Constantin Stere, „făuritorul-trădător” al unirii Basarabiei cu Țara-Mamă

Constantin Stere (1 iunie 1865, Ciripcău, județul Soroca – 26 iunie 1936, Bucov, județul Prahova), fondator, alături de Garabet Ibrăileanu și Paul Bujor, al revistei Viața Românească (1906), artizan al unirii cu Basarabia (27 martie 1918), al înființării Partidului Țărănesc și al formării PNȚ (1926), s-a născut în familia unui tată cu ascendență aromână din Basarabia și al unei mame cu origini rusești.

Vulcanicul Constantin Stere, om politic filogerman, ori poate mai corect spus/ scris antirus, coleric, aventurier, incomod pentru mulți – nu s-a adaptat nici la stânga liberalilor lui I. C. Brătianu (al cărui intim consilier a fost), nici în solda socialiștilor marxiști, adepți ai revoluției mondiale, nici în tagma național-țărăniștilor conduși de molcomul Iuliu Maniu și Ion Mihalache (și asta în ciuda faptului că a fost unul din ctitorii și ideologii de seamă ai acestei ultime grupări) -, Stere, zic, rămâne printre cei mai de seamă creatori ai României întregite (și neisprăvite, cum este astăzi).

Înlăturarea sa de pe scena culturală, nedreaptă, merită sancționată fie și așa, prin acest discret crochiu închinat amintirii lui. „După studii la Chișinău și Odessa – consemna criticul și istoricul literar Paul Cernat -, Constantin Stere este deportat trei ani în Siberia, la Cercul Polar și la granița cu Mongolia, sub acuzația de terorism (frecventa cercurile anarhiste, socialiste și narodniciste). Străbate continentele și, întors pentru o perioadă scurtă în Basarabia, trece în România cu sprijinul părinților și se stabilește la Iași, unde debutează publicistic la revista Munca”.

Pe linia democrației rurale

„Un articol programatic (Socialiștii și mișcarea națională) – sesiza Cernat – schițează coordonatele evoluției ideologice viitoare. Apropiat de cercul lui I. Nădejde și de social-democrați, fără a fi însă neapărat un adept al lui Dobrogeanu-Gherea, Stere trece la liberali odată cu mișcarea «generoșilor» (1899), compromis care-i favorizează ascensiunea politică și universitară (devine profesor la Facultatea de Drept a Universității ieșene, prefect de Iași în timpul răscoalei din 1907, rector în 1913 etc.)”. În continuare: „Publicist cu nerv polemic, este unul dintre cei mai importanți ideologi români de stânga de la 1900-1915, adaptând socialismul la ideea națională și ruralitate. Ca diriguitor al «Vieții Românești», Constantin Stere va imprima linia doctrinară poporanistă a acesteia, definită de așa-numita «democrație rurală» (adaptare, de tip narodnic, a gândirii marxiste la o societate majoritar țărănească, fără proletariat industrial consolidat)”. E perioada în care Stere scrie și texte de critică literară (despre Taine, Oscar Wilde, Tolstoi, Ibsen, O. Goga), cu opinii ferme despre „arta pentru popor” și „datoria intelectualilor” pentru cei de jos. „Scrierile de călătorie («Patru zile în Ardeal») și secvențele memorialistice risipite ici-colo arată talent literar, confirmat prin remarcabilul microroman de formare În voia valurilor. Icoane din Siberia (1912). Din el va crește, mai târziu, romanul-frescă În preajma Revoluției”, aprecia profesorul Paul Cernat.

A scris o Constituție alternativă la cea din 1923

Cunoscător intim al literaturii ruse, Constantin Stere propune eseuri remarcabile, printre cei dintâi la noi, despre proza lui Andrei Belii și Isaac Babel. În 1917 scoate peste Prut cotidianul Lumina (finanțat de armata germană), iar în 1918, din însărcinarea lui Al. Marghiloman, participă la lucrările Sfatului Țării din Chișinău, impulsionând unirea Basarabiei natale cu România.

„Atitudinea antirusă și anti-Antanta din timpul Primului Război Mondial, favorabilă alianței cu Puterile Centrale în vederea recuperării Basarabiei, marchează negativ cariera politică a lui Constantin Stere. Liberalii îl acuză de trădare. Îndepărtat din învățământ, va fi reabilitat cu greu, fără a scăpa de stigmatul colaboraționismului” – nota Paul Cernat. De menționat că Stere a elaborat un proiect alternativ la Constituția din 1923 și a făcut parte dintre fondatorii Partidului Țărănesc, contribuind ulterior la fuziunea acestuia cu Partidul Național din Transilvania al lui Iuliu Maniu. Respins de la conducerea noii formațiuni, s-a repliat spre marginea sistemului politic, fondând Partidul Țăranesc Democrat din Basarabia și Partidul Radical Țărănesc. „Atacat din toate părțile («singur împotriva tuturor»), Stere se retrage din viața publică și moare, uzat, la conacul de la Bucov (Prahova). Locuința sa de la Iași va intra, peste câteva decenii, în posesia familiei Mungiu, unde se află și azi”, a mai punctat Paul Cernat.

„În preajma Revoluției”, revanșa literară a politicianului

„În ultimii ani de viață – evoca biograful Paul Cernat -, Constantin Stere și-a compus cu mari eforturi capodopera literară: cele opt volume din romanul-fluviu În preajma Revoluției (1932-1936), frescă de inspirație tolstoiană și una dintre cele mai impunătoare construcții ale romanului românesc dintotdeauna”. Mai departe: „O parte a cărții a fost dictată unor secretari personali, restul – stilizat de colaboratori (Ibrăileanu, Topârceanu, Al. A. Philippide). Primele patru volume, excelente, relatează odiseea alter-ego-ului basarabean, revoluționarul Vania Răutu, prin Rusia și Siberia, iar celelalte, un fel de memorialistică romanțată gazetărește, mută acțiunea în mediile politice din România”. Ultimele comentarii: „Inegal, dar copleșitor pe ansamblu și complet insolit în literatura română interbelică, acest mare roman «rusesc», recunoscut cu adevărat abia în ultimii ani, e revanșa literară a politicianului. Publicistica sa prodigioasă e în curs de editare completă, iar moștenirea ideologică își așteaptă o recuperare pe măsură”.

O sinucidere urmată de o căsătorie l-a transformat pe Stere în moșier

În 1895, Constantin Stere, refugiat din Imperiul Țarist în Moldova, la Iași, reușea să obțină pașaport românesc. Anul următor îl prindea la Ploiești, în preajma bunului său prieten Constantin Dobrogeanu-Gherea. Aici, în „Republică”, avea s-o cunoască tânărul Constantin pe Ana Ionescu-Radovici, femeia care-i va fi soție și moștenitoarea  conacului de la Bucov, aflat pe moșia fostului ei soț, doctorul Alexandru Radovici. Acesta din urmă, membru al unei familii de vază din Ploiești, fondator al „Societății pentru combaterea tuberculozei”, își pusese capăt zilelor în timpul unei croaziere pe Mediterana, se pare din cauza declanșării unei boli incurabile.   

1.000 de hectare de teren arabil

Domeniul de la Bucov lăsat fostei neveste, căsătorită după sinuciderea lui cu Constantin Stere, cuprindea 1.000 de hectare de teren arabil, păduri, iazuri, parcuri și livezi de pomi fructiferi. Trei mori de apă funcționau la acea vreme pe râul Teleajen, care străbătea moșia, dar proprietatea mai era dotată și cu o fabrică de spirt, o cărămidărie etc. Conacul de la Bucov, ridicat de familia Radovici în cel mai pur stil neoromânesc, avea să devină în ultima parte a vieții lui Constantin Stere nu doar refugiul acestui expansiv politician și scriitor, ci și gazda unor personaje de seamă ale scenei noastre sociale, politice și culturale. I-au trecut pragul Nicolae Titulescu, Mihail și Eliza Sadoveanu, George Călinescu, Garabet Ibrăileanu etc.

Încondeiat de Maniu

Iuliu Maniu, liderul Partidului Național Țărănesc, i-a schițat lui Constantin Stere un portret memorabil: „Stere este un om incomod prin strivitoarea lui superioritate, prin prestigiul, prin trecutul, prin intransigența convingerilor sale”.

Revista-emblemă

Revista literară și științifică „Viața Românească” a apărut și apare la Iași între martie 1906 – 1916, 1920 – 1940, 1944 – 1946, 1948 – prezent. Fondatorul și primul director al revistei a fost omul politic și scriitorul Constantin Stere. În primul an de existență al revistei Paul Bujor a fost director pentru partea științifică.

157 de ani s-au împlinit la 1 iunie 2022 de la nașterea politicianului și scriitorului Constantin Stere

Sunt onorat pentru ocazia de a lupta pentru drepturile Basarabiei, al cărei fiu sunt”, Constantin Stere

Tânărul Constantin Stere a fost deportat trei ani în Siberia, sub acuzația (imperială rusă) de terorism (frecventa cercurile anarhiste, socialiste și narodniciste)

8 volume are romanul-frescă În preajma Revoluției. Constantin Stere n-a mai apucat să concretizeze și proiectul celui de-al nouălea tom, fiind răpus de moarte la 26 iunie 1936

Constantin Stere a înființat la Iași o societate studențească responsabilă cu educarea oamenilor din popor.

Discursul lui Constantin Stere rostit în ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918

Istorica ședință a Sfatului Țării din 27 martie 1918 a fost prezidată de Ion Inculeț care a dat, mai întâi, cuvântul lui Alexandru Marghiloman, președintele Consiliului de Miniștri al României. Apoi a fost invitat la tribună, C. Stere a ținut un memorabil discurs [1]:

„Domnilor deputați, în viața omului ca și în viața unui popor întreg, momente așa de înălțătoare nu sunt multe. Sunt profund emoționat de încrederea pe care mi-ați acordat-o și pentru greaua sarcină pe care ați pus-o pe umerii mei, dar simt și bucuria nesfârșită că îmi dați iar posibilitatea de a lupta pentru dreptatea și libertatea poporului, al cărui fiu sunt.

Gonit din țara mea natală, prin puterea oarbă a despotului țar, astăzi eu sunt adus iar aici prin voința poporului eliberat. Astăzi noi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanță extraordinară asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noștri o răspundere, pe care noi nu o putem ignora cu nici un fel de sofisme. Nimeni în afară de noi n-are dreptul să vorbească și să hotărască ceva în numele poporului basarabean. Noi suntem aduși aici prin acel proces elementar istoric care distruge temeliile cetăților și ale bastiliilor [2]. Revoluția a adus la aceasta nu numai pe ruși, ci și pe întregul popor românesc. Voi ați aprins acea făclie la a cărei flacără au ars toate hârtiile care împărțeau pe oameni în privilegiați și neprivilegiați, voi ați creat din poporul moldovenesc un popor care n-are alt privilegiu decât cel al muncii.

Acuma sunteți chemați de Istorie să duceți această flacără sfântă dincolo de Prut, ca să-i luminați tot așa pe frații voștri și să le rupeți lanțurile nedreptății de veacuri, achitând prin aceasta datoria voastră față frații care au venit în ajutorul vostru în cel mai greu moment istoric. Astăzi noi proclamăm drepturile poporului suveran, nu numai aici în Basarabia, ci și drepturile tuturor fraților, oriunde ar fi ei. Mulțumindu-vă pentru cinstea pe care mi-ați arătat-o prin alegere, astăzi, după atâția ani de luptă, eu împreună cu voi, voi merge la luptă cu aceeași hotărâre ca și cu 30 de ani în urmă, când încă tânăr am fost aruncat în pușcăria care se înalță și astăzi acolo, ca o amintire a trecutului blestemat, de care noi astăzi ne-am despărțit pentru totdeauna”.

În continuare, C. Stere s-a adresat Sfatului Țării în limba rusă, pentru a fi înțeles ca reprezentanții minorităților naționale: „Domnilor deputați! În acest moment istoric, care trebuie să ne ridice la nivelul acestei probleme, eu îmi voi permite să mă adresez acelora care până acuma au fost stăpânii situației și nu s-au despărțit de gândul despre schimbarea acestei ordini. Domniile voastre ați auzit declarația pe care a făcut-o primul ministru, care a înțeles din discuțiile avute cu diferiți reprezentanți ai parlamentului, dorința țării. El a vorbit despre hotărârea poporului românesc și a guvernului român de a satisface dorința domniilor voastre.

Socot că vorbesc cu domniile voastre ca cu oameni care se conduc de rațiunea oamenilor de stat, care înțeleg situația. Și socot că sunt oameni care nu sunt mulțumiți cu hotărârea luată, dar eu vă rog să vă gândiți, în fața cărei dileme trebuie să stea statul român dacă Sfatul Țării ar respinge ideea Unirii? Domnilor, se poate ca România să renunțe la drepturile sale istorice, la idealurile naționale și chiar la drepturile ei de viață? Fiindcă fără a avea acces la Mare, România nu va putea trăi [3]. Să presupunem că din dorința de a complace îndoielilor și conștiinței minorităților, guvernul, devenind trădătorul întregului trecut al poporului român, ar renunța la aceasta. Ce ar ieși din aceasta? Toate poftele vecinilor ar duce în mod precis la aceea că România, sacrificându-și viitorul poporului său, ar pune Basarabia în fața necesității crude de a fi ruptă în bucăți de către vecini [4]. Este admisibil aceasta pentru Basarabia? Și dacă România nu poate renunța nici la drepturile sale istorice și nici la idealurile naționale, nici la interesele de stat, care îi dictează să-și găsească ieșirea la Mare, ea va fi nevoită să anexeze Basarabia, fără consințământul nostru. Sau – bazându-se pe alte elemente ale societății – anume acele elemente care de multe ori în viața istorică a Basarabiei aveau singure dreptul de a vorbi în numele ei, și dacă Unirea s-ar face sub auspiciile elementelor arătate de noi, la ce ar duce aceasta? Tot sângele, toate suferințele din care a ieșit Basarabia liberă, ar fi zadarnice. Această dilemă, domnilor, stă înaintea noastră și, ca fiu al Basarabiei, eu zic că o asemenea hotărâre ar pune asupra noastră o mare răspundere în fața urmașilor noștri, cărora poate le va fi sortit să trăiască din nou toate suferințele trecutului nu prea îndepărtat. Poate oare sub un pretext oarecare o creațiune logică să justifice această răspundere? Fac apel, domnilor, la conștiința domniilor voastre, la răspunsul domniilor voastre”.

C. Stere a continuat în limba română: „Unul dintre reprezentanții minorităților, un rus, a spus că dacă se va face Unirea Basarabiei cu România, toată intelectualitatea rusească va pleca de aci. Eu respect acest sentiment, fiindcă toate sentimentele sunt legitime, dar omul la care sentimentele de legătură cu țara aceasta sunt atât de slabe și șubrede poate să aibă același mod de judecată ca populația băștinașă? Poporul românesc n-a venit în Basarabia din afară, el aci s-a născut, aci a fost acel cazan unde au fiert și s-au topit toate elementele din care s-a născut poporul român. Noi n-avem unde ne duce și pe noi nimeni nu nimeni nu ne poate alunga din casa noastră. Un veac fără sfârșit noi, plecați, tăcuți, conștienți de slăbiciunea noastră am dus jugul, un veac întreg limba noastră a fost persecutată ca o otravă revoluționară, sacrificii imense au fost făcute de aceia care doreau să-și însușească începuturile culturii naționale. Și acum, când noi voim să intrăm ca stăpâni în casa noastră, reprezentanții minorităților n-au dreptul moral de a închide ușa în fața noastră. Nu uitați, domnilor, că nu numai chestiunea dreptății naționale, ci și chestiunea dreptății sociale cere să avem tăria și hotărârea de a lua asupra noastră răspunderea. Astăzi voi puteți da poporului pământul cerut de el în condițiuni acceptabile pentru el și nimeni nu poate garanta că mâine voi veți avea această posibilitate. Conștiința proprie a domniilor voastre să vă lămurească”.

După acest discurs a luat cuvântul Ion Buzdugan care, în numele Blocului Moldovenesc, a dat citire Declarației privind Unirea Basarabiei cu România. Declarația a fost adoptată cu 86 voturi pentru, 3 voturi contra și 36 abțineri.

Așa cum prevăzuse C. Stere, drumul spre Marea Unire a început la Chișinău cu Unirea Basarabiei, a ajuns la Cernăuți unde s-a proclamat Unirea Bucovinei, și s-a oprit la Alba Iulia, în memorabila zi de 1 decembrie 1918, când s-a votat Unirea Transilvaniei cu România. (autor: Ioan Scurtu, sursa: Blog Ioan Scurtu)