UE / Nato

Comandantul forțelor NATO în Europa: Rusia continuă să trimită armament greu în Ucraina. Putin nu are nicio intenție să respecte acordul de încetare a focului

Breedlove a vorbit la un eveniment din Bruxelles organizat de German Marshall Fund. Generalul le-a spus participanţilor că Rusia continuă să amplifice ajutorul economic şi militar acordat separatiştilor din estul Europei, scrie Bloomberg View.

Informaţiile provin de la unitatea NATO de informaţii din Marea Britanie şi "continuăm să vedem elemente problematice ale apărării aeriene, de comandă şi control, realimentare şi echipamente care intră peste graniţa complet penetrabilă", arată oficialul.

Potrivit acordului de la Minsk, semnat luna trecută, Rusia este obligată să îşi retragă toate trupele şi echipamentul din Ucraina şi să redea controlul graniţei Guvernului de la Kiev, până la sfârşitul anului.

Breedlove a spus că acţiunile Rusiei dau o nouă urgenţă discuţiei privind înarmarea Ucrainei.

Generalul american a spus că nu exclude nimic în momentul în care a fost întrebat dacă este în favoarea trimiterii de arme Ucrainei.

Fără să se refere clar la Rusia, Breedlove a precizat că tactici diplomatice, de informaţii, militare şi economice sunt utilizate în prezent în Ucraina. "Deci mă gândesc că Occidentul ar trebui să ia în considerare toate instrumentele noastre drept răspuns. Poate acest fapt să destabilizeze Ucraina? Răspunsul este da. De asemenea, lipsa de acţiune ar putea fi destabilizatoare", a avertizat Breedlove.

Occidentul dezbate intens chestiunea înarmării Ucrainei. Vestul acuză Rusia că alimentează conflictul separatist din regiunile estice Doneţk şi Luhansk trimiţând arme, echipamente şi oameni în zona, pentru ciocniri violente cu forţele Kievului. Moscova neagă însă orice implicare şi avertizează că înarmarea Ucrainei va duce la escaladarea conflictului.

sursa: ziare.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *