Odată, când eram mic, părinții m-au trimis în satul vecin, la o mătușă. Trebuia să merg pentru prima dată singur și, evident, aveam emoții. Când i-am întrebat cum să o găsesc, că nu știu unde trăiește, mi-au spus: Trăiește pe vârful limbii. Apoi au precizat: Ai să întrebi, că de asta ai limbă. Ajungi la crucea de la răscruce și întreabă, că-i chiar acolo. Mi-a plăcut această îmbinare de cuvinte „crucea de la răscruce” și cât am mers am tot repetat-o. Și într-adevăr, am ajuns la o răscruce de drumuri unde era o cruce (o răstignire de lemn), am întrebat pe cineva unde-i casa mătușii și am ajuns la destinație fără dificultăți.

Copil fiind încă nu știam care e semnificația acestei răstigniri, fiind convins că oamenii au pus-o acolo, la răscruce, ca să nu se rătăcească și să găsească mai ușor pe cel pe care-l caută. Au trecut ani, sovieticii au dărâmat răstignirile, dar de câte ori am mai intrat în acel sat întotdeauna mă orientam după crucea de la răscruce, care nu mai era, fizic, dar exista în imaginația mea și continua să-mi
servească drept punct de reper și orientare…

Moldova, țara de la răscruce

Sunt sigur că noi încă nu înțelegem până la capăt ce se întâmplă cu noi, și e un lucru firesc până la un anumit punct; ca să înțelegi adevărata semnificație și valoare a unui fenomen trebuie să treacă timp, să-l privești, detașat, de la distanță – nu poți vedea elefantul cu microscopul. Recent, de exemplu, am obținut regimul liberalizat de vize. Nu am observat în societate un entuziasm deosebit, ba chiar aș spune că evenimentul a fost tratat cu răceală și cu un soi moldovenesc de indiferență. Repet, până la un anumit punct, e ceva firesc. Ne trebuie timp ca să realizăm calea ce am parcurs-o într-un sfert de secol de la „cortina de fier” la „regimul fără vize”.

Și dacă omul simplu încă nu înțelege semnificația acestei realizări, politicienii încă nu înțeleg că victoria obținută se poate spulbera în câteva clipe. Am pus nu întâmplător drept moto la acest articol proverbul chinezesc „Când ai zece pași de făcut, nouă pași sunt jumătatea drumului”. Să admitem că prin regimul liberalizat de vize am făcut nouă pași, că mâine-poimâine semnăm acordul de asociere, iar de aici ne mai rămâne un pas până la Uniunea Europeană. Și totuși, acești nouă pași sunt abia jumătatea drumului pe care trebuie să-l parcurgem, iar acel singur pas care ne-a mai rămas să-l facem poate fi mai decisiv decât cei nouă. Să mă explic.

Oricât am dori noi să credem că lumea contemporană se ghidează de legi, ea, din păcate, continuă să rămână sub zodia hazardului, întâmplării și al bunului plac al marilor actori regionali și internaționali. Dacă va dori rusul să intre mâine în Comrat, va intra, își va arbora steagul pe clădirea administrației autonomiei și nicio armată națională a RM nu va putea schimba nimic. Aceasta e realitatea. Privită în contextul ultimelor evoluții din Ucraina, Moldova a ajuns la… crucea de la răscruce. Deși a făcut nouă pași spre Europa, a făcut doar jumătate de drum. Se poate întâmpla orice, există suficiente forțe negre care ne pot arunca înapoi cu nouă pași, în spatele unei noi cortine de fier.

Nu aș vrea ca cititorul să înțeleagă că promovez o filozofie a resemnării și defetismului; sunt convins că omenirea, inclusiv moldovenii, au șanse să treacă cu succes de crucea de la răscruce, dar cu anumite condiții. Aceste condiții țin de filozofia și viziunile noastre față de viitor. Dacă privim viitorul ca o felie de cașcaval din ciocul coțofenei, nu avem nicio șansă de a reuși. Viitorul este un câmp de bătaie unde-și încrucișează săbiile credința în forțele proprii, performanța, competența și, nu în ultimul rând, cultura. Aici am ajuns la cea mai sensibilă chestiune a moldovenilor – cultura…

Cred că e cazul ca să-i amintesc cititorului că termenul „cultură” vine din latină care însemna „a cultiva”. Apropo, anume în acest sens se vorbește despre un om cultivat, adică un om cult. Definită în termeni spirituali, materiali, intelectuali sau (și) emoționali cultura definește nu numai fizionomia unui popor, dar și capacitatea lui de a fi competitiv pe „piața mondială”. Noi, moldovenii, am avut o istorie vitregă, ultimele două secole ne-au ținut departe de cultură, fiind supuși unui permanent și distrugător stres anticultural. Elitele care au început să se înfiripe în perioada interbelică au fost distruse fără milă de sovietici după 1940. Abia în ultimele decenii am început să ne revenim, dar drumul spre adevărata cultură este lung și îl vom putea parcurge numai dacă vom realiza că putem supraviețui numai prin „aderarea” la o civilizație mai avansată. Acea civilizație mai avansată este civilizația europeană. Așadar, destinul nostru european depinde de capacitatea noastră de a ne „inserta” în civilizația europeană. Aici am ajuns la problema elitelor.

Elite creatoare și elite consumatoare

Din școală ne-au băgat în cap că istoria o fac popoarele. A trebuit să treacă mult timp, să trecem prin mai multe experiențe ca să înțelegem care-i rolul adevărat al elitelor în destinul unui popor. R. Moldova de azi este dominată de elitele politice care sunt niște elite consumatoare, dar nu creatoare de istorie. Adevăratele elite creatoare sunt cele intelectual-culturale, care încă nu au intrat în scenă cu toată vigoarea lor.

Ajunsă la această „cruce de la răscruce” Moldova trebuie să scoată în scenă elite care exprimă acele frământări interne ale unui popor care, trecând prin coșmarul „civilizației sovietice” vrea să se sincronizeze cu civilizația europeană. Astfel, sloganul „la timpuri noi oameni noi” nu e un simplu slogan, ci condiția supraviețuirii noastre. Această condiție a supraviețuirii conține în sine însă și o contradicție, care dă multă bătaie de cap elitelor naționale: racordarea la civilizația europeană înseamnă …globalizare, iar globalizare, pentru mulți, echivalează cu renunțarea la originalitatea culturii naționale. Cum eliminăm această contradicție și acest pericol?

Un proiect cultural de excepție

Vorbeam mai sus despre nevoia de a intra în scenă a elitelor creatoare de valori. Ar fi greșit să credem că acestea apar, ca la comandă, concomitent, în toate domeniile; oamenii noi, cu viziuni noi, sunt flori rare și apar doar acolo unde există un pat germinativ adecvat. Nicolae Avram, președintele Centrului Cultural „Vatra”, est una dintre aceste „flori rare”. În calitatea sa de șef al Misiunii economice a RM în Belgia, el a cutreierat Europa în cruciș și în curmeziș pentru a înțelege prin ce se caracterizează spiritul european în cultură. Ani întregi a tot meditat asupra a ceea ce noi azi numim destinul european al R. Moldova ca într-un sfârșit să ajungă să elaboreze un proiect unic în felul lui, care nu a existat vreo dată în republica noastră – „Moldova, cultură și destin european”.

Citez din preambulul la respectivul proiect: „Scopul acestui proiect este de a promova imaginea R. Moldova pe plan internațional prin intermediul valorilor artistice și a managementului cultural…”. Deocamdată, nimeni în RM nu a avut curajul să încerce să demonstreze că există oportunitatea creării și dezvoltării businessului pe segmentul cultural autohton” și că prin aceasta se va contribui la includerea RM în spațiul economic și cultural european. Pilonii care stau la baza acestui proiect cultural inedit sunt cinci festivaluri internaționale: 1. Festivalul Medieval („teatru istoric” care va scoate în prim-plan bătăliile istorice) – 31 mai -1 iunie a.c.; 2. Festivalul „Dialogurile Dragostei” (muzică, protagonist compozitorul Eugen Doga) – 15 iunie; 3. Festivalul etno-balcanic „VATRA” (concerte, spectacole și expoziții inedite de cultură etno-balcanică) – 4-6 iulie; 4. Festivalul etno-cultural „Paradisul Toamnei” – 25-26 octombrie; 5. Festivalul etno-folcloric „Satul de Crăciun” – 20-30 decembrie.

Aceste evenimente culturale de excepție se vor desfășura la Complexul etno-cultural „Vatra”, înălțat între Strășeni și Bucovăț, cu o capacitate de peste 10.000 de persoane, locația permițând punerea în valoare a unei game largi de acțiuni de divertisment începând cu târguri, spectacole, expoziții de obiecte de artizanat, costume populare, gastronomie tradițională ș.a., și terminând cu locuri de joacă pentru copii și o zonă camping… Într-un cuvânt, e vorba de o zonă cultural-spirituală, unică în RM. E un proiect de mare interes civic – nu fiecare ar avea curajul să demareze o asemenea afacere în domeniul culturii. Iată de ce, respectivul proiect are nevoie de susținerea solidară a societății și a guvernării. Pentru că proiectul lui N. Avram e un proiect pentru țară, nu pentru sine.

Am fost martorul nașterii acestui proiect…

Moldova, pentru a se mișca înainte, are nevoie de idei originale, neordinare, care să se sincronizeze ca spirit și valoare cu spiritul și valorile europene. Mă gândesc în acest context cât e de important ca nu numai cetățenii simpli să înțeleagă, ci și – dar poate în primul rând! – elitele politice care trebuie să realizeze importanța strategică a acestui proiect pentru destinul nostru european. Fac această afirmație în deplină cunoștință de cauză: am fost martorul nașterii acestui proiect și cred în succesul lui. Anume acest proiect poate fi acea „primă rândunică” cu valoare de „crucea de la răscruce” de unde va începe cu adevărat destinul nostru european.

Unii au rachete și tancuri cu care încearcă să-și demonstreze importanța și măreția; noi nu avem așa ceva și ne putem câștiga respectul și stima Europei prin cultură și spirit creator. Noi nu avem alte arme și bogății subpământene decât munca creatoare, spiritul de solidaritate, credința în forțele proprii. Aici rezervele noastre sunt imense, urmează doar să le valorificăm. Mingea e în terenul nostru. Am ajuns la „crucea de la răscruce” și nu avem dreptul să ne rătăcim sau să ne întoarcem înapoi. Înapoi am mai fost, iată de ce nostalgia trecutului sovietic trebuie înlocuită cu nostalgia viitorului european.