Mama sa a fost sora marelui savant cu renume european, Eusebiu Popovici, profesor universitar de istorie bisericească și a arhimandritului Clementei, Constantin Popovici, de asemenea profesor universitar. A fost profesor de istorie şi director de liceul din Suceava, inspector școlar, directorul Bibliotecii Universității din Cernăuți, este autorul renumitului cântec Cântă cucu-n Bucovina, dar putini știu că el este autorul acestui Imn al bucovinenilor. Constantin Mandicevschi a absolvit școala veche moldovenească din Cernăuți, în anul 1869, începe cursul la obergymnasium din Cernăuți, susținând în vara anului 1877 bacalaureatul. Frecventează apoi Universitățile din Cernăuți și Viena, susținând în 1884 examenul de capacitate la istorie, geografie, limba şi literatura germană. Constantin își începe activitatea pedagogică între anii 1884 – 1893, ca profesor Eusebie Mandicevschi la Gimnaziul Superior Ortodox din Suceava, unde a predat cursul de istorie şi limba germană. În această perioadă face cunoştinţă cu poetul Mihai Eminescu, care în anul 1885 s-a aflat de Crăciun la Suceava.
Vasile și Veronica Mandicevschi
Poetul venea de la Cernăuţi, împreună cu sora sa Harieta, unde fusese să-şi viziteze cealaltă soră, Aglaia. A treia zi de Crăciun, de Sf. Ştefan, poetul participă la o serbare, împreună cu Vasile Bumbac, Constantin Mandicevschi, Ştefan Ştefureac, A. Daşchievici, Ştefan Dracinschi şi Dimitrie Isopescu, toţi profesori la gimnaziul sucevean. În anul 1885, tânărul profesor Constantin Mandicevschi publică în „Anuarul gimnaziului sucevean” lucrarea cu titlul: Influenţa geografică asupra dezvoltării culturale a Vechiul Orient. Este o lucrare importantă şi bine gândită din toate punctele de vedere. Nici un aspect al problemei nu a fost neglijat. Autorul dovedeşte argumentat, că situaţia geografică hotărăşte dezvoltarea culturală a oricărui ţinut. Din anul 1893 începe perioada de activitate la Cernăuţi. În perioada anilor 1893-1896 activează ca profesor la Şcoala Reală Superioară Ortodoxă, unde, în decurs de 22 ani, funcţionează ca director. Reforma cea mai importantă, care a fost efectuată în anul 1898 de către Constantin Mandicevschi a fost introducerea limbii române ca disciplină obligatorie pentru elevii acestei şcoli. Organizarea acestei reforme a fost realizată de el în mod exemplar, aducând rezultate excelente. Reforma a fost apreciată de cadrele didactice şi elevi. În anul 1901 prin rezoluția împărătească, în organul superior de control al învăţământului în Consiliul Şcolar provincial au fost numiți noi membri: consilierul gubernial, viceprimarul oraşului Cernăuţi, dr. Eduard Reiss, directorul Şcolii Reale Superioare Ortodoxe, Constantin Mandicevschi, şi profesorul universitar Stepan Smal-Stocki.
Despre activitatea lui Constantin Mandicevschi ca director a vorbit foarte clar cunoscutul savant, pedagog şi rector al Universităţii din Cernăuţi, Ion Nistor: „Primul român, care datorită talentului de conducător, a ridicat şcoala sa la nivelul celor mai bune şcoli din ţară… Datorită unei munci enorme şcoala posedă o bază tehnicomaterială bună, profesorii sunt excelenţi, iar elevii din familiile sărace primesc multe burse… Ori vara, ori iarna, directorul, de la 7 dimineaţa este pe picioare…”. Aceste cuvinte au fost rostite la Conferinţa directorilor bucovineni, care a avut loc între 13-14 februarie 1913, la Cernăuți.
Şi acum revenim la cântecul Cântă cucu-n Bucovina, care este mai mult decât o doină, o pagină de istorie a destinului românesc de la începutul secolului al XX-lea, care a fost scris de Constantin Mandicevschi11. Versurile sunt originale, iar melodia este un cântec de jale bucovinean adaptat. A fost o „comandă” a ministrului Spiru Haret. Ajutat de prietenul său, Nicolae Iorga, el tindea să renască spiritul unei Românii ciuntite din toate părţile. C. Mandicevschi a fost unul dintre organizatorii, în 1904, ai festivităților de comemorare a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare la Putna.
Gheorghe Mandicevschi.
O altă etapă în activitatea lui Constantin Mandicevschi s-a desfășurat între anii 1918 -1922, când a fost, mai întâi inspector școlar, iar apoi director-general al școlilor din Bucovina. Între 16 şi 18 mai 1920 a avut loc vizita, în Bucovina, a familiei regale române Ferdinand I şi Maria de Hohenzollern. Au fost vizitate mai multe localități bucovinene, începând cu orașul Cernăuţi unde, în incinta Palatului Mitropolitan, s-a întâlnit cu liderii minorităților etnice din Bucovina, care l-au asigurat pe regele Ferdinand I de loialitatea lor, iar monarhul a declarat că nu face nicio deosebire între naționalități: pentru el, toți locuitorii tarii sunt cetăţeni români cu drepturi egale. Familia regală a vizitat Casele naţionale ale minorităţilor bucovinene din Cernăuţi, participând, în acelaşi timp, la serviciile religioase ale minorităţilor, având discuţii şi întâlniri cu membrii fiecărui cult religios aparte. În discuţia cu inspectorul sef şcolar, Constantin Mandicevschi, regele Ferdinand I şi-a exprimat încrederea în faptul că „naţionalităţile din Bucovina se vor putea dezvolta ca şi până acum, în limba maternă”. La 15 octombrie 1922 Constantin Mandicevschi este numit director al Bibliotecii Universităţii din Cernăuţi. Puterea sa creatoare s-a manifestat în timpul celor şapte ani, cât a stat în fruntea Bibliotecii, inclusiv lucrările care i-au fost impuse prin funcţia sa: memoriile şi rapoartele oficiale, ar forma un tot întreg, adunate şi publicate într-o revistă de specialitate, ar fi contribuţii foarte instructive la discutarea problemelor de organizare a bibliotecilor din ţară şi istoricul lor13.
Documentul cu numirea lui C. Mandicevschi, organizarea instituţiei al cărei şef devinise, trebuia să se schimbe esenţial din cauza înfiinţării depozitului legal, când Guvernul şi Parlamentul oferi Bibliotecii, prin legea din 27 noembrie 1922, un dar nespus de valoros, dispunând ca fiecare imprimat ieşit din teascurile tipografiilor ţării întregite, să-i fie transmis în două exemplare, spre păstrare accesibilă. Din această dispoziţiune legală rezultă un spor anual 10.000 volume, impunând totodată întroducera unor reforme fundamentale la toate serviciile, pentru a putea primi, descoperi şi cataloga corect cărţile, revistele, ziarele şi broşurile intrate în bibliotecă. Prin acesta s-a rezolvat însă numai catalogarea cărţilor româneşti din epocă. O altă categorie a scrisului naţional, şi anume, a cărţilor apărute înaintea războiului şi în cursul lui, având lacune destul de mari, avea nevoie să fie complectată. Noul diector încearcă diferite căi, ca să ajungă la o înlăturare a acestei lipse. Se adresează la Ministerul Instrucţiunii, solicitând şi obţinând o dotaţie specială în acest scop; cere ajutorul Academiei Române şi al Casei Şcoalelor, ceea ce i se acordă într-un mod cât se poate de larg, lanseză cu rezultate frumoase, un apel public, cumpără tot ce se poate găsi pe la anticariate şi persoane particulare şi reuşeşte să adune o colecţie respectabilă de literatură antebelică românească.
Îl preocupă însă şi o altă grijă de mare însemnătate. Bibilioteca funcţiona în cea mai mare parte după regulamentul vechi, datând încă din epocile tereziană şi josefină al cărui dispoziţiuni erau parte învechite, parte nepotrivite pentru organizarea bibliotecilor universitare româneşti. Constantin Mandicevschi străuie ca regulamentul Bibliotecii universitare din Cluj să fie extins şi asupra Bibliotecii universităţii din Cernăuţi, şi alcătuieşte apoi, în colaborare cu funcţionarii superiori, un Constantin și Claudia Mandicevschi regulament nou precum şi intrucţiuni mai moderne pentru diversele servicii. O mare parte din aceste proiecte au fost puse în aplicare, o altă patre a rămas pentru viitor. Biblioteca avea o colecţie preţioasă de date şi consideraţiuni, privind toate aspectele chestiunilor cu privire la biblioteci. El a mai elaborat două memorii voluminoase, aducând propuneri pentru amplificarea unor ramuri de servicii comune tuturor bibliotecilor din ţară şi propuneri de colaborare internaţională dintre toate bibliotecile din ţările civilizate. Сel dintâi a fost înaintat biroului Congresului bibliotecilor, convocat în 1924 la Bucureşti. Constantin Mandicevschi a contribuit la înfiinţarea Asociaţiei Bibliotecarilor din ţară. Asociaţia era organul competent pentru rezolvarea tuturor problemelor de specialitate, de existenţa cărora vor trebui să ţină cont factorii conducători. Domnul Mandicevschi a fost ales vicepreşedinte al Asociaţiei. La 1 octombrie 1930, după şapte ani de activite neobosită, în vârstă de 71 ani, eruditul director se retrage din postul său, dedicându-se preocupărilor ştiinţifice. La biblioteca universitară cernăuţeană, în colecţia de manuscrise, se păstrează trei caiete scrise de dânsul. Ele au şi fost citite la Congres. Cea dintâia lucrare: Înzestrarea bibliotecii cu cărţi româneşti din anul 1924, numai după doi ani de fiinţare a depozitului legal, prezintă situaţia cu privire la stocul cărţilor româneşti. Indicaţiile bibliografiilor curente sunt comparate cu colecţiile disponibile, se stabileşte diferenţa lor şi se dau date precise, culese din catalogul şi statisticele oficiale. Se propun şi recomandări de îndreptare, care vizau toate bibliotecile mai mari româneşti. A doua lucrare scrisă este Traficul cu dublete.
Este vorba de un regulament care, ţinând cont de necesităţile tuturor bibliotecilor româneşti, propune înfiinţarea unui birou central pentru evidenţa dubletelor existente. Ultima lucrare întitulată Proiect de chestionar pentru un şematism al bibliotecilor arată ce fel de date din istoricul, organizarea şi statistica fiecărei biblioteci ar putea să intereseze publicul cercetător sau cititor. Un manuscris de 40 pagini, Biblioteca universitară din Cernăuţi.
Comunicări ale directorului C. Mandicevschi, este nu altceva decât istoricul Bibliotecii, de la naţionalizarea ei încoace şi cuprinde date statistice, foarte exacte şi bogate, extrase din dispoziţiile regulamentare, descrierea amănunţită a diferitelor faze de dezvoltare istorică, rezumate din rapoartele anuale, toate acestea formând elementele acestei monografii, constituind o documentaţie interesantă pentru epoca dintre anii 1918-1930. Un rezumat din această lucrare a apărut în revista „Zentralblatt für Bibliothekswesen 48”, Leipzig 1931. Ultimii ani ai vieţii, Constantin Mandicevschi a muncit la adunarea datelor, cât se poate de complete, asupra operelor muzicale ale fratelui său mai mare Eusebiu, care în firea sa de artist adevărat, n-a avut grijă să noteze migălos locul în care se găsesc manuscrisele şi publicaţiile compoziţiilor sale. Institutul de Istorie şi Limbă de pe lângă Universitatea din Cernăuţi l-a ales, în anul 1932, pe Constantin Mandicevschi profesor de onoare pentru participarea timp de zeci de ani la lucrările Muzeului Regional din Cernăuţi.
Vladimir ACATRINI, colaborator la Biblioteca științifică a Universității Naționale „Iuri Fedkovyci” din Cernăuți
