Condimentate cu pasiune, sufletul şi businessul se împacă de minune

– Victoria, eşti şefă pe PR şi Sponsoring la o companie importantă, Orange Moldova. Este această meserie una creativă sau una „business”?
– Depinde de situaţie. Când discutăm proiectele, sunt creativă. Când trec la implementarea lor, devin foarte „business”. Altminteri nu poţi reuşi. Mă simt un tot întreg cu Orange, de aceea, percep succesul companiei ca pe o reuşită proprie. Şi asta pentru că depun mult suflet în tot ce fac. Chiar dacă pare banal, condimentate cu pasiune, sufletul şi businessul se împacă de minune.
– Unul dintre „copiii” tăi recenţi este Fundaţia Orange, axată pe proiecte  sociale. Cum s-au întâlnit problemele sociale şi telefonia mobilă?
– Orange este o companie social responsabilă şi mă bucur că am pus, alături de colegii mei, umărul la crearea Fundaţiei Orange. Aş menţiona aici unul dintre proiectele la care ţin în mod special: 80 de burse pentru fetele din şcolile-internat. Ideea îmi aparţine şi am
lansat-o, amintindu-mi de o discuţie pe care, odată, am avut-o cu dl rector Gheorghe Rusnac, care îmi spunea cât de neajutorate vin la USM
absolventele de şcoli-internat.Eu sunt convinsă că tinerii au viitor aici, trebuie doar să le creăm condiţii. Şi vreau ca aceste fete să lucreze
în Moldova, nu în Italia. În acest sens, pentru ele, suportul oferit de Orange este şansa lor de a rămâne acasă. Astfel sunt şi eu fericită. În
zile din astea, merg la Piaţa Centrală. Acolo pot să văd lumea reală. Conducerea noastră ar trebui să meargă măcar o dată în săptămână
la Piaţa Centrală şi la Gara Auto – acolo este Moldova adevărată, toată Moldova.
– Este oare această „înclinare” pentru problemele sociale o reminiscenţă a trecutului tău jurnalistic? Ai practicat această meserie nu
doar un an-doi.
– De formaţie sunt profesoară de limba şi literatura română. Dar e adevărat că m-am afirmat în jurnalism TV, timp de cinci ani, şi aş fi
rămas în continuare pe acest segment, dacă mi s-ar fi lăsat  spaţiu pentru libertatea de expresie. N-a fost să fie, însă, din care motiv am decis să caut libertatea în altă parte.
– Ai găsit-o?
– Pentru moment, da. La Orange, niciodată, nu e respinsă nicio idee. Totul se acceptă şi se discută – important e să existe entuziasm şi
proiecte noi. Munca într-o companie străină îţi oferă experienţa pe care nu o poţi obţine nici într-o organizaţie din RM. Iar lucrul în echipă presupune un succes garantat.
– Să ieşim din oficiu şi să intrăm în casă, unde Victoria Musteaţă este o gospodină  de excepţie – calitate mai rar întâlnită la jurnaliste.
De unde?!.
– Cred că am moştenit acest talent pe linia femininăa familiei – de la mama, de la mătuşa mea, de la bunica mea, care cocea nişte cozonaci
extraordinari. E adevărat că eu mai des învârt sushi japoneze decât cozonac, dar o fac cu aceeaşi dragoste. Şi cred că şi aici un rol important
l-a avut creativitatea. Îmi place să experimentez în toate – de ce să nu experimentez şi în bucătărie?
– Spuneai, într-un interviu de acum nişte ani, că principala trăsătură ce te caracterizează este insistenţa. Cât de necesară e aceasta pentru o femeie?
– Nu mi-am pus problema, pentru că aşa am fost întotdeauna. Deciziile mi-au aparţinut chiar din clasa I, când am hotărât la ce şcoală să merg şi le sunt recunoscătoare părinţilor pentru această abordare foarte democratică în ceea ce priveşte educaţia mea. Astfel, n-a fost o tragedie nici când, în clasa a V-a, am plecat la altă şcoală, pentru că „munca” ne era predată în limba rusă… 
– Ai făcut revoluţie şi ai plecat. Câte revoluţii ai mai făcut la viaţa ta?
– Multe, dar nu vi le spun, ca să nu le repete cititoarele. Am făcut revoluţii atunci când am simţit că, în caz contrar, nu o să mă pot privi în oglindă a doua zi. Şi am procedat astfel atât în viaţa profesională, cât şi în cea privată. 
– Cum îşi vezi viaţa profesională în următorii zece ani, bunăoară?
– La această etapă a vieţii mele – trecând peste faptul că la noi se consideră de bonton să-ţi etalezi modestia (o voi face mâine!) – cred că am
experienţa şi cunoştinţele necesare în domeniul PR, sponsorizări, evenimente, RSC şi parteneriate, încât să pot să-mi deschid o afacere
proprie. Deciziile eu le iau foarte repede – două-trei zile, aşa cum hotărăsc să merg în vacanţe… Ştiu că această afacere a mea se va întâmpla, pentru că eu cred în viitorul acestei ţări şi vreau să contribui în felul meu la dezvoltarea ei. Vreau să creez o companie care se
va deosebi de tot ce este pe piaţă, sunt convinsă de asta. Care să-mi aducă un venit decent şi să-mi permită toată libertatea de creaţie.
– E greu să obţii sponsorizări? Unii consideră că e  suficient să cochetezi…
– Dacă ai cap, nu e greu. Dacă eşti serios, ai idei bune şi ştii să le expui şi să le motivezi, dacă proiectul e făcut în baza unor analize competente, reuşeşti.
– Să înţeleg că nu cochetezi nici cu poliţiştii când te opresc pe drum?
– Cred că sunt singurii cu care cochetez. Dar de cele mai dese ori îmi recunosc vina şi asta îi îmbunează. E singura zonă în care devin
cuminte…
– Suntem în plină campanie electorală. Poate că era mai simplu să te faci „comodă” pe o listă de partid, decât să intri în cuşca cu lei
a businessului?
– Îmi place politica, sunt convinsă că femeile au un cuvânt greu de spus aici şi nu exclud un asemenea deznodământ, la un moment
dat, în viaţa mea. Nu acum însă. Nici partidul care-i „al meu”, se pare, încă n-a fost creat…
– Te simţi o femeie într-o lume a bărbaţilor?
– Da, dar asta nu mă inhibă, ci mă face să lupt. De firea mea eu sunt poetă – îmi place să scriu poezii, să pictez, să gătesc, să comunic şi
să cunosc oameni noi. Dar sunt nevoită să planific, să verific, să negociez. Însă nu mă deranjează aceasta, căci o femeie trebuie să fie puternică, dacă vrea să obţină ceva în viaţă, şi inteligentă. Şi trebuie să-şi asigure, întotdeauna, un minimum de existenţă, care să-i ofere un minimum de independenţă.
– Atunci ar trebui să te măriţi şi, poate, să-ţi realizezi astfel latura poetică?
– Ca să cucereşti un bărbat trebuie să ai răbdare, să dai dovadă de corectitudine şi onestitate, şi să nu-ţi fie teamă să oferi dragoste. Dar
şi el ar trebui să-ţi răspundă cu aceeaşi generozitate, ceea ce rareori se întâmplă. Eu, într-o relaţie, apreciez parteneriatul, iar tot ce facem
– să facem împreună. Nu exclud că cineva, inclusiv femei, ar putea zice că sunt prea pretenţioasă, dar asta e ceea ce am văzut acasă,
la părinţii mei. Mămica nu a stat niciodată singură la bucătărie. Tăticul a ajutat-o întotdeauna. Acesta este modelul spre care tind. Iar
bărbaţilor noştri le cam lipseşte implicarea şi responsabilitatea.
– De ce nu cauţi în altă parte şi, la o adică, să-l aduci pe el la tine?
– Nu-mi imaginez cum ar fi să trăiesc în altă ţară decât Moldova, dar viaţa este plină de surprize şi niciodată nu se ştie unde aterizează următorul avion.

Sursa: Timpul Suplimentul "Femeia"