Alexandru Vakulovski a scris primele trei manifeste în anul apariţiei romanului Pizdeţ şi celelalte cinci la o distanţă de doi sau trei ani, într-un limbaj direct, licenţios, şocant, impudic, lucrurile fiind spuse pe nume, oricât de vulgare sau de triviale ar fi acestea, la fel cum se întâmplă şi în romanul său de debut, unde a vorbit despre marginalii lumii contemporane şi despre filosofia de viaţă a acestora. În cel mai faimos roman al său care a făcut înconjurul României în mai puţin de un an de zile, prozatorul arată foarte clar că excluşii au ales de bunăvoie să se excomunice, din cauză că nu mai suportau minciunile şi gogoriţele sociale. În primul manifest klu, intitulat trage apa, scriitorul nuanţează această idee. Nemulţumirea sa faţă de societate e provocată de faptul că „statul şi legile lui ne sufocă” şi că „trăim într-o societate agresivă cu mari probleme psihice”. De aceea, el propune ca să i se răspundă prin violenţă „celui ce-ţi face rău”: „Trebuie să răspundem agresivităţii, răului cu violenţă. Sunt total împotriva violenţei, dar răul cu rău se tratează, altfel, pa! Libertate, fraternitate, egalitate şi alte cuvinte frumoase golite acum de sens”.
Nevoia de reacţie, ne zice autorul, e foarte importantă, atâta timp cât nu vrei să-ţi pierzi libertatea. Astfel trebuie înţeles şi îndemnul său: „Atacă pe cei ce vor să te lovească”. Aceste chemări la a reacţiona le regăsim şi în romanele sale. Tinerii rebeli din textele sale sunt nişte luptători, aceştia nu-şi lasă capul în jos, ci ripostează dur atunci când sunt atacaţi. Ei înjură pentru că sunt înjuraţi (unul dintre manifestele sale, chiar aşa şi se numeşte: „înjur, deci exist!”). Ei vorbesc într-un limbaj pornografic fiindcă sunt făcuţi albie de porci. Pentru a nu se lăsa umiliţi şi călcaţi în picioare, muşcă şi ei. Personajele lui Alexandru Vakulovski încep să se revolte în clipa când se ciocnesc de mecanismele de represiune socială. Anume din perspectiva asta ar trebui înţeleasă literatura sa.
Imboldul autorului de a lua atitudine, imediat şi energic, faţă de nedreptăţile sociale şi politice m-a făcut să mă gândesc la filosofia de viaţă a personajelor lui Ion Druţă care preferau mai degrabă să lase capul în jos şi să înghită noduri decât să sancţioneze ticăloşia. Foarte mulţi critici literari basarabeni au constatat mioritismul eroilor druţieni, iar la antipod, ar trebui să-l situăm pe prozatorul Alexandru Vakulovski, ale cărui manifeste am putea să le interpretăm şi ca o revoltă contra lui Druţă.
În alte manifeste de-ale sale, prozatorul Alexandru Vakulovski se războieşte cu literatura, cerând „dispariţia urgentă, totală a textelor literare din instituţii”, fiindcă, ne lasă el să înţelegem, acestea încă mai oglindesc filosofia supunerii.
În concluzie, chemările la rebeliune ale lui Sandu Vakulovski nu pot fi înţelese decât într-un singur sens: pentru a nu mai trăi cu capul plecat şi pentru ca „literatura să fie peste tot: pe şosele, pe calorifere, pe cearşafuri, pe trolee”, pe „rochia unei mirese”, sau „pe o cortină”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
