Cronica unui dezastru anunțat (Le Monde)

Alte titluri astăzi: Întoarcerea oligarhilor (Sueddeutsche Zeitung) și De ce sunt importante alegerile din Egipt? (Foreign Policy)

Învingătorul anunțat pentru ziua de duminică, 25 mai, ar fi Frontul Național, formațiune eurosceptică de extremă dreapta. Dincolo de această previziune, absenteismul de la urnele franceze amenință să doboare un nou record. Dar poate cel mai îngrijorător este fenomenul apatiei pronunțate pe care îl putem observa la partidele tradiționale, cele pro-europene. UMP, partid de centru-dreapta, seamănă cu socialiștii anului 2005 care făceau campanie pentru „Da” la referendumul privind Constituția europeană, dar nu excludeau pe nimeni care milita activ pentru „Nu”. Astăzi, din UMP se aud argumente atât pro cât și contra Europei, iar aceasta nu e o metodă bună de mobilizare a susținătorilor. Și mai sunt și socialiștii, care după înfrângerea zdrobitoare de la alegerile locale încearcă să salveze ce mai pot salva. Disperați de popularitatea lor negativă, tovarășii francezi l-au delegat pe Martin Schulz în fruntea campaniei electorale. Dar cine îl știe în Franța pe Schulz? Nimeni, sau aproape nimeni. Așa că premierul mai dă un cadou pe ici-colo unor categorii defavorizate pentru a mai salva ceva. Iată motivele pentru care ar trebui să sperăm că duminică vom avea o surpriză.

Întoarcerea oligarhilor (Sueddeutsche Zeitung)

Mai întâi, bogații Ucrainei au fost combătuți. Acum, speranțele oamenilor se întorc către cei care au puterea adevărată în această țară, iar unul dintre super-bogați e programat să devină președinte.

Ucraina își îmbrățișează din nou oligarhii a căror domnie trebuia să se încheie odată cu revolta din Euromaidan. Seghei Saruta din Donețk e implicat în mesele rotunde mediate de OSCE. Igor Kolomoiski din Dnipropetrovsk veghează la ordinea publică din oraș cu bani și alte mijloace de presiune. Rinat Ahmetov, cel mai bogat om al Ucrainei (cu o avere estimată la 12 miliarde), a luat și el poziție după o lungă perioadă de reticență și și-a îndemnat cei 300.000 de muncitori din fabricile sale din estul Ucrainei să iasă la proteste împotriva separatiștilor. Zis și făcut, nimeni nu iese din cuvântul lui Ahmetov, iar orașul Mariupol deja arată altfel cu patrulele minerilor angajați de oligarh. Dacă în Maidan oligarhii erau identificați cu furt și corupție, acum ei reprezintă ultima speranță de stabilitate și singura garanție că alegerile prezidențiale de duminică vor avea loc și în estul Ucrainei. Și dacă unul dintre ei va ieși președinte pe 25 mai, cu atât mai bine. Măcar Petro Poroșenko e singurul multi-miliardar ucrainean care, în ciuda mai multor portofolii de ministru, nu l-a susținut pe Victor Ianukovici. Ce mai contează că nimeni nu știe ce program politic are Poroșenko în afara dorinței de a semna Acordul de Asociere cu UE și de descentralizare a puterii. Lumea știe că are bani. Și crede că asta îl va face mai puțin corupt decât ceilalți.

De ce sunt importante alegerile din Egipt? (Foreign Policy)

Ucraina și Siria au luat fața știrilor despre alegerile egiptene – al căror rezultat oricum îl cunoaștem – iar subiectul votului din 26 și 27 mai a ajuns unul secundar. Dar pentru viitorul întregului Orient Mijlociu, cele două zile sunt cruciale.

Egiptul – în ciuda tuturor criticilor motivate – este și va rămâne centrul de greutate al Orientului Mijlociu și cheia unei păci regionale sau, mai direct spus, singurul obstacol între un război israeliano-arab. Există și au existat multe, chiar foarte multe motive de îngrijorare în Egipt. Crime, arestări, detronări, torturi, procese de fațadă și câte și mai câte. Și ele au existat în toate regimurile de la Nasser până astăzi. Fostul mareșal Abdel Fatah al-Sisi, care, cel mai probabil, va ajunge președinte, nu e nici pe departe un sfânt. Dar el este o garanție a stabilității pe ruta comercială a canalului Suez, este o speranță a continuării combaterii terorismului alături de Israel în ciuda unor declarații ciudate și a ajuns deja să reprezinte o mare problemă pentru Hamas în Fâșia Gaza prin distrugerea multor tuneluri folosite pentru contrabandă. Nimeni nu poate spune că Egiptul este o democrație. Dar primul pas către democrație trebuie să fie stabilitate. Fără această bază, democrația nu poate învinge. Stabilitatea e benefică pentru toți, iar pe soclul ei trebuie, da, trebuie neapărat, construită democrația.

Sursa: rfi.ro