Europa Liberă: Prin ce a fost deosebit anul 2013 pentru transnistreni, am întrebat-o pe jurnalista din Tiraspol, Natalia Scurtul.
Natalia Scurtul: „Au fost multe evenimente. Dar s-a remarcat, întâi de toate, prin închiderea aşa-numitelor site-uri sociale şi platforme de discuţii pe internet. În al doilea rând, a existat o atenţie sporită pentru regiune din partea Rusiei şi a Uniunii Europene. Şi în al treilea rând, este foarte important că a fost adoptat bugetul – în premieră, pentru trei ani de zile – după ce, în anul 2013, regiunea transnistreană nu a avut buget, iar asta a creat multe probleme. În plan politic şi economic, cel mai important eveniment a fost, totuşi, adoptarea bugetului. Chiar dacă este unul auster şi mai mult de o treime din cheltuieli nu are acoperire financiară, faptul că există un buget aprobat aduce mai multă transparenţă, stabilitate şi dă o anumită perspectivă şi politicii bugetare, şi celei de creditare, şi politicii fiscale. Pentru că în 2013, din cauza impozitelor exagerat de mari, foarte multe întreprinderi s-au aflat într-o stare de şoc, s-au văzut nevoite să-şi sisteze activitatea sau să-şi reducă substanţial volumul producţiei. Şefi de întreprinderi spuneau că s-a ajuns la rambursarea creditelor din activele rulante, ceea ce a dus la fuga capitalurilor şi sistarea activităţii multor companii. Sigur că ar fi de dorit să se evite aşa ceva în viitor.”
Europa Liberă: Anul 2013 a fost dificil pentru întreprinderile transnistrene şi din cauza majorării substanţiale a tarifelor la gazele naturale livrate de Gazprom. Chiar dacă tarifele rămân a fi încă mult sub preţul de achiziţie, scumpirea a dus la adâncirea recesiunii economice…
Natalia Scurtul: „Într-adevăr, tarifele la gaze stabilite de administraţie au fost exagerat de mari. Pentru unele întreprinderi, majorarea a fost de 70 la sută. Experţii spun că scumpirea gazului a lovit puternic în proiectele de investiţii – ce să mai zicem atunci de întreprinderile învechite, construite în perioada sovietică. O lovitură puternică, în paralel cu majorarea impozitelor. Observatorii spun că exporturile s-au redus cu o treime, şi asta în timp ce importurile depăşesc de trei ori exporturile transnistrene. Aceste tendinţe negative se menţin. Majoritatea exporturilor s-au îndreptat spre ţările europene – aproximativ 70 la sută, dintre care 40 la sută i-au revenit Republicii Moldova. Şi doar 17 procente din exporturi au fost spre Rusia. Vedeţi, cât de mare este discrepanţa?… Politic, Tiraspolul spune că este orientat spre Rusia, în timp ce economia lucrează cu Europa şi este îndreptată mai mult spre ţările europene.”
Europa Liberă: Natalia, pentru Republica Moldova, anul 2013 a stat sub semnul parafării acordului de asociere la Uniunea Europeană şi a celui privind crearea unei zone de comerţ liber – un eveniment ce s-a produs la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, de la sfârşitul lui noiembrie. La Tiraspol însă asocierea politică şi economică a Moldovei la Uniunea Europeană a trezit mai puţin entuziasm şi mai multă îngrijorare…
Natalia Scurtul: „Este adevărat, summitul de la Vilnius a adus nelinişte în sectorul economic şi politic al Transnistriei. Acordul parafat de Moldova este perceput la Tiraspol ca un fel de provocare. De aceea, conducerea politică a Transnistriei a anunţat reorientarea exporturilor spre piaţa din Est. Administraţia din Tiraspol consideră că liberalizarea comerţului cu Uniunea Europeană ar putea să dăuneze regiunii, fiindcă că nu ar ţine cont de specificul activităţii întreprinderilor transnistrene. Potrivit experţilor, o asemenea reorientare a exporturilor spre Răsărit ar necesita nişte mijloace financiare imense, de care nu dispun acum nici administraţia, nici agenţii economici. Nu se ştie nici dacă Federaţia Rusă ar fi de acord să suporte aceste costuri. Prin urmare, sunt mai multe semne de întrebare, decât răspunsuri. Cu toate acestea, întreprinderile transnistrene păstrează speranţa că vor reuşi să identifice o soluţie pentru prelungirea actualului regim de comerţ preferenţial cu Uniunea Europeană şi după anul 2015. Producţia transnistreană are cerere în Europa şi ar fi păcat să pierdem piaţa europeană, mai ales când economia nu dă semne clare de revigorare sau de creştere”.
Europa Liberă: Natalia, dar în planul social cum a fost anul 2013?
Natalia Scurtul: „Este plăcut să constat că în 2013 actorii internaţionali au acordat mai multă atenţie regiunii transnistrene. Rusia, prin intermediul organizaţiei necomerciale „Integrarea euroasiatică”, a transferat două tranşe a câte 60 de milioane de dolari pentru infrastructura socială – construirea unor spitale, şcoli, grădiniţe de copii. La fel şi Uniunea Europeană a acordat mai multă atenţie regiunii transnistrene, alocând bani pentru proiecte de infrastructură, reconstrucţia drumurilor, ridicarea unor blocuri noi de instituţii medicale, în sprijinul societăţii civile şi dezvoltarea businessului. Este ceva sesizabil, anii trecuţi nu s-a întâmplat aşa ceva, a apărut un soi de optimism. Singurul lucru ce îngrijorează, de exemplu, este modul în care guvernul Transnistriei a selectat obiectivele de infrastructură socială pentru proiectele de renovare finanţate de Rusia. Câteva şcoli şi grădiniţe de copii au fost demolate, pentru a construi altele noi, deşi constructorii transnistreni susţin că blocurile respective erau într-o stare destul de bună. Deci, mai sunt semne de întrebare privind oportunitatea cheltuirii banilor. Sigur că ar fi bine ca banii oferiţi Transnistriei să ajute la îmbunătăţirea vieţii populaţiei, la formarea unei mentalităţi a oamenilor care sunt gata să-şi asume responsabilitatea şi să se manifeste activ pentru ca familia lor, vecinii, prietenii să ajungă să aibă un trai mai bun. Eu cred şi observ că acum a venit timpul oamenilor activi care pot să realizeze anumite idei. Este bine să aceste idei găsesc susţinere şi în acest proces participă şi Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă. Pentru că regiunea transnistreană este una deosebită, aici se intersectează diferite culturi şi popoare. Dacă aici va fi pace, atunci va fi şi dezvoltare şi dacă în jurul Transnistriei va creşte nivelul de trai, eu cred că Transnistria va tinde spre asta şi va crea cetăţenilor săi condiţii confortabile pentru ca nimeni să nu fie nevoit să plece, dar să rămână şi muncească acasă.”
Europa Liberă: Cum a fost anul 2013 pentru reglementarea politică a conflictului transnistrean? Colegul meu Vasile Botnaru a stat de vorbă cu analistul politic american, stabilit la Munchen, în Germania, Vladimir Socor.
Europa Liberă: Ce s-a întâmplat, în anul 2013, în subiectul reglementării transnistrene? Nu s-au întâmplat, sigur că, progrese spectaculoase, dar ce optici s-au modificat?
Vladimir Socor: „Nu s-a modificat nimic. Situaţia, de fapt, cred că s-a agravat, în comparaţie cu anii precedenţi, pe de o parte, datorită crizei politice din Republica Moldova. Malul drept al Nistrului a devenit mai puţin atrăgător, decât fusese anterior, pentru malul stâng. Şi mai puţin atrăgător, decât fusese anterior, pe malul stâng.
Populaţia de pe malul stâng al Nistrului şi, bineînţeles, mass-media controlată de autorităţile de la Tiraspol constată că, în Republica Moldova, s-a instalat haosul politic, lupta partidelor unul împotriva celuilalt, cu alianţe care se schimbau, în prima jumătate a anului, o dată la fiecare câteva săptămâni, sistemul justiţiei şi de ocrotire a legii controlat de un partid al celui mai bogat om de afaceri din Republica Moldova şi scăderea încrederii populaţiei Republicii Moldova în instituţiile statului, scădere documentată de sondajele de opinie publică şi, bineînţeles, constatată şi relatată pe larg, exploatată de autorităţile de la Tiraspol, în propaganda lor.
Deci, atractivitatea Republicii Moldova a devenit şi mai scăzută, pe fondul unei percepţii generale, în zona noastră, a Europei răsăritene, o percepţie despre revenirea Rusiei, în viteză şi în forţă, la rangul de putere regională şi internaţională. Aici joacă un rol foarte important canalele de televiziune din Rusia, care propagă această imagine a Rusiei, în redevenire, ca mare putere. Propaganda rusească, nebalansată de altă surse de informaţie din Republica Moldova, a făcut ca şi Partidul Comuniştilor, cel mai mare partid încă, în Republica Moldova, să-şi inverseze orientarea de la una pro-europeană la una euroasiatică, un fel de efect de bulgăre de zăpadă, pe care l-am constatat, în decursul anului 2013.
De asemenea, în decursul aceluiaşi an, am intrat şi mai adânc în capcana pe care ne-a întins-o Rusia, în anul 2008-2009, practic, în ultimul an şi ultimele câteva luni de guvernare comunistă, când Rusia a impus guvernării de la Chişinău să devieze procesul de reglementare a conflictului de la partea politică la partea social-economică. Şi, în loc de a discuta probleme de securitate şi de statut, să discute probleme despre întărirea încrederii între cele două maluri, întărirea încrederii care însemna, în primul rând, măsuri de ordin social şi economic, de ordinul paşilor mici.
În felul acesta, negocierile au fost deviate dintr-o direcţie care putea duce către un rezultat, într-o directe care nu duce către niciun rezultat, ba chiar duce la rezultate negative. În momentul în care discuţiile au fost deviate din albia politică şi de securitate în albia social-economică şi măsuri de încredere, în acel moment, Tiraspolul a căpătat şansa de a obţine recunoaşterea implicită, nedeclarată a separării Transnistriei de Republica Moldova. În aceste discuţii, care au început, în toamna lui 2008-primăvara lui 2009, se discuta despre recunoaşterea sistemului de telefoane în Transnistria de către Republica Moldova, pe picior de egalitate, recunoaşterea plăcuţelor de înregistrare a automobilelor de către Republica Moldova, echivalarea diverselor documente de stare civilă, recunoaşterea lor de către Republica Moldova ca fiind valabile, dacă sunt emise de autorităţile transnistrene.
Deci, o serie întreagă de paşi mici care duceau, în practică, la recunoaşterea separării Transnistriei de restul Republicii Moldova. Chişinăului i se cerea să recunoască toate aceste lucruri pentru a obţine din partea Tiraspolului un certificat de încredere. Tiraspolul spunea: „Dacă recunoaşteţi toate aceste lucruri, atunci va exista din partea Tiraspolului destulă încredere, pentru a purcede şi la negocieri politice”. Dar, desigur, că ei nu aveau de gând să purceadă la negocieri politice, vroiau să întindă şi să momească Republica Moldova în această direcţie, pentru ca, dacă procesul acesta continua, după câtva timp, Tiraspolul să spună, dintr-o dată: „Moldova a recunoscut separarea Tiraspolului în materie de cutare, în materie de cutare, în materie de cutare. Noi suntem, de facto, separaţi de Republica Moldova”.
Aceasta era direcţia în care se mergea, în decursul anului 2013. Şi, din păcate, diplomaţia occidentală a acceptat această logică… Diplomaţia occidentală a acceptat această ordine a priorităţilor, conform căreia măsuri de încredere, în sensul definit de către Tiraspol şi Moscova, reprezentau precondiţia pentru a trece la negocieri în materie de politică şi securitate. Deci, o precondiţie. Şi precondiţia aceasta încă nu am depăşit-o, pentru că Moldova şi simpatizanţii ei occidentali au acceptat-o, în 2008-2009, şi am rămas în aceeaşi capcană. Şi capcana s-a adâncit, de fapt. Prima capcană a fost acceptarea ideii potrivit căreia există un conflict între două maluri ale Nistrului, un conflict intern, în Republica Moldova, când, în realitate, este un conflict extern, interstatal, între Rusia şi Republica Moldova.”
Europa Liberă: Desfăşurat pe teritoriul Transnistriei.
Vladimir Socor: „Exact.”
Europa Liberă: Acuma Tiraspolul iarăşi se întoarce la cadrul politic, pentru că îi convine să spună că, vezi Doamne, după Vilnius, este inevitabilă decuparea Transnistriei, în general, şi recunoaşterea acestei regiuni de către Federaţia Rusă, pe motiv că se uită şi se mişcă în direcţii diferite. Într-adevăr, s-ar putea produce decuparea?
Vladimir Socor: „Decuparea există, de facto, clar. Nu cred că Rusia va recunoaşte Transnistria în modul în care Rusia a recunoscut Abhazia sau Osetia de Sud, în anul 2008. Nu cred deloc că acest lucru se va întâmpla. Nici după Olimpiada de la Soci. Nu se va întâmpla în viitorul previzibil.
Rusia nu ar avea absolut nimic de câştigat din această mişcare. Este adevărat că Rusia a pierdut pârghia de influenţă pe care o avea asupra Republicii Moldova, prin intermediul conflictului din Transnistria. A pierdut această pârghie, deoarece Rusia nu s-a poziţionat ca un arbitru, nici ca un mediator. S-a poziţionat ca un partizan declarat intransigent, inflexibil, de partea Transnistriei. Prin aceasta, Rusia automat a pierdut posibilitatea de a influenţa orientarea externă a Republicii Moldova.
Dacă, ipotetic, Rusia ar declara Chişinăului mâine că Rusia şi-ar revizui politica faţă de Transnistria, dacă şi Chişinăul şi-ar revizui politica faţă de Europa, atunci Rusia ar recăpăta o pârghie de influenţă asupra Chişinăului, nu prin intermediul guvernării actuale, guvernarea actuală este sută la sută pro-europeană, dar prin intermediul unor forţe politice din Moldova, nu de la guvernare, din opoziţie, care ar putea să spună că ar merita să fie explorată posibilitatea unei înţelegeri cu Rusia, cu condiţia ca Moldova să-şi încetinească parcursul european. Da, atunci Rusia ar recăpăta o pârghie de influenţă.
Dar Rusia nu face acest lucru. Aceasta vedem şi din declaraţiile repetate ale lui Dmitri Rogozin, care spune că „vagonul” Transnistriei se va decupla de „trenul” Moldovei, dacă „trenul” Moldovei continuă spre Apus. Rogozin repetă această metaforă, de unde deducem faptul că el nu mai are pârghii de influenţă. „Vagonul” Transnistria a fost deja decuplat de Moldova de către Rusia şi Rusia nu promite, în niciun chip, să-l recupleze.”
Europa Liberă: analistul politic Vladimir Socor în dialog cu Vasile Botnaru.
Doamnelor si domnilor, aici se încheie emisiunea noastră. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulţumeşte pentru atenţie şi vă doreşte toate bune. Aici e Radio Europa Liberă.
Radu Benea, prezentatorul emisiunii Dialoguri transnistrene.
