Comentați: Scoaterea din grilă a Mesagerului în rusă miroase a xenofobie?
Astfel a calificat fostul preşedinte al Consiliului Coordonator al Audiovizualului Corneliu Mihalache, membru al CCA, decizia „Teleradio-Moldova” de a difuza la ora 19.00 principalul buletin de ştiri al zilei în limba română.
Mihalache mai susţine că TVM îi împarte, astfel, pe cetăţeni în ai noştri şi străini, iar decizia în cauză i-ar lipsi pe ruşi de dreptul la informare. Fostul director al CCA, care şi-a exercitat funcţia în timpul guvernării comuniste, atacă „Moldova 1”, susţinând că aceasta face moftul actualei guvernări. Nu de la „Moldova 1” miroase a xenofobie, ci mai degrabă de la Mihalache, care face curată imixtiune în politica editorială a televiziunii, instigând astfel spiritele – asta ne-au spus interlocutorii noştri, jurnalişti care s-au pronunţat pe marginea subiectului în cauză.
Larisa Manole, fostă crainică la „Moldova 1”
N-aş fi aşa de categorică să zic că este vorba despre ură interetnică, dar cred că chestiunea asta trebuia gândită mai bine. Nu cred că a fost o mişcare reuşită şi corectă. „Mesager”-ul avea auditoriu, iar vorbitorii de limba rusă meritau un buletin de ştiri complet la o oră potrivită – nu la ore prea târzii sau la orele când oamenii se află deja la serviciu.
Angela Aramă, jurnalistă TV
CCA doar aprobă, nu ia decizii în cazul grilelor de difuzare a posturilor TV şi radio. Nu este nicăieri prevăzut în lege procentul buletinelor, care trebuie să fie difuzate în limba rusă. Există un procent, dar acesta se referă la limba de stat – limba română. Dar mai avem nişte reguli europene care ne solicită să avem grijă de minorităţi. Dacă e să ne referim la ele, cea mai numeroasă minoritate la noi sunt ucrainenii, nu ruşii. Aşa că problema nu trebuie pusă astfel. Plus la aceasta, există destule emisiuni în limba rusă care acoperă procentul minoritar. Nu văd să fie lezaţi minoritarii în drepturile lor.
Dacă „Moldova 1” ar fi scos ştirile de limba rusă şi ar fi difuzat în loc emisiuni în care s-ar face îndemn la nerespectarea ruşilor, da, era vorba de xenofobie.
Petru Macovei, director executiv API
Sunt sigur că în toată povestea asta nici nu miroase a xenofobie. Din câte cunosc, Codul Audiovizualului nu obligă instituţia publică naţională sau Compania „Teleradio-Moldova” să ceară aprobare de la CCA în legătură cu problemele ce ţin de grila de emisie. Pentru aceasta există Consiliul de Observatori, altfel, de ce s-ar fi creat acest consiliu, dacă schimbările de grilă trebuie să treacă prin CCA? Consiliul Coordonator al Audiovizualului este o structură de reglementare în audiovizual, care trebuie să vegheze asupra respectării de către radiodifuzori a situaţiei în general, ce ţine de frecvenţe şi licenţe. Ceea ce spune Mihalache este mai degrabă o imixtiune în politica editorială a Televiziunii publice şi de la el miroase a xenofobie, a dorinţă de a instiga. Eu susţin TVM în această decizie, pentru că difuzarea „Mesager”-ului în limba română trebuie să fie la o oră de maximă audienţă. Nu văd o problemă în asta. Există buletine de ştiri difuzate mai devreme şi mai târziu, iar ruşii, dacă vor dori să se informeze, trebuie să înveţe limba de stat.
Raisa Lozinschi-Hadei, membră a Consiliului de Observatori
Acestea sunt declaraţii politice. Nu vreau să le comentez. Raţionamentele de care ne-am condus noi, când am luat decizia respectivă sunt următoarele: motivul principal este faptul că „Moldova 1”, ca televiziune de stat, trebuie să înceapă prima buletinul de ştiri, iar buletinul principal al zilei este firesc să fie în limba de stat. Datele recensământului arată că majoritatea telespectatorilor sunt români-moldoveni, şi doar 5% ruşi sau ucraineni. Mihalache vrea practica sovietică, care s-a păstrat în timp la „Moldova 1”. Dar a fost nevoie de o schimbare. Cazul nu are nimic cu ruşii, nu suntem xenofobi, aşa cum cineva ne acuză. Din contra, volumul de emisie a buletinelor de ştiri în limba rusă a fost extins cu zece minute pe zi. În plus, potrivit art. 52 din Codul Audiovizualului, schimbarea grilei de emisie nu se cere coordonată cu CCA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!