A nins mai mult şi era şi un geruleţ picant care dădea atmosferei un farmec de anotimp sănătos.
…Şi cum stăteam noi la masă după ce veniserăm de la biserică, numai iată că auzim afară un glăscior care se străduia cu tot dinadinsul să fie auzit de gospodarii casei: „Primiţi colindătorii?!”. Nu ştiu ce fel de sentiment m-a cuprins aşa, deodată, dar m-am ridicat foarte iute de la masă, am deschis vraişte şi uşa de la casă, şi uşa de la tindă, şi am exclamat cu un entuziasm pe care nu mi-l mai pot explica: „Primim! Primim!”.
Din faţa pragului mă privea cu mult curaj o mogâldeaţă de fată care, înţelegând că aici se poate de colindat, s-a dat un pas înapoi şi le-a strigat celor doi flăcăuani de după gard, înalţi şi ei cât sacoşele pe care le purtau la şold: „Ei, veniţi încoace! Hai mai repede!”.
Au venit şi toţi trei au început să colinde. Un colind lung şi sincer, frumos şi corect, cântat cu toată străduinţa de elevi de clasa întâi ne-a luminat ograda, tinda, casa şi pe noi, cei care îi ascultam pe micii mei consăteni, atât de frumoşi şi atât de încreştinaţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
