Copiii cer de la Moș Crăciun tablete, PC-uri și iPhone-uri
Într-o lume în care internetul domină și sărbătorile s-au schimbat. Acum avem: Moș Crăciun prin Skype, Moș Crăciun online, Moș Crăciun la telefon, dar, totuși, mai există moșul care răspunde la scrisorile picilor în mod tradițional, prin poșta obișnuită.
Fiecare ţară are personajul său specific sărbătorilor de iarnă. În Olanda e Sanderklass, în Anglia – Santa Klaus, Franţa – Pierr Noel, Italia – Babbo Nattale, iar în Finlanda – Jolloupukkin. Iar în Moldova, personajul naţional al sărbătorilor de iarnă este Moş Crăciun.
Dorințele realizabile sunt îndeplinite
Într-un mic atelier din capitală, un grup de tineri sunt în toiul pregătirilor de sărbători. Zilnic aceștia citesc zeci de scrisori venite de la copiii din toată țara și le aranjează pe categorii. Proiectul căruia tinerii își dedică timpul liber este „Academia lui Moș Crăciun”.
Anual, „Academia lui Moş Crăciun” organizează numeroase acţiuni în ajunul Crăciunului, creând o atmosferă de sărbătoare pentru toţi locuitorii Moldovei, de la mic la mare. În anul 2002 a avut loc deschiderea oficială a „Poştei lui Moş Crăciun”. În 2010 a fost inaugurat „Pomul surprizelor”, unde în fiecare an oricine poate îndeplini dorința unui copil. Scopul acestei academii este de a informa lumea întreagă despre Moş Crăciun, despre istoriile sale sau despre imaginea şi tradiţiile lui.
Iuliana Panuș este elevă la un liceu din capitală, dar face și voluntariat la organizația „Clipa Siderală”. Acum tânăra este coordonatorul proiectului „Academia lui Moș Crăciun”. Ea spune că academia lucrează gratis și tot gratis doritorii pot trimite o scrisoare lui Moș Crăciun.
„Toate scrisorile primite sunt analizate minuțios. Iar atunci când primim scrisori de la copii din familii vulnerabile, apelăm și la ajutorul lucrătorilor sociali din localitățile de unde au venit scrisorile, verificăm dacă cele scrise corespund realității și încercăm să-i ajutăm”, subliniază Iuliana.
De la nuci la iPhone-uri
Așa cum „Academia lui Moș Crăciun” are peste 10 ani de activitate în R. Moldova, coordonatorii proiectului spun că în fiecare an dorințele copiilor sunt din ce în ce mai exagerate.
„La început primeam mai puține scrisori. Picii își doreau cadouri simple: bomboane, nuci, păpuși, sănii, mănuși etc. În ultimii ani, însă, dorințele sunt din ce în ce mai mari. Unii copii cer de la Moș Crăciun apartament cu patru camere, calculatoare, plasme, tablete, telefoane mobile performante etc. Din păcate, multe dorințe ale copiilor de azi nu pot fi îndeplinite”, mai spune Iuliana Panuș.
Copiii știu cine le aduce cadouri
Psihologul Larisa Mămăligă spune că cei care se fac responsabili de aceste capricii sunt părinții, care cultivă copiilor materialismul.
„Atunci când părinții schimbă telefon după telefon sau pun accentul pe bunurile materiale, copiii îi copiază și, de aceea, cer de la Moș Crăciun cadouri scumpe. În ultimul timp, cei mici conștientizează că tot ce doresc nu le aduce moșul, dar le cumpără părinții. De aceea, își permit să scrie în scrisori tot ce le trăsnește prin cap. Când apar situații de acest gen, părinții trebuie să intervină delicat și să le explice odraslelor că Moș Crăciun oferă doar daruri simbolice. În același timp, este foarte important ca cei micuți să creadă în poveste”, menționează Larisa Mămăligă.
Moș Crăciun online: „salutare, moșul, c.f.?”
Pentru că tehnologiile informaționale sunt într-o continuă schimbare și serviciile moșului sunt diferite. În ultimii câțiva ani, Moș Crăciun depune efortul maxim de a răspunde și la e-mailurile primite de la copii.
Diana Voloșciuc, voluntară în cadrul acestui proiect, răspunde la mesajele copiilor primite prin poșta electronică. Tânăra spune că zilnic aici vin între două și zece scrisori.
„În mesaje sunt multe momente haioase. Unii nu spun nici bună ziua, dar vin cu o listă întreagă de cadouri. Alții scriu: „salutare, moșul, cmf, aș vrea un PC nou”, sau „hai un Merry Crismas”. La toți le răspund și îi laud pentru tot ce au făcut”, explică Diana.
Discuții prin Skype cu moșul
Dacă doriți să aflați câţi ani are Moş Crăciun, unde locuieşte, pentru cine pregăteşte cadouri sau să vedeţi cu propriii ochi căsuţa lui, îl puteți contacta prin Skype. Durata felicitării este de 7 minute. Moşul, alături de echipa sa, vor răspunde la toate întrebările care vor apărea şi vă vor prezenta o adevărată mini-poveste de Crăciun.
Oricine îi poate scrie şi trimite scrisoare Moşului. Nu aveţi nevoie de timbre poştale, nici de adresa Moşului – puteţi scrie un mic răvaş chiar şi pe o foaie simplă de caiet. Cel mai important – nu uitaţi să indicaţi adresa dumneavoastră…
La „Academia lui Moș Crăciun” au fost expediate, până în prezent peste 600 de scrisori.
Cele mai originale dorințe ale copiilor:
– Un copil a trimis în plic un leu și l-a rugat pe Moș Crăciun să-l transmită celui care are mai mare nevoie de el;
– Un băiețel a cerut de la moșul să-i ofere viză tatălui său;
– Un băiat din Nisporeni, care nu are familie, a trimis 10 lei și a cerut să fie oferiți copiilor care nu au părinți;
– Un deținut minor i-a scris lui Moș Crăciun din penitenciar și și-a cerut scuze pentru ce a săvârșit;
– O fetiță a scris că dorește ca părinții să se întoarcă de peste hotare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!