Criza din 2008 ar putea fi cauza a 500.000 de decese de cancer la nivel mondial (studiu)
„Asociem criza economică recentă cu până la 260.000 de decese suplimentare de cancer în țările OECD între anii 2008 și 2010, dintre care 160.000 în Uniunea Europeană", potrivit constatărilor acestui studiu.
„La nivel mondial este vorba de peste 500.000 de decese suplimentare de cancer în acea perioadă", a declarat pentru AFP dr. Mahiben Maruthappu de la Imperial College din Londra, care a condus cercetarea.
„Cancerul este cauza principală a deceselor din lume, așa că înțelegerea modului în care schimbările economice pot afecta supraviețuirea în cazul unui cancer este crucială", a spus el.
În anul 2012, cancerul a provocat la nivel global 8,2 milioane de decese.
„Am constatat că această creștere a șomajului a fost asociată cu o creștere a mortalității cauzate de cancer, dar acoperirea stării generale de sănătate a protejat populația împotriva acestor efecte. În special în cazul cancerelor pentru care tratamentul este disponibil, cum ar fi cancerul de sân, cancerul de prostată și cancerul colorectal", a adăugat el.
În schimb, economiile bugetare făcute în domeniul îngrijirii sănătății pot să coste viața, a declarat specialistul.
Pentru acest studiu, cercetătorii americani și britanici au folosit date ale Băncii Mondiale și ale Organizației Mondiale a Sănătății.
Ei au observat atunci legătura dintre șomaj, reducerile bugetare în domeniul sănătății și mortalitatea din cauza cancerului în peste 70 de țări, afectând peste două miliarde de oameni. Ei au urmărit tendințele dintre anii 1990 și 2010, datele de după această perioadă nefiind disponibile.
Cancerele au fost clasificate în două categorii: „cele care pot fi tratate", a căror rată de supraviețuire este de peste 50 la sută și cancerele "incurabile", a căror rată de supraviețuire este mai mică de 10 la sută.
Legătura dintre șomaj și supramortalitate a fost cea mai pronunțată pentru cazurile de cancer care pot fi tratate, au relevat cercetătorii, „ceea ce arată importanța accesului la îngrijiri".
Ca un detaliu, o creștere de 1 la sută a șomajului a fost asociată cu 0,37 cazuri suplimentare de deces prin cancer la 100.000 de locuitori. Un spor de unu la sută al reducerii bugetului sănătății este asociat cu 0,0053 de decese suplimentare.
În Statele Unite au fost înregistrate 18.000 de decese suplimentare iar în Franța 1.500. Cu toate acestea, cercetătorii nu au constatat un exces al mortalității în perioada 2008-2010 în Marea Britanie sau Spania.
„În țările unde nu există nici o acoperire socială generală, accesul la îngrijire depinde de multe ori de contractul individual de muncă. Șomerii, pacienții sunt diagnosticați probabil cu întârziere și primesc un tratament sărac sau întârziat", spune profesorul Rifat Atun de la Harvard.
Autorii studiului subliniază că cercetarea a stabilit mai mult o asociere decât o legătură de la cauză la efect. Cu toate acestea, ei susțin, că există o corelare cronologică, deoarece evoluțiile șomajului și mortalității ulterioare sunt apropiate, ceea ce susține ipoteza unei legături de la cauză la efect.
Mai multe studii au arătat deja impactul creșterii șomajului și reducerea bugetară în domeniul sănătății mintale sau fizice.
Șomajul ar fi la originea a circa 45.000 de sinucideri în fiecare an în 63 de țări, inclusiv în economiile occidentale, potrivit unui studiu elaborat de cercetători elvețieni publicat în februarie 2015 în revista ‘The Lancet Psychiatry’.
Un alt studiu realizat de institutul francez de sănătate și cercetare medicală (INSERM) publicat în martie 2015 a relevat o "supramortalitate foarte semnificativă" în rândul șomerilor, de aproape trei ori mai mare decât în rândul celor care nu sunt șomeri.
Șomajul are în special "efecte majore asupra apariției accidentelor cardiovasculare și a bolilor cronice", au mai observat cercetătorii citați de agenția France Presse.
agerpres.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!