„Comunista” Aliona Babiuc vine în Parlament în fotoliul de deputat neafiliat
Solicitată de reporterul Deschide.MD, Aliona Babiuc a declarat că rămâne pe poziții în ceea ce privește proiectele ce trebuie implementate întru asigurarea bunăstării cetățenilor R. Moldova.
„Eu rămân pe pozițiile, ideile mele, pe care le-am predicat de mai mulți ani”, a menționat ea.
Întrebată dacă vede în Parlament vreo forță cu care ar putea conlucra, inclusiv PDM, Aliona Babiuc a declarat că este prematur să comenteze acest subiect.
„Deocamdată nu am primit mandatul de deputat. Este prematur să vorbesc despre anumite planuri… Dați să fim realiști și să discutăm acest subiect când voi intra în exercitarea funcției”, a punctat ea.
Amintim că marți, 12 decembrie, Comisia Electorală Centrală a anunțat inițierea procedurii de validare a mandatului de deputat pentru Aliona Babiuc, candidatul supleant ales pe listele Partidului Comuniștilor.
Potrivit prevederilor legislației, documentele vor fi transmise Curții Constituționale, care urmează să se pronunțe.
Fotoliul de deputat a devenit vacant după ce, la 7 decembrie, parlamentara Oxana Domenti și-a anunţat demisia, motivând că preferă de-acum încolo să activeze în domeniul social, "în afara clădirii Legislativului", cu expresia vicepreşedintelui forului legislativ, Vladimir Vitiuc, pronunţată în plen, în ziua anunţului.
PCRM a a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că n-o dorește pe Aliona Babiuc în funcția de deputat. Potrivit comuniștilor, Babiuc a fost exclusă din rândurile partidului încă în decembrie 2015: „pentru încălcarea Statutului PCRM, aceasta constând în neluarea de măsuri în scopul consolidării unității ideologice și organizatorice a partidului în raionul Briceni”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!