Întorși la vetrele lor, ostașii cei roșii și cei albi au schimbat arma pe coarnele plugului. Poporul avea nevoie de pâine, de industrie, de școală și de spitale. Treptat se crea o atmosferă pașnică.
Prin anii `30 ai secolului precedent, Stalin, atribuind acestei mici înviorări un merit al noii puteri sovietice, numi aceste noi schimbări – timpul noilor cotituri. Dar ca să garanteze conștiinței socialiste pași victorioși, grăbi naționalizarea activelor proprietărești și a inițiat colonizarea „benevolă” a întregii populații de la sate. În așa mod, speră că va potcovi reușit construirea unei societăți sovietice. Dar bucuriile nu se orientau prea mult în direcția dorită. „Meșoșnichii”, cum îi numește Lenin pe gospodarii buni de la sate, sabotau aceste porniri ale noii administrații. Și tătuca Stalin puse la cale deportările în masă. Dar mai trebuia ceva de făcut și cu acei rămași în libertate, care de asemenea nu toți erau de acord cu naționalizarea activelor și colonizarea forțată a populației de la sate. Și atunci s-a inventat un nou principiu de muncă amplificat de întrecerea socialistă. Au fost obligate să se întreacă între ele republicile, regiunile, orașele, raioanele, întreprinderile și organizațiile. S-au înființat așa-zisele drapele care se înmânau biruitorilor în urma contabilizării rezultatelor acestor întreceri care se făceau trimestrial sau anual. Fiecare localitate avea așa-numita tablă de onoare, pe care stăteau fruntașii muncii socialiste, cărora li se acordau premii și se bucurau de unele facilități. Dar cu tehnologii și instrumente vechi, pe care le foloseau în fiecare zi, oricât de harnic ai fi, nu puteai obține rezultate-record. Și atunci doritorilor de a avea rezultate bune le veni în gând să mintă. Minciuna, dacă o crezi pe jumătate, poate face minuni. Astfel, conducătorii s-au pus pe treabă: se majorau cifrele, se reduceau termenii, scădeau cheltuielile.
Și iată că mințind în continuare, un miner pe nume Stahanov deveni erou al muncii socialiste. După cum s-a aflat mai târziu, lui i s-au atribuit rezultatele muncii întregii echipe și astfel el a devenit fruntaș. De fapt, s-a constatat că numele său era altul – Stacanov -, trăgea și bine la măsea.
O altă poveste are și o fată, pe nume Maria Tutunaru, din fostul raion Bălți, care a devenit eroină. Șeful ștabului comsomolist, Nicolae Schițco, puse ochii pe această fată drăgălașă, pe care o făcu eroină. S-a înțeles cu fetele care lucrau pe câmp împreună cu ea să-i cedeze ei jumătate din recoltă, iar în următorul an „eroina” le va face pe acestea deputate. Așa se proceda în toate gospodăriile colective.
Cu timpul la titlul de erou al muncii socialiste începură să râvnească și marii demnitari. Asemenea titlu aveau Șcerbițki din Ucraina, Mașerov din Belarus, Rașidov din Uzbekistan, Cunaev din Kazahstan, pe al căror piept strălucea steluța cu cinci colțuri. Doar vanitosul Bodiul nu o avea. Dar era convins că o va primi. Astfel, într-o bună zi, îl telefonează Brejnev, mentorul său, și-l roagă să-i expedieze câteva zeci de mii de tone de carne.
„ – Voi aveți câteva ferme pe care noi v-am ajutat să le mecanizați, acum e rândul vostru să ne veniți în ajutor.
– Ce vorbă poate fi, tov. Brejnev, îi răspunse Bodiul”.
Și cu această ocazie, se gândi că acum e momentul, la cei 60 de ani, pe care avea să-i împlinească, va obține și el steluța de erou. Și se puse pe treabă. Peste vreo săptămână, gospodăriile din raionul Ceadâr-Lunga au cumpărat din Ucraina sute de vaci, porci, oi și le-au expediat la Moscova. Brejnev îl telefonă și-i mulțumi, spunându-i că îl va decora cât de curând.
Dar, un proverb mai spune că minciuna are picioare scurte. Așa s-a întâmplat și cu acei ce l-au slujit pe Bodiul. La una din ședințele biroului politic, ce urma să fie adoptată hotărârea cu privire la decernarea lui Bodiul cu titlul de erou, Brejnev a lipsit, și a fost prezidat de Chirilenco, locțiitorul lui. Când să se ia hotărârea, Șcerbițki, care dispunea de date concrete despre numărul de vite cumpărate, a fost categoric împotrivă și i-a conferit doar ordinul Lenin. Bodiul a suportat greu acest eșec. Iar mai târziu, Voronin, în funcția sa de președinte, l-a recompensat și i-a dat cea mai înaltă distincție.
Gheorghe Marin,
scriitor, publicist și traducător
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
