Internațional

Comisia Europeană: Bulgaria se va alătura zonei euro la 1 ianuarie 2026 indiferent de situația politică

Bulgaria se va alătura zonei euro la 1 ianuarie 2026 indiferent de situația politică, a anunțat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, la o conferință de presă.

Declarația a venit după ce Parlamentul de la Sofia a acceptat demisia Guvernului condus de Rossen Jeliazkov. Atât demisia, cât și aprobarea acesteia în Parlament vin pe fundalul unor proteste masive din Bulgaria, unde oamenii erau nemulțumiți de politicile majorității de la guvernare.

Răspunsul a venit la întrebarea unui corespondent al postului national de radio al Bulgariei, care s-a interesat dacă demisia Executivului ar putea întârzia trecerea la moneda euro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, rigorile pentru trecerea la moneda euro are criterii destul de clare, iar Bulgaria le-a îndeplinit pe toate. Astfel că începând cu 1 ianuarie 2026, Bulgaria va deveni parte a zonei euro.

Anterior, în ianuarie 2025, premierul demis Jeliazkov a cerut Băncii Centrale Europene un raport cu privire la pregătirea statului bulgar pentru trecerea la moneda euro. Pe 4 iunie, Banca a transmis raportul, indicând că statul este pregătit pentru acest lucru și că va putea adopta moneda europeană din 1 ianuarie 2026.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *