Azi toți discută despre corupție. Discută corupții cu corupții, corupții cu necorupții, necorupții cu necorupții, precum și coruptibilii cu coruptibilii, coruptibilii cu necoruptibilii și necoruptibilii cu necoruptibilii. Întreaga societate, de jos până sus, vorbește despre corupție, o blestemă și înfierează, dar ea, scumpetea mamei, în loc să scadă, crește, în loc să moară, înflorește și întinerește, având, ca eroul din poveste, viață fără de moarte.
Ce este însă corupția?
Dicționarele limbii române ne lămuresc doar parțial, doar la modul foarte general asupra acestui popular și ubicuu fenomen. Zic acestea, dicționarele, că ea, cucoana corupție, înseamnă o stare de abatere de la normalitate, de la cinste, de la datorie. O, ce patetic sună – cinste, datorie, onoare! Sinonimele, pe care le dau dicționarele, ne apropie, dar nu prea tare, de esența fenomenului: desfrânare, depravare, decadență, decădere, desfrâu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate ș.a.m.d.
Dacă corupția (rog cititorul să accepte cacofoniile, ele fiind greu de evitat, grație sonorității vulnerabile a cuvântului corupție), așadar, dacă corupția înseamnă stare de abatere de la moralitate, reiese că ea, omniprezenta madamă, pornește de la denunțarea unui pact, a unei convenții. Or, morala asta și înseamnă – un ansamblu de norme de conviețuire, de comportare a oamenilor unii față de alții și față de colectivitate. Omenirea, în decursul evoluției ei, a înțeles, de exemplu, că nu e bine să furi și a stabilit o convenție: hai să nu furăm. Iată însă că și această convenție, ca toate convențiile din lume, se încalcă, se – cum zic babele de la țară – „violentează” nu numai în patria noastră cea coruptă, ci pe tot mapamondul.
Vă rog să rețineți un detaliu foarte important: conform aceleiași convenții (ansamblu de norme) încălcarea normelor morale nu este sancționată de lege, ci de opinia publică. Iată aici lucrurile se încep a încurca, bineînțeles, în favoarea corupției și a corupților. Pe ce se ține gigantica piramidă a corupției? Pe noi, pe cetățenii simpli și cinstiți ai acestei țări care blestemăm… corupția! Ipocritul din noi nu vrea nici în ruptul capului să recunoască faptul că în fiecare din noi stă un corupt potențial, stă la linia de start și așteaptă fluierul oportunității. Cum ea apare – încearcă să o valorifice. Dacă apare pentru a obține ceva trebuie să dăm mită – dăm. Dacă apare oportunitatea să luăm – luăm. Chiar fiind profund atașați idealurilor de dreptate și moralitate. Coruptul din noi stă la pândă ca o fiară și-și așteaptă victima. Acționăm după principiul „eu sunt mic și nu știu nimic”, convinși că actele noastre de corupție sunt inofensive și nu pot influența magistral asupra bunului mers al societății.
