Constantin Țuțu a rămas fără imobil și mijloace bănești în sumă de 800 mii de lei. PG: A fost aplicată măsura procesuală de constrângere
Fostul deputat democrat Constantin Țuțu a rămas fără imobil și mijloace bănești în sumă de 800 mii de lei, anunță Procuratura Anticorupție (PA). De asemenea, instituția informează că în privința lui Țuțu a fost aplicată măsura procesuală de constrângere, fiind obligat de a se prezenta în instanța de judecată, și măsura asiguratorie.
Constantin Țuțu fost acuzat, că în perioada lunilor septembrie-octombrie 2017, a pretins și primit de la o persoană 20 mii de euro, pentru a influența procurori și judecători la adoptarea unor soluții favorabile unui învinuit, transmite TV8.
La 11 mai 2020, Procuratura Anticorupție (PA) a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a ex-deputatului Țuțu pe aceste fapte, pentru comiterea infracțiunilor de escrocherie și traficul de influență.
De asemenea, fostul deputat a fost acuzat că, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, în perioada 2014-2019, a efectuat cheltuieli în sume mai mari decât veniturile realizate în aceeași perioadă, și că, pentru anul 2017 și respectiv 2018, a inclus în declarația de avere și interese personale date false și incomplete asupra veniturilor obținute.
La 2 noiembrie 2021, Procuratura Anticorupție (PA) a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința lui Constantin Țuțu, în care acesta este învinuit pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații.
La 8 decembrie 2021, la solicitarea părții apărării, instanța de judecată a decis conexarea cauzelor penale într-o singură procedură.
Totodată, prin încheierea instanței de judecată din 15 februarie 2022, după solicitarea părții apărării de încetare a procesului penal în privința ex-deputatului pe două capete de acuzare privind falsul în declarații, a fost disjunsă cauza penală în privința acestuia pe capetele de învinuire pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații și transmisă pentru repartizare și examinare altui judecător.
Astfel, PA, considerând că aceste acțiuni din partea instanței de judecată conturează o îndoială rezonabilă de imparțialitate la examinarea cauzei, a înaintat cerere de recuzare judecătorului care a dispus soluția, în vederea transmiterii cauzei penale pe care și-a reținut-o în procedură, unui alt judecător, cerere care a fost respinsă.
După transmiterea cauzei disjunse unui alt judecător pentru examinarea acesteia, din 3 martie 2022, data numirii primei ședințe de judecată până în prezent, au avut loc 12 ședințe de judecată.
Toate ședințele de judecată aflându-se la faza ședinței preliminare. Din numărul total al ședințelor de judecată, 4 ședințe au fost amânate pe motivul neprezentării inculpatului și/sau apărătorilor acestuia și în 4 ședințe de către partea apărării au fost înaintate diverse cereri.
La ultima ședință de judecată, care a avut loc la 23 ianuarie 2023, partea apărării din nou a înaintat o cerere, prin care au solicitat transmiterea prezentei cauze penale pentru conexare la cauza penală din care anterior a fost disjunsă.
Procuratura Anticorupție (PA) a calificat aceste acțiuni din partea apărării ca o încercare de a tergiversa examinarea cauzei penale.