Actualitate

Constituția Republicii Moldova va fi modificată. Proiectul de lege a fost aprobat de Parlament

După intrarea în vigoare a acestor prevederi, imunitatea judecătorului va fi valabilă doar în cazul în care acesta săvârșește fapte care au legătură cu exercitarea nemijlocită a mandatului. Dacă a luat mită, s-a îmbogățit ilicit, a comis trafic de influență, abuz în serviciu – sunt lucruri care nu se încadrează în conceptul de imunitate funcțională. (…) Este un proiect bun, solicit suportul pentru promovarea acestuia”, a declarat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

Proiectul de lege prevede excluderea termenului inițial de 5 ani de numire al judecătorilor, prevăzut la art. 116 din Constituție. Astfel, drept urmare a adoptării acestui proiect de lege, judecătorii vor fi numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă, de către președintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Proiectul propune completarea Constituției Republicii Moldova cu prevederea referitoare la dreptul președintelui Republicii Moldova de a respinge doar o singură dată candidatura propusă de CSM.

O altă modificare propusă prin intermediul prezentului proiect de lege se referă la modul de numire și selectare a judecătorilor Curții Supreme de Justiție. Astfel, se propune ca judecătorii Curții Supreme de Justiție să fie numiți în funcție similar judecătorilor din curțile de apel și judecătorii, adică de către președintele Republicii Moldova la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii și nu de către Parlament, cum este în prezent.

Potrivit notei informative la proiectul de lege, această modificare va reduce influența factorilor politici asupra procedurii de numire a judecătorilor. De asemenea, potrivit proiectului de lege, se exclude obligativitatea judecătorilor CSJ de a avea vechime în funcția de judecător, astfel încât să poată veni la CSJ și alte persoane, astfel fiind exclus corporativismul. Totodată, judecătorii vor beneficia doar de imunitate funcțională, și nu generală, transmite replicamedia.md.

Potrivit proiectului de lege, din CSM vor fi excluși cei trei membri de drept – ministrul justiției, procurorul general și președintele CSJ. CSM va fi constituit din 12 membri – 6 membri judecători aleși de adunarea generală a judecătorilor și 6 membri non-judecători aleși de Parlament. Membrii non-judecători vor fi confirmați cu votul a 3/5 pentru un mandat de 6 ani și cel mult 2 mandate (12 ani).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *