Actualitate

Creșterea remitențelor completează pușculița BNM

Deși remiterile cresc, observăm că volumul tranzacţiilor cu valută în casele de schimb valutar din Moldova s-a redus, în luna octombrie curent, faţă de luna precedentă, cu 9,4 la sută – pana la 341,6 mil USD. Potrivit Băncii Naţionale, volumul achiziţiilor valutei străine în cadrul CSV contra MDL s-a redus cu 12,3 la sută – pana la 245,9 mil USD în echivalent, iar volumul vânzărilor s-a redus cu 1%, la 95,7 mil USD.

În octombrie în raport cu luna precedentă, s-a redus atât oferta netă de valută de la persoanele fizice, cât și cererea netă de valută din partea agenților economici, cu 34.9 mil. USD (17.9 la sută) și cu 34.4 mil. USD (24.2 la sută), respectiv. O cerere și o ofertă redusă a dus la aprecierea dolarului cu 1,5% până la 17,43 lei. Or, majorarea ofertei de la valută străină se va accentua în luna decembrie ca urmare a sărbătorilor de iarnă când o parte din moldovenii care muncesc în străinătate vor reveni acasă și vor face cumpărături schimbând valută. Pe de altă parte cererea de valută se va majora și din partea furnizorilor de resurse energetice în condițiile în care aceștia vor cumpăra valută pentru a plăti importurile de gaze și curent electric.

Deși în piață se atestă o reducere a ofertei cât și a cererii de valută străină BNM în luna octombrie a cumpărat din piață 80 milioane USD, iar rezervele au atins cota de 2,69 miliarde USD, în luna noiembrie banca centrală a mai cumpărata din piață 20 milioane USD, iar rezervele valutare au atins nivelul de 2,7 miliarde USD majorându-se cu 29 milioane USD. Cumpărările din piața a valutei străine au loc ca urmare a prevenirii aprecierii excesive a leului moldovenesc față de dolar si euro.

Dacă BNM va continua intervențiile pe piața valutară prin cumpărările de valută rezervele valutare ar putea depăși maximul istoric 2,8 miliarde din anul 2014. În prezent, rezervele valutare sunt suficiente pentru a absorbi eventuale șocuri valutare. Suma totală a acestora acoperă peste șase luni de importuri. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *