Criza găgăuză şi greşelile puterii

Pentru a-mi argumenta punctul de vedere, voi expune mai jos unele considerente.

În primul rând, apare întrebarea: cum a procedat puterea când a apărut această problemă? S-a făcut că nu o observă, crezând absolut greşit, că şi în acest caz va funcţiona principiul: o problemă nu există dacă nu vorbeşti public despre ea. Numai că tăcerea puterii a fost percepută de politicienii de la Comrat ca o încurajare a acţiunilor lor, ca o confirmare indirectă a faptului că, oricum vor proceda, vor rămâne nepedepsiţi. Drept rezultat, au urmat alte acţiuni, s-a iscat chiar un fel de competiţie între liderii de la Comrat, care sperau să-și atragă cât mai multe dividende politice. Iar asta a agravat simţitor criza găgăuză.

În al doilea rând, haideți să vedem cum au reacţionat partidele de la putere, în parte, fiecare având aliaţi printre conducătorii de la Comrat? Nici unul dintre aceste partide, nu a încercat să-şi strunească aliaţii, dându-le mână liberă și punându-le doar o singură condiție: faceţi ce vreţi în Găgăuzia, dar să ne aduceţi voturi la viitoarele alegeri. Astfel, formațiunile politice de la guvernare cu aliaţi la Comrat au devenit complici la o tentativă evidentă de subminare a integrităţii statului Republica Moldova.

În al treilea rând, tăcerea primelor persoane în stat şi a partidelor de la guvernare cu aliaţi la Comrat, a fost un semnal pentru instituţiile abilitate ale statului că nu sunt obligate să se implice și că nu vor fi sancționate pentru faptul că tolerează situaţia creată în sudul ţării. Aţi auzit cumva vreun organ al statului să se autosesizeze la prima etapă şi să acţioneze în consecinţă? Abia după ce a devenit clar că situaţia la Comrat scapă de sub control, instituţiile statului, controlate politic de cei care conduc ţara, au început să acţioneze: procuratura şi poliţia au anunţat că intentează dosare penale, iar Comisia Electorală Centrală s-a pronunțat în privința ilegalității referendumului fiind solicitată de presă, nu din proprie iniţiativă şi printr-un document oficial. Totodată, este regretabil că, deși au intervenit cu întârziere, instituţiile abilitate ale statului oricum nu au pornit de la interesul ţării, transformând exercitarea atribuţiilor lor într-o competiţie nesănătoasă, lucru care, iarăşi, s-a văzut cu ochiul liber.

În al patrulea rând, tărăgănând luarea unor decizii, conducerea de vârf a ţării nu a făcut decât să accentueze propria impotenţă. Mai bine zis, a confirmat încă o dată că nu cunoaşte situaţia din ţară şi că pune carul în faţa boilor. Premierul Iurie Leancă şi spicherul Igor Corman au devenit brusc preocupaţi de chestiunea respectivă, după ce întreg sudul ţării fierbea, poliţia şi procuratura deschideau dosare, iar unii politicieni, treziţi din hibernarea sărbătorilor de iarnă, începuseră deja să ia atitudine. Oare nu ar fi fost mai logic ca politicienii de la Comrat să fie chemaţi pentru explicații acum două-trei luni, când a apărut problema? Anume la acea etapă trebuia de găsit un compromis şi astfel criza găgăuză nu ar fi căpătat proporţii. Şi dacă spicherul şi premierul s-au mişcat abia în ceasul al doisprezecelea, atunci preşedintele ţării nici până acum nu a făcut acest lucru.

În al cincila rând, este incredibil cum conducerea ţării, reprezentată în mare parte de diplomaţi pur sânge, a ratat dimensiunea externă a crizei găgăuze. Nici unul dintre conducătorii ţării nu a chemat la discuţii ambasadorii Rusiei, Bulgariei sau Turciei. Se ştie că aceste trei ambasade au un cuvânt greu de spus când e vorba de situaţia din sudul ţării şi au o anumită influenţă asupra liderilor locali de acolo. Nu s-a intervenit (cu excepţia unei replici aruncate în fugă de preşedintele ţării în toiul sărbătorilor de iarnă) nici măcar atunci când ambasadorul rus la Chişinău a făcut aluzii la situaţia tensionată din sudul ţării, aprecierile venind în detrimentul actualei guvernări. Toate acestea demonstrează că în R. Moldova şchiopătează nu doar managementul general la nivel de stat, ci şi diplomaţia, despre care se spunea cândva că ar fi extrem de performantă şi eficientă.

Într-un cuvânt, guvernarea a gestionat extrem de prost criza găgăuză din acest an, a creat mai multe precedente periculoase, care ulterior s-ar putea întoarce împotriva Republicii Moldova. Şi aceste precedente vor rămâne valabile chiar dacă în final se va reuşi detensionarea situaţiei din sudul ţării. Politicienii de la Comrat, dar şi alţi lideri locali, au înţeles că puterea în R. Moldova este slabă, nu are viziune, nu are o percepţie corectă a stării de lucruri şi nu este independentă în acţiuni. Iar aceasta înseamnă că pilonii ce trebuie să stea la baza dezvoltării armonioase a stratului sunt putrezi şi se pot prăbuşi în orice moment. Evident, consecinţele vor fi dezastruoase, căci la noi în politica de stat, în administrarea treburilor statului, se merge din rău în mai rău și astfel nu reușim să ieșim cu greu dintr-o criză, că nimerim imediat în alta.