Concurenţă şi ajutorul de stat – restanțele care mențin RM în afara Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător cu UE

Analiştii susţin însă că greul negocierilor abia începe, iar unii din ei consideră că autoritățile de la Chișinău nu vor reuși semnarea acestuia acord până în septembrie 2013, cum şi-au propus anterior.
Republica Moldova mai are restanţe în privinţa adoptării şi implementării unor serii de legi, precum cele care se referă la concurenţă şi ajutorul de stat. În luna septembrie urmează să înceapă negocierile pe marginea tarifelor vamale aplicate, care reprezintă cel mai sensibil domeniu pentru ambele părţi, potrivit lui Octavian Calmâc. Acesta a menţionat însă că excluderea tarifelor vamale nu va afecta nici piaţa europeană, dar nici producătorii autohtoni.
Greul negocierilor va începe în toamnă, atunci când vor fi lansate discuțiile privind politica tarifară, a declarat postului nostru de radio analistul Alexandru Fala.
Republica Moldova va obține mai multe beneficii în urma creării Zonei de liber schimb, inclusiv accesul liber pe piaţa europeană şi creșterea investiţiilor străine, dar Republica Moldova, cel puţin pentru moment, nu are ce exporta consideră analistul economic Roman Chircă. În opinia sa, există puţine şanse ca acordul să fie semnat în 2013, pentru că Republica Moldova mai are restanţe în ce privește alinierea la standardele europene şi situaţia mediului de afaceri, a declarat pentru radio Chișinău Roman Chircă.
Negocierile oficiale cu Uniunea Europeană au fost lansate la 27 februarie, în timpul unei vizite la Chişinău a comisarului european pentru comerţ Karel de Gucht, iar prima rundă s-a desfăşurat în martie, la fel la Chişinău. Autorităţile speră că acordul va fi semnat până la sfârşitul anului viitor. Acesta însă va intra în vigoare doar după ce va fi ratificat de toate statele membre ale comunităţii europene, procedură care va dura cel puţin un an.