Politică

Corman către comuniști: După încheierea mandatului veți putea călători liber la Iași și București cu pașaportul biometric

„Nici ieri, nici azi nu am văzut şi nici nu am auzit vreun deputat comunist. Atunci când am organizat vizita la Atena, am telefonat-o personal pe doamna Postoico şi am invitat-o să meargă cu noi. Mi-a spus că va reveni cu un apel, după care la câteva ore m-a anunţat sec, prin anticameră, că nu va participa. Cred că în adâncul inimii lor se bucură foarte mult. Mai au la dispoziţie doar jumătate de an pentru a circula liber cu paşaportul diplomatic, după care vor beneficia de facilităţile celui biometric. Nu este un secret faptul că le place să meargă în Europa, la Iaşi şi la Bucureşti. De aceea, îi felicit că şi după încheierea mandatului vor putea călători liber”, a declarat șeful Excutivului în cadrul emisiunii Fabrika, de la PublikaTV.

În context, speakerul Legislativului a dat de înțeles că Partidul Comuniștilor se conduce doar de principii politice. „Nu cred că există vreun moldovean care să spună că regimul liberalizat de vize nu este un lucru bun. Nu putem aştepta de la opoziţie, într-un an electoral să ne felicite cu realizările noastre. Cred totuşi, că în sufletul lor se bucură şi ei de acest lucru. Cred că ar fi binevenită o minicampanie de informare a comuniștilor despre faptul că pașapoartele diplomatice sunt valabile doar pe durata mandatului. Și cred că o vom face chiar”, a subliniat Igor Corman.

Menționăm că din data de 28 aprilie, cetățenii Republicii Moldova pot călători în țările Uniunii Europene fără viză, în baza pașaportului biometric. 

sursa: unimedia.info

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *