Numai cine nu are rude sau prieteni apropiați plecați peste hotare nu cunoaște noțiunea de transport de colete spre și din țările unde sunt stabiliți conaționalii. Însă așa cum, în ultimele decenii, migrația a lovit practic fiecare familie din R. Moldova, e de la sine înțeles că, vorbind despre coletărie, vom atinge un subiect binecunoscut și practicat de toată lumea. În ultimii ani, în afară de bucatele tradiționale românești, pe mesele de sărbătoare de prin părțile noastre au început să fie de nelipsit prosciutto-ul italian sau vinho verde-ul portughez. Unde mai pui că nicio gospodină, care se respectă, nu-și mai poate închipui masa de Paști fără un panettone de toată frumusețea. Bineînțeles, și efectul invers este perfect valabil: o fi ea, Franța, cunoscută în lumea întreagă pentru cele peste 400 de feluri de brânzeturi, dar parcă tot mai bună e brânza din borcan, făcută acasă de părinți, păstrată în beci la răcoare și expediată cu microbuzul direct din sat până pe malurile Senei. Or fi ei, occidentalii, pricepuți în ale comerțului și gastronomiei, dar civilizația lor nu a ajuns încă să descopere cu adevărat hrișca, vinul de casă în sticle de „Gura Căinarului”, și nici castraveții родничок (proaspeți sau murați, cum numai la noi se murează). În această privință, transportul de colete este o componentă importantă a vieții cotidiene pentru cei plecați în lumea largă și pentru rudele lor de acasă.

Schimbarea de după 2009

Practicat dintotdeauna într-un mod (semi)clandestin, transportul de colete pentru diasporă a ajuns în vizorul guvernării după plecarea de la putere a comuniștilor, în anul 2009, odată cu recunoașterea caracterului masiv al emigrării de către noua conducere a statului. Merită să ne amintim că, până în 2009, autoritățile R. Moldova nici măcar nu recunoșteau că sunt atât de „competente” în ale guvernării, încât țara se golește în continuu de oameni, că zeci de mii de persoane o părăsesc în fiecare an în căutarea unui trai decent. Așadar, în îndepărtatul (deja) început al guvernării proeuropene, pe birourile parlamentarilor și miniștrilor a ajuns și chestiunea legată de transportatorii de colete pentru diasporă. Promisiunile cu privire la adoptarea unor reglementări necesare pentru ieșirea din clandestinitate și din precaritate a acestui sector important au ajuns să figureze pe locuri de frunte în programele electorale ale mai multor partide, care au ajuns în Legislativ și au format noi majorități parlamentare. Eficienți și pricepuți, nevoie mare, noii guvernanți s-au ținut de cuvânt și au introdus anumite reglementări, dar au făcut așa, încât efectul real al acestora să fie exact invers în raport cu cel făgăduit.

În anul 2010, unul din rezultatele modificărilor, introduse de Guvern în reglementarea activității de întreprinzător, a constat în anularea anumitor tipuri de licențe pentru transportatori. Erau vizați în special transportatorii privați, care dispuneau de mijloace de transport de până la 3,5 tone, din această categorie făcând parte marea majoritate a celor care asigură coletăria în și din străinătate. Teoretic, eliminarea licențelor trebuia să aducă efecte pozitive, deoarece până atunci eliberarea acestor acte se înfăptuia conform unor proceduri îndelungate și birocratice, care generau permanente situații de corupere a funcționarilor implicați în acest proces. Până la urmă, abrogarea barierelor, instituite de stat în activitatea antreprenorilor, este un lucru bun pentru orice economie de tip liberal. În realitate, însă, am fost martori la o serie de efecte perverse.

Amendați în Europa pentru activitate ilegală

Primul din efectele negative, menționate mai sus, a fost faptul că licențele pentru micii transportatori nu au fost înlocuite cu altceva. Nu a fost instituit un sistem transparent și eficient, bazat pe logica ghișeului unic de eliberare a unor acte permisive, iar reglementările noi s-au referit doar la transportatorii mari, adică la șoferii de autocare, camioane etc. Proprietarii de microbuze s-au pomenit lipsiți de orice posibilitate de a obține un document oficial, care ar demonstra caracterul legal al activității lor. Prin urmare, aceștia au devenit în afara legii în fața autorităților statelor, pe care le traversează. În cazul în care sunt interpelați de poliția statelor europene, în lipsa oricărui document oficial ce atestă activitatea lor de transportatori, aceștia se fac pasibili de amenzi destul de mari.

Am discutat, în ultimii ani, cu foarte mulți șoferi și proprietari de microbuze, care asigură transportul de pasageri și colete spre țările Europei occidentale, și am aflat despre multe amenzi primite de ei. Toate au aceeași mențiune: „activitate de transport ilegală”. Suma acestor contravenții este, de cele mai multe ori, prohibitivă. De exemplu, în Franța cea mai mică amendă pentru o asemenea încălcare se ridică la 750 de euro. În unele cazuri, șoferii moldoveni sunt amendați pentru acest motiv de mai multe ori pe aceeași cursă. Avem aici un cerc vicios permanent, instaurat ca urmare a deciziilor de anulare a licențelor: șoferii sunt amendați, fiindcă nu au licențe, iar obținerea licențelor este imposibilă în condițiile legislației de astăzi…

A fost reinstaurat fenomenul racket-ului

Ajunși în clandestinitate (situație oficializată deja prin deciziile țării lor de origine) pentru autoritățile polițienești din statele europene, transportatorii noștri sunt lipsiți de orice protecție în fața abuzurilor. Și aici urmează cel de-al doilea efect negativ al reglementărilor adoptate de R. Moldova în 2010. Printre transportatori a fost reinstaurat fenomenul racket-ului. Într-adevăr, practicile de tristă faimă din anii ’90 sunt iarăși folosite, iar șoferii nu pot solicita ajutor de la forțele de ordine din statele pe care le traversează. Nu căutați articole sau mărturii despre acest fenomen, nu le veți găsi. În acest domeniu domnește, de ani buni, omerta – legea tăcerii impusă de autoritățile criminale de la noi, care și-au exportat practicile în Occident și le-au aplicat în rândul unei categorii de oameni, lipsită de orice drepturi și de orice posibilitate de a cere sprijin, mulțumită așa-ziselor guvernări proeuropene de la Chișinău.

Conchidem că, în pofida promisiunilor electorale, situația, legată de transportul de persoane și colete în diasporă, a rămas neschimbată, deși au existat mai multe inițiative formulate de către unii deputați, care au încercat să schimbe situația în bine. S-a căutat introducerea unei categorii speciale de autorizații pentru acești transportatori, care să fie conformă cu angajamentele pe care R. Moldova și le-a asumat în cadrul Acordului de Asociere la UE. Subiectul a fost abordat în mai multe rânduri și la Guvern, au fost finanțate proiecte și activități care s-au concentrat pe această problemă, au fost efectuate analize și s-au scris rapoarte cu recomandări prețioase, care ar fi putut proteja această activitate atât de importantă pentru întreaga diasporă. Mai mult chiar, transportatorii și-au unit eforturile și au organizat în ultimii ani acțiuni de protest, greve și pichetări, revendicându-și drepturile.

Primează interesele de clan

Totul a fost în van. În lipsa voinței politice, lucrurile nu se mișcă. De fapt, nu e vorba atât de lipsa voinței politice, cât de lipsa voinței economice. Gurile rele spun și acest lucru merită să fie abordat cu toată seriozitatea în cadrul unei investigații jurnalistice, că interesele micilor transportatori de colete sunt neglijate cu bună știință de către cei care dețin și controlează câteva firme mari, care au instituit un quasi-monopol pe cele mai profitabile rute de transport auto internațional. Unii dintre aceștia sunt chiar deputați în Parlamentul R. Moldova.

Nimic nou sub soare: interese economice de clan, promovate și protejate prin intermediul politicului. A venit timpul să schimbăm regulile de joc, iar, la viitoarele alegeri, să votăm pentru oameni care nu vor mai utiliza puterea pentru a-și proteja propriile interese economice. Doar în acest caz mai putem spera la un viitor civilizat și european.

Dorin Dușciac,
Paris, Franța