Social

Compania Air Moldova prelungește sistarea zborurilor până la mijlocul lunii iunie

Sistarea zborurilor a fost prelungită până la data de 16 iunie 2023, a anunțat compania Air Moldova.

De asemenea, operatorul afirmă că costul biletelor pasagerilor, ai căror zboruri au fost anulate, vor fi rambursate, potrivit Deschide.md.

„Ei au primit o notificare despre anulare pe adresa de email, introdusă la procurarea biletului. În acest caz pasagerul poate solicita rambursarea integrală al costului biletului, urmând instrucțiunile primite pe adresa email”, precizează reprezentanții companiei aeriene.

Totodată, Air Moldova solicită înțelegere din partea cetățenilor, în cazul în care cererile acestora nu sunt imediat executate.

„În adresa companiei sunt expediate, constant, un număr considerabil de solicitări. Compania aeriană Air Moldova regretă incomodițățile create, dar vă asigură că toate solicitările dumneavoastră sunt în procesare. Vă rugăm să nu dublați solicitările expediate anterior. Din cauza suprasolicitării procesarea scrisorilor dvs. durează mai mult timp decât de obicei”, explică reprezentanții Air Moldova.

Totodată, aceștia dau asigurări că absolut toate solicitările vor avea un răspuns și cazul fiecărui pasager va fi soluționat.

Vă amintim că anterior, compania Air Moldova a anunțat că zborurile au fost sistate în perioada 2-15 mai 2023. Totodată, operatorul de curse aeriene a precizat că va relua operarea zborurilor odată cu acceptarea de către instanță a cererii de restructurare accelerată.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *