Condamnarea Rusiei la CEDO a făcut dreptate
Cererea a fost expusă într-o rezoluţie semnată de către Asociația Promo-LEX şi directorii celor trei instituţii de învăţământ. În opinia directorului executiv al Asociaţiei Promo-LEX, avocatul Ion Manole, cazurile înregistrate la CEDO au moderat un pic administraţia din regiune. Avocatul Promo-LEX, Alexandru Postică, cel care a reprezentat reclamanţii la CEDO, a cerut anularea dispoziţiilor cu privire la evacuarea sediilor acestor instituţii și retrocedarea clădirilor reclamanţilor. Avocatul a mai menţionat şi necesitatea anulării oricăror interdicţii de a introduce în regiunea transnistreană a cărţilor, manualelor şi altor materiale necesare cu grafie latină.
Prețul plătit: sănătatea copiilor
Directorul Liceului Teoretic „Evrika” , din oraşul Râbniţa, Eugenia Halus, una din instituţiile reclamante, susține că sediul din care au fost izgoniţi acum se ruinează. Acolo a fost instituit un club de fitness, iar lecţiile se fac într-o grădiniţă a Uzinei Metalurgice din oraş pentru care Ministerul Educaţiei achită chirie. „Ne spuneau atunci că, dacă nu ne plac legile de aici, să plecăm la Rezina să învăţăm. Noi le ripostam că părinţii elevilor plătesc impozite în acest oraş şi copiii au dreptul să înveţe aici”, a spus Eugenia Halus.
Directorul Liceului Teoretic „Alexandru cel Bun” din oraşul Bender, Maria Roibu, de asemenea instituţie reclamantă, a spus că a scăzut foarte mult numărul elevilor din instituţie. În anul 2000 erau peste 2000 de elevi, iar în prezent sunt 570 de elevi. „Dreptatea a triumfat, dar sunt unii care nu au rezistat şi s-au stins aşteptând decizia. Preţul plătit de noi este sănătatea copiilor”, a spus Maria Roibu. Elevii merg la şcoală în altă parte a oraşului, parcurgând tur-retur o distanţă de 27 de km. Directorul de la „Alexandru cel Bun” este încrezător că, dacă decizia CEDO va fi respectată, poate şi alţi părinţi, care anterior de frică şi-au dat copiii la şcoli ruseşti, acum vor alege şcolile cu predare în limba română.
„Rusia să nu confunde Volga cu Nistrul”
Directorul Liceului Teoretic „Ştefan cel Mare” , din oraşul Grigoriopol, Eleonora Cercavschi, o altă instituţie reclamantă, a spus că prin decizia CEDO de condamnare a Rusiei a triumfat adevărul asupra minciunii şi s-a demonstrat că ruşii întreţin regimul separatist din regiune. „Guvernul trebuie să înveţe lecţia de demnitate de la aceşti copii care au insistat pentru adevăr, iar Rusia trebuie să înveţe geografia şi să nu încurce râul Volga cu Nistrul” , a mai spus Eleonora Cercavschi.
CEDO a obligat Federaţia Rusă să achite reclamanţilor despăgubiri de 1,07 mln de euro pentru prejudiciul cauzat şi 50 de mii de euro cheltuieli de reprezentare, sumă pe care Moscova trebuie să o achite în următoarele șase luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!