategiile limitate”, atinsese cote extremale.

Cu recomandările grupului de experţi ai Comisiei UNESCO

În acele clipe grele ne-am unit prin entuziasmul şi fidelitatea noastră faţă de sistemul C&D pentru a găsi soluţii optimale în următoarea echipă: V. Canţer (astăzi preşedintele CNAA), I. Tighineanu (astăzi vicepreşedinte AŞM), V. Prisăcaru (astăzi prorector pentru activitatea ştiinţifică a Universităţii de Medicină şi Farmacie), M. Revenco (astăzi prorector pentru activitatea ştiinţifică la Universitatea de Stat din Moldova). Alături de noi, cu susţinere concretă, era şi ministrul A. Gremalschi (astăzi director programe la Institutul de Politici Publice). Îmi este greu să-mi amintesc de toţi, dar am avut foarte multe iniţiative şi propuneri concrete pentru stoparea declinului în sistemul de cercetare-dezvoltare. Ţinând cont de recomandările grupului de experţi ai Comisiei UNESCO, de Legea progresistă despre politica de stat din sfera C&D (1999), echipa noastră a evidenţiat următoarele acţiuni:

1. Expertiza internaţională a sistemului C&D.
2. Restructurarea sistemului C&D, ţinându-se cont de performanţele ştiinţifice şi priorităţile statului în sistemul C&D.
3. Internaţionalizarea sistemului C&D.
4. Divizarea alocaţiilor bugetare în trei categorii de finanţare a sistemului C&D: finanţare-suport, finanţare-concurs şi finanţare-risc.
5. Delimitarea funcţiilor de distribuire a alocaţiilor bugetare şi de expertiză (Consiliul de expertiză a sistemului C&D urma să fie amplasat în cadrul Comisiei Superioare de Atestare, fosta CSA).

În context, se preconiza organizarea unui NATO ARW pe tema „Restructurarea cercetării-dezvoltării pentru cooperarea internaţională”, care urma să includă şi un grant NATO pentru expertiza internaţională a sistemului de cercetare şi inovare din R. Moldova. Simultan, duceam tratative cu fracţiunile parlamentare în scopul cimentării unei „păci” trainice în cadrul sistemului de cercetare-dezvoltare. Şi toate erau îndreptate spre un transfer armonios pe principii de continuitate a Departamentului C&D pe lângă guvern (legea stipulează că departamentul „trece” în Consiliul Suprem). Paradoxal, dar foarte multe persoane se implicau în acest transfer „armonios” şi – incredibil pentru mine – „cade” Guvernul Sturza! Am simţit ecouri la nenumărate „acţiuni”, forfoteală şi zbucium pentru selectarea şi împărţirea posturilor din viitorul Consiliu Suprem şi toate îşi aveau originea în următoarele: mentalitate provincială cu idei provinciale, corelate cu stilul de gaşcă şi cel mafiot, care sunt mai puternice decât orice partid, bloc sau alianţă. Şi dacă astăzi vorbim mult şi multe despre independenţă, apoi, în primul rând, este necesară independenţa faţă de această mentalitate provincială.

Practic, toţi cei care au tras „sforile” sunt vii şi sănătoşi (să fie sănătoşi şi-n continuare!). Căderea Guvernului Sturza şi evoluţia ulterioară a R. Moldova i-au mai scuturat, i-au mai transferat în alte locuri ale „sistemului de gaşcă”, dar gustul pentru putere şi sfere de influenţă nu le-a scăzut. Şi să te ferească Dumnezeu, dacă n-am recunoaşte: ce putere, fără bani?

Pe fondalul acestor „transformări” şi „adaptări” la noile condiţii, în 2004 apare vestitul Cod cu privire la ştiinţă şi inovare (Codul Ştiinţei), care simultan abrogă patru legi, cele din anii: 1999 (cea mai progresistă lege în sistemul C&D), 2000 (Legea Academiei de Ştiinţe), 2002 (Legea privind informaţiile ştiinţifico-tehnologice) şi din 2003 (Politica de stat pentru inovare şi transfer tehnologic). Abrogate şi fără nicio discuţie, ca şi respectivul Cod. De facto, Codul Ştiinţei a „sintetizat” acele patru legi într-un stil dubios şi foarte ambiţios. În acest caz, mă întreb cum se corelează Codul Ştiinţei, care abrogă patru legi cu Legea privind actele legislative din 27.12.2001? Dar să urmăm calea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare. Utilizând noţiunea de „Asamblee”*, comunitatea ştiinţifică alege „Asambleea Academiei de Ştiinţe”, care este organul suprem al Academiei de Ştiinţe, art. 81 (1) (corect ar fi Asambleea Comunităţii Ştiinţifice).

Academia de Ştiinţe este „cel mai înalt for ştiinţific al ţării” (art. (71)), iar Consiliul Suprem este cel mai mare organ executiv al Asambleei, care este organul suprem al celui mai înalt for ştiinţific din ţară. Să se descurce lingviştii şi juriştii în aceste „metafore” superlative! Ca rezultat, „Consiliul Suprem” al legii anului 1999 din cadrul Guvernului este „coborât”, prin vestitul Cod, la nivel de Academie. Unde s-a mai văzut în lume (mileniul trei!) ca unul şi acelaşi organ să declare priorităţile în sistem, să promoveze aceste priorităţi, să implementeze, să monitorizeze, să evalueze şi să finanţeze. Monarhii sau clanuri cu amprente medievale! Un Cod care pretinde a fi al ştiinţei şi inovării şi care a camuflat cercetarea universitară în organizaţii de profil, a lovit dur prin două articole ale sale (art. 33 şi 34) cercetările universitare. Le redau comunităţii ştiinţifice doar pentru ca să conştientizeze esenţa lor:

Art. 33 (Codul Ştiinţei). Membrii instituţionali ai Academiei de Ştiinţe – organizaţii de drept public din sfera ştiinţei şi inovării acreditate, care funcţionează în cadrul Academiei de Ştiinţe şi sunt finanţate integral de la bugetul de stat.

Art. 34 (Codul Ştiinţei). Membrii de profil ai Academiei de Ştiinţe – organizaţii de drept public din sfera ştiinţei şi inovării acreditate, cu subordonare metodico-ştiinţifică Academiei de Ştiinţe, finanţate integral de la bugetul de stat, prin concurs, pentru cercetări fundamentale. De la bugetul de stat se finanţează prin concurs şi cercetările aplicate, acordându-se prioritate proiectelor care vor avea o pondere mai mare de cofinanţare din mijloacele extrabugetare ale acestor organizaţii şi din alte surse.

Luxul şi mizeria

E un joc „original” de cuvinte, după care nu mai doreşti să scrii despre experienţa internaţională, despre rolul cercetărilor universitare, despre importanţa lor în crearea laboratoarelor naţionale, regionale, federale, despre centrele de excelenţă, despre unităţile de cercetare în universităţi, despre fluxul de cadre tinere şi dotate în cercetare şi inovare, despre contribuţia USM la fortificarea Academiei de Ştiinţe. Discriminare, umilinţă…, iar referitor la cercetarea aplicată din art. 34 avem şi un produs final al mentalităţii indicate. Dar cel mai ridicol e că, „peste noapte”, un cercetător de la AŞM este finanţat integral de la bugetul de stat, iar cel universitar – prin concurs, unicul criteriu fiind locul angajării. Trebuia efectuată expertiza internaţională, care identifica performanţa şi excelenţa în întregul sistem de cercetare şi inovare. Rezultatele urmau să fie analizate de Guvern şi tot ce era actual, necesar, util şi strategic pentru ţară şi sistemul C&D trebuia apreciat, menţinut şi finanţat. Dar atunci performanţele universitare se „transformau” în centre de excelenţă cu unităţi ştiinţifice. Deci, finanţarea se realiza după principii, valori şi criterii care nu depind de locul angajării şi mentalitatea provincială.

Am fost vizitaţi săptămâna trecută de nişte oaspeţi din Coreea de Sud. Am avut un schimb de opinii, am semnat un Acord de colaborare şi, printre altele, le-am povestit şi despre articolele 33, 34. Voi remarca încă o dată: oaspeţi din Coreea de Sud! Au zâmbit şi, iarăşi, nu fac comentarii.

Bine, poate Coreea de Sud este prea departe (cu toate că este un miracol), dar analizaţi experienţa ţărilor vecine şi, măcar o clipă meditaţi puţin: o ţară atât de mică, precum R. Moldova, o ţară cu atâtea probleme, o ţară care este divizată în „sfere de influenţă” interne şi externe îşi permite, totuşi, luxul să susţină cercetările fundamentale şi aplicative. Să fim recunoscători…, dar simultan mă întreb: pe cât de eficient s-au gestionat banii publici alocaţi sistemului de cercetare şi inovare? Când Asambleea Academiei de Ştiinţe a aprobat deschiderea Liceului academic, Universităţii academice, construcţia bibliotecii şi altele, mai puţin vizibile? Întreb, deoarece Asambleea este organul suprem! Oare câte aparate, echipamente şi utilaje puteam procura pentru comunitatea ştiinţifică? Am înţeles oare noi, în epoca societăţii informaţionale, esenţa bibliotecilor digitale pentru cercetările ştiinţifice? Lux la ciclul liceal şi totul din banul public! Oare câte autocare am fi procurat pentru susţinerea optimizării reţelelor de şcoli şi licee în mediul rural, în scopul asigurării pregătirii calitative a viitoarelor generaţii, inclusiv pentru comunitatea ştiinţifică? Oare unde sunt astăzi laureaţii ultimelor olimpiade din domeniul ştiinţelor exacte? Şi atunci care-i misiunea Liceului academic? În context, în R. Moldova mai există un liceu – Liceul Real, tot pentru copii talentaţi. A fost izgonit din „casa sa”, dăruită prin Hotărâre de guvern, a umblat un an academic „pe drumuri” (380 de copii!) şi, până la urmă, a fost oploşit de USM. Interesaţi-vă despre căminele acestor două licee şi comparaţi-le. Luxul şi mizeria!

Cercetările demografice din cadrul Academiei de Ştiinţe ne indică că, peste câţiva ani, vom fi mai puţin cu un milion şi ceva. Realitatea ne indică că, în ultimii doi ani, avem sate în care nu s-a născut niciun copil. Şi tot această realitate ne reflectă că în municipiul Chişinău sunt amplasate peste 80% din instituţiile de învăţământ superior. Oare cu ce vom umple aceste megaconstrucţii şi ce mană ascunde Dumnezeu în ele? Aş putea continua, dar voi fi laconic: cu toate titlurile didactice, ştiinţifice şi academice, dacă pe unii i-am „trece” printr-o „sită” internaţională, am observa că la moara noastră se macină altă făină.

Propuneri prezentate Ministerului Educaţiei

Omul niciodată nu este singur: alături totdeauna este prezentă conştiinţa lui, iar dacă această conştiinţă este dirijată şi gestionată de o mentalitate provincială – avem ce avem. Încrederea acordată este o valoare şi ea te obligă la responsabilitate. Iar dacă această încredere este corelată cu sistemul de management, apare şi responsabilitatea financiară, care include o gestionare eficientă a banului public, o promovare a unor acţiuni reale, necesare, fezabile şi transparent aprobate, utilizând toate elementele managementului strategic şi democraţiei participative în scopul relansării economiei şi bunăstării acestui neam.

Să revenim la proiectul Codului Educaţiei. Au lucrat universitarii ca albinuţele şi-au propus peste 600 de modificări şi 16 articole noi. E clar că cercetarea universitară şi, în general, cea ştiinţifică, a devenit un subiect sensibil care s-a ales cu multe „sudălmi”. Chiar, curios cum sunt, îi întrebasem pe unii dintre „cei 64 de autori” de ce atât de modest au prezentat cele două Agenţii, care au şi stârnit tot buclucul? Incredibil a fost răspunsul: ca să vă provocăm pe toţi şi să vă scoatem măştile! În glumă sau în serios, dar călătoria mea prin „Ţara lui Dogaru” de la Publika TV a fost ultima picătură, cu toate că mama Anica, Dumnezeu s-o ierte, m-a învăţat să respect un principiu: Gheorghiţă, să taci când vorbesc cei mai în vârstă, chiar şi atunci când spun prostii! O săptămână am respectat acest principiu, dar mai mult nu rezist.

Proiectul Codului Educaţiei nu distruge nimic, nu creează structuri paralele, nu dublează funcţiile. Aş spune chiar mai mult: va delimita unele funcţii, va optimiza structurile, aruncând cele birocratice şi străine unei comunităţi ştiinţifice adevărate. Comunitatea ştiinţifică îşi doreşte transparenţă, corectitudine, deoarece, evidenţiind doar un singur indicator foarte calitativ „articole citate ISI”, obţinem: după numărul lor cu impact-factorul respectiv, cercetarea universitară cu mult întrece unităţile de cercetare şi inovare din ţară. Nu facem concluzii eronate: în cercetarea universitară sunt antrenaţi mai mulţi cercetători. Însă concluzia forte este următoarea: cercetări performante la nivel internaţional sunt şi se realizează şi în cadrul universităţilor. De ce, totuşi, universităţile nu-şi pot crea centre de excelenţă cu unităţi ştiinţifice şi finanţate integral de la bugetul de stat, aşa cum scrie în articolul 33 al vestitului Cod? E simplu ca „bună ziua”, e „limpede ca lacrima”, numai dacă nu facem „spumă la gură”. Incredibil, dar, după zece ani, Formula Diabolică este actuală şi reflectă un Mare Adevăr!
Voi reda mai jos propunerile prezentate Ministerului Educaţiei, esenţa şi schema logică a acestor două Agenţii din proiectul Codului Educaţiei.

Propunerea 1. Asambleea Naţională a Comunităţii Ştiinţifice

1. Asambleea Naţională a comunităţii ştiinţifice (în continuare Asambleea Naţională) este organul suprem de conducere a comunităţii ştiinţifice care activează în baza unui regulament aprobat de Guvern.
2. Asambleea Naţională este unicul organ abilitat de Guvern care promovează politica de stat în sistemul de cercetare şi inovare.
3. Asambleea Naţională identifică direcţiile strategice în sistemul de cercetare şi inovare.
4. Asambleea Naţională aprobă concepte şi strategii, programe de stat în sistemul de cercetare şi inovare.
5. Asambleea Naţională alege preşedintele Consiliului Suprem pentru Cercetare şi Inovare.

Propunerea 2. Consiliul Suprem pentru Cercetare şi Inovare

1. Consiliul Suprem pentru Cercetare şi Inovare (în continuare Consiliul Suprem) este organul executiv al Asambleei Naţionale care activează în baza unui regulament aprobat de Asamblee.
2. Consiliul Suprem cu statut de persoană juridică este instituţia administraţiei publice centrale în domeniul activităţilor de cercetare şi inovare, coordonator şi consultant în domeniul indicat al Guvernului R. Moldova.
3. Consiliul Suprem este constituit din 31 de persoane. Componenţa Consiliului Suprem include conducerea Consiliului Suprem, reprezentanţii ministerelor, agenţiilor şi organizaţiilor sistemului de cercetare şi inovare.
4. Consiliul Suprem încheie un acord de parteneriat cu Guvernul R. Moldova prin care sunt delegate competenţele de realizare a politicii de stat ale sistemului de cercetare şi inovare.
5. Consiliul Suprem participă la elaborarea bugetului şi negociază o finanţare stabilă şi ascendentă a sistemului de cercetare şi inovare.
6. Consiliul Suprem organizează elaborarea programelor de stat, mecanismelor de monitorizare şi realizare, stimulând activităţile de cercetare, inovare şi dezvoltare tehnologică.
7. Consiliul Suprem organizează concursuri de proiecte ştiinţifice, finanţate de la bugetul de stat.
8. Consiliul Suprem distribuie, în baza acordului de parteneriat şi deciziilor Asambleei Naţionale, alocaţiile bugetare în conformitate cu direcţiile strategice.
9. Consiliul Suprem decide asupra reorganizării sau dizolvării organizaţiilor din sistemul de cercetare şi inovare, finanţate de bugetul de stat, în scopul optimizării şi eficienţei sistemului de cercetare şi inovare.
10. Consiliul Suprem încheie acorduri de colaborare cu organisme naţionale şi internaţionale din sistemul de cercetare şi inovare, determinând forme eficiente de valorificare a rezultatelor ştiinţifice.

Propunerea 3. Consiliul Naţional pentru Atestare şi Evaluare

1. Consiliul Naţional pentru Atestare şi Evaluare (în continuare Consiliul Naţional), cu statut de persoană juridică, este instituţia administraţiei publice centrale în domeniul evaluării, acreditării şi atestării.
2. Structura Consiliului Naţional constă din trei comisii: comisia de acreditare a organizaţiilor sistemului de cercetare şi inovare, comisia de atestare a personalului ştiinţific şi didactico-ştiinţific, comisia de expertiză a calităţii învăţământului superior şi sistemul de cercetare şi inovare.
3. Conducerea Consiliului Naţional este exercitată de preşedinte şi trei vicepreşedinţi care, simultan, sunt conducătorii celor trei comisii indicate.
4. Consiliul Naţional activează în baza unui regulament aprobat de Asambleea Naţională.

Am citit atent, ne-am liniştit şi continuăm. Primele două propuneri decodifică esenţa unei Agenţii din proiectul Codului Educaţiei, reîntoarce Consiliul Suprem în cadrul Guvernului (aşa cum stipula legea progresistă din 29.07.1999), elimină funcţia de expertiză din Consiliul Suprem… Dar cel mai important: comunitatea ştiinţifică îşi alege organul său suprem – Asambleea Naţională a Comunităţii Ştiinţifice, care, de facto, va promova politica statului în sistem.

A treia propunere ne redă esenţa celeilalte Agenţii: CNAA este extins şi cu funcţiile de expertiză a tuturor activităţilor din învăţământul superior şi al sistemului de cercetare şi inovare. Academia de Ştiinţe a Moldovei revine la statutul său ca organizaţie publică şi ordinară a sistemului de cercetare şi inovare. În context, iată ce scriam în ianuarie 2000: „Academia de Ştiinţe, după expertiza internaţională a sistemului de cercetare şi inovare, trebuie restructurată pe „diagonală, verticală şi orizontală”. Da, finanţarea instituţională trebuie corelată cu evaluarea unităţilor C&D! Dar numai evoluţia ulterioară a sistemului C&D cu valorificarea maximală a integrării ştiinţei academice cu cea universitară şi ramurală, numai internaţionalizarea cercetării-dezvoltării, numai abilitatea comunităţii ştiinţifice academice de a se încadra, regenera şi impulsiona activităţile de C&D, atât de necesare ţării, vor conduce la aprecierea corectă a rolului, esenţei şi prestigiului Academiei de Ştiinţe în societate (recunosc şi voi recunoaşte de unde am venit şi unde am crescut).

Atâta timp cât eficacitatea cercetării şi inovării este modestă, atâta timp cât cercetările aplicative au un impact şi mai modest asupra relansării economiei naţionale, iar Guvernul insistă ca sistemul de cercetare şi inovare să se adapteze necesităţilor concrete ale ţării, comunitatea ştiinţifică poartă o mare responsabilitate şi noi ne dorim ca această responsabilitate să fie comună, promovată şi susţinută de Asambleea Naţională a Comunităţii Ştiinţifice, Consiliul Suprem pentru Cercetarea şi Inovare, Consiliul Naţional de Atestare şi Evaluare, Academia de Ştiinţe a Moldovei şi Consiliul Rectorilor.

Dar unii consideră identice „comunitatea ştiinţifică” şi Academia de Ştiinţe prin intermediul noţiunii de „Asamblee” şi, construind în această criză profundă liceu, universitate, bibliotecă etc., au cheltuit banul public destinat sistemului de cercetare şi inovare. Şi astăzi mai continuă să arunce „praf în ochi”, de parcă acestea sunt priorităţile comunităţii ştiinţifice sau ale statului în sistemul de cercetare şi inovare. Repet: articolele 33 şi 34 ale Codului Ştiinţei divizează comunitatea ştiinţifică în cel puţin trei părţi, iar finanţarea este inechitabilă şi necorelată cu performanţele ştiinţifice. Ca să liniştesc spiritele, voi adăuga: în situaţia de criză, se investeşte în potenţialul uman şi nicidecum evoluţii extensive! Aceasta este esenţa Declaraţiei Consiliului Rectorilor din R. Moldova.

Sunt câteva idei cardinale referitor la evoluţia sistemului de cercetare şi inovare din ţară. Dar mai întâi este necesară şi suficientă expertiza internaţională, pentru a evidenţia şi menţine valorile în scopul elaborării strategiei de evoluţie a sistemului de cercetare şi inovare – acţiune preconizată în anul 1999 şi nerealizată până astăzi. Oare de ce?

Pe lângă multiplele valori pe care le poate avea fiinţa umană mai este una: CORECTITUDINEA. O am, o voi avea şi le-o doresc tuturor…

* Nota redacţiei. Cuvântul „asamblee” nu există in limba română, semnificaţia lui este 1. adunare generală, întrunire şi 2. (înv.) bal, serată (în timpul lui Petru I).