Economie

Coșea: România nu are o strategie economică pe termen mediu sau lung; statul român este perdant în fața multinaționalelor

„România nu dispune de o strategie pe termen lung, din punct de vedere economic. M-aș mulțumi și cu o viziune pe termen mediu, pe 5 ani, dar nici asta nu există. Pe plan local se întâmplă lucruri pe care noi nu le sesizăm încă. Sunt foarte îngrijorat de faptul că asistăm la o tendință de schimbare a modelului global de dezvoltare. Situația unei țări nu poate fi reglementată doar prin decizii monetare corecte, ci printr-o viziune nouă. Trebuie să-și schimbe orientarea, să facă o updatare sau poate să nu-i pese și să-și vadă de treburile ei, cum ar fi „Să fie bine, să nu fie rău”, a susținut Coșea.

Analistul economic a precizat, totodată, că statul român este unul perdant în fața multinaționalelor, cărora nu le oferă ceea ce acestea solicită pentru a dezvolta afacerea.

„România este o țară care, din punct de vedere al relațiilor internaționale, este afectată de aceste schimbări. De exemplu, nu am luat în calcul că se petrece o schimbare de poziție între statul național și cel multi-național. Statul național are tendința de a prelua controlul pentru a preîntâmpina anumite crize. Statul român este unul perdant în fața multinaționalelor, nu are o poziție de niciun fel. Nu oferim, de exemplu, câțiva kilometri de autostradă unor multinaționale care ne cer acest lucru, tăierile ilegale de păduri etc. Avem cea mai mare viteză la Internet, într-o țară care are cea mai mică acoperire a Internetului”, a spus Mircea Coșea.

Oxygen Events organizează, joi, cu sprijinul Asociației Române a Băncilor (ARB) și Centrului de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), o nouă ediție a Summitului Bancar: ‘Banking 365 — Banca Viitorului’.

În cadrul evenimentului se discută pe marginea ultimelor informații macroeconomice, a limitelor și măsurilor de aplicare a Legii dării în plată, precum și despre strategiile de abordare a politicii de economisire/creditare, creșterea încrederii în serviciile oferite de bănci și tendințe de digitalizare a băncilor. 

agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *