Actualitate

Cum ar trebui să arate Planul Anticriză al noului Guvern?

În acest context, Guvernul, împreună cu Parlamentul, BNM, CNPF și alte instituții-cheie, trebuie să se angajeze în implementarea unui Plan Anticriză compus din măsuri imediate menite să atenueze efectele și, în special, cauzele crizei de țară. Astfel, Planul Anticriză trebuie să aibă menirea să stopeze degradarea continuă a situaţiei economice, financiare şi sociale, ca ulterior, Planul de activitate a Guvernului să devină credibil, realizabil şi benefic dezvoltării Republicii Moldova pe fundalul unor premise macroeconomice durabile. Analiza respectivă prezintă o scurtă radiografie a crizelor, urmată de intervențiile de politici recomandate pentru depășirea fiecărei crize în parte.

Radiografia crizelor

Republica Moldova se confruntă la moment cu suprapunerea mai multor crize care provin atât pe filieră externă, cât și internă. Mai mult decât atât, crizele respective se autoalimentează reciproc, fapt ce duce la agravarea accelerată a situației economice și sociale din țară. Figura de mai jos reprezintă o radiografie schematică a crizelor, din care trebuie să derive viitorul plan anti-criză al noului Guvern.


Filiera externă

Criza economică. Pentru finele anului 2015, anticipăm o recesiune a economiei moldovenești de circa 1-2%, alimentată în mare măsură de recesiunea economică din Ucraina și Federația Rusă, precum și de perpetuarea situației economice dificile din UE. Acestea lovesc în exporturi, remiteri, investiții și stabilitatea monedei naționale.

La rândul său, criza economică creează premise şi alimentează criza bugetară internă pe trei filiere majore:

Majorarea presiunilor asupra veniturilor – încasări sub aşteptări la buget, în special din contul TVA și accize.
Majorarea presiunilor asupra cheltuielilor – disponibilizări şi trimiteri în şomaj temporar sau permanent, creșterea cererii pentru plăți sociale.
Majorarea presiunilor asupra finanțării deficitului bugetar – scumpirea surselor interne de acoperire a deficitului bugetar.
Într-o țară precum este și Republica Moldova, cu un nivel înalt al sărăciei și un nivel scăzut al oportunităților economice, orice criză economică se transformă rapid în criză socială. Aceasta se manifestă prin reducerea ratei de ocupare și creșterea prețurilor de consum pe fondul deprecierii monedei naționale, care alimentează riscul unei sărăciei în masă a populației.

Republica Moldova s-a dovedit a fi total nepregătită să facă față crizei care derivă preponderent pe filieră externă, deoarece pe intern s-au copt alte crize mult mai profunde și periculoase.

Filiera internă

Criza instituțională este cauza principală a crizei bancare, crizei bugetare și crizei sociale. Aceasta se manifestă în mod special prin:

Vulnerabilitatea pronunțată a procesului decizional la diverse interese obscure (despre fenomenul de capturare a instituțiilor statului discută în mod deschis atât comunitatea de experți, cât și unii parteneri de dezvoltare, și chiar membri de Guvern și Parlament).
Nivelul profund de politizare a instituțiilor statului și încălcarea principiului fundamental de separare a puterilor în stat (inclusiv abuzul asumării de răspundere pentru pachete legislative din partea Guvernului, interferenţe în funcţionarea puterii judecătoreşti, etc.).
Aceasta a alimentat o stare generală de neîncredere din partea populației în instituțiile statului, corupţia şi birocrația, paralizie şi inacţiune a instituţiilor responsabile de reglementare şi monitorizare, reacţie întârziată de constatare şi nu acțiuni de prevenire.

Criza bancară este rezultat direct al eșecului instituțional în sfera reglementării bancare, al independenței plăpânde a BNM, al interferenţei unor grupuri de interese şi politice în luarea deciziilor ce vizează domeniile de competenţă ale BNM şi CNPF, precum și comunicării și coordinării ineficiente dintre instituțiile statului care urmau să asigure securitatea economică și financiară. Drept rezultat, 3 bănci, dintre care una de importanță sistemică, care reprezintă circa o treime din activele întregului sistem bancar au ajuns în prag de faliment după decapitalizarea acestora prin intermediul unor scheme obscure în proporții de peste 12% din PIB. Alte 3 bănci au fost recent incluse în supravegherea specială din partea BNM, fără explicaţii concludente din partea regulatorului.

Efectele crizei bancare:

Credite urgente de circa 14,8 miliarde MDL acordate de către BNM băncilor în administrare specială, sub garanția de stat.
Aşteptări inflaţioniste în creştere.
Distorsiuni în piaţa valutară cu fluctuaţii majore.
Înăsprirea politicii monetare (cu niveluri record): rata de bază – 17,5%, rezervele obligatorii în lei – 32%.
Costul resurselor creditare în creştere continuă, descreşterea activităţii de creditare.
Epuizarea rezervelor valutare şi scăderea acestora sub nivelul critic de 3 luni de import.
Criza bancară alimentează și mai mult criza bugetară, prin intermediul a doi factori majori:

Reducerea şi îngheţarea finanţărilor externe – donatorii nu vor să încredințeze resurselor lor unor instituții în care nu au încredere. Riscul imediat este că în 2015 vor fi ratate 3 miliardevenituri bugetare în formă de granturi şi noi credite externe. . Aceasta afectează atât partea de venituri a bugetului de stat, cât și capacităţile de finanțare a deficitului bugetar.
Riscul de incapacitate temporară de onorare a angajamentelor interne, în urma riscului de convertire în datorii de stat a garanțiilor emise de Guvern și creșterea costurilor de deservire a datoriei interne de stat (adiţional 2,7 miliarde lei anual).
O criză socială se conturează urmare a problemelor bugetare (inclusiv în fondul social şi fondul asigurărilor medicale), dar şi a consecinţelor crizei economice regionale, amplificate de majorarea tarifelor la energia electrică, gazelor naturale și la alte utilităţi. Efectele se evidenţiază prin:

Capacitate de cumpărare descrescândă.

Îndesirea cazurilor de neachitare a salariilor, în special în sectorul privat.
Intrarea în şomaj şi creşterea numărului celor care ajung în să-şi caute alt serviciu.
Realocarea bugetelor casnice spre cheltuieli de întreţinere preponderent.
Capacităţi reduse ale bugetului public de a asigura un minim de protecţie socială ajustat la inflaţie.
Scăderea calităţii serviciilor de asistenţă medicală.

Plan anticriză – măsuri premergătoare planului de guvernare
Guvernul nou instaurat are nevoie urgent de un plan anticriză, fără de care nu va fi posibilă implementarea Programului de Guvernare. Planul respectiv trebuie să derive din radiografia crizelor, efectuată de propriile instituţii, mediul de experţi sau instituţii financiare internaţionale. Mai mult decât atât, acesta trebuie să fie concentrat preponderent pe eliminarea crizelor de sorginte internă (criza instituțională, criza bancară, criza bugetară și criza socială), fapt ce va spori reziliența Republicii Moldova în fața crizei economice care este alimentată preponderent de factori externi.

Având în vedere relația de cauzalitate, ilustrată în capitolul precedent, planul anticriză trebuie să includă atât măsuri de înlăturare a cauzelor crizei generale de țară în care s-a pomenit Republica Moldova (criza instituțională și criza bancară), cât și consecințele imediate ale acesteia (criza bugetară și, în special, criza socială).

Măsuri pentru atenuarea crizei instituționale
Who is who? Elaborarea analizei funcţionale a instituţiilor publice şi celor cu funcţii control, de către o entitate independentă. Eliminarea instituțiilor inutile, cu funcţii suprapuse şi care demotivează activităţile antreprenoriale.
Oameni mai competenți în serviciul public. Accent pe calitatea și nu cantitatea resurselor umane în serviciul public: majorarea autonomiei instituțiilor publice în distribuirea fondului de salarii, implementarea efectivă a sistemului de evaluare a performanțelor individuale și colective, consolidarea nivelului de independență profesională și majorarea nivelului de responsabilizare și meritocrație în serviciul public, sporirea flexibilității legislației muncii pentru a putea mai rapid înlocui funcționarii ineficienți cu cei eficienți, dublarea salariilor în serviciul public în baza optimizărilor de personal ineficient.
Fortificarea guvernanței interne în instituțiilor publice – eficientizarea comunicării în interiorul și între instituțiile publice, eliminarea funcțiilor improprii, implementarea la scară largă a soluțiilor TIC pentru a facilita și transparentiza comunicarea și circulația internă a documentelor, extinderea legislației privind transparența decizională la nivelul deputaților și a Parlamentului, eliminarea discreției politice în distribuirea resurselor bugetare.
Comunicare între instituţiile statului să fie directă, conform obligaţiunilor şi funcţiilor, fără intermediere politică şi implicarea liderilor politici. Eliminarea/ocolirea blocajelor şi limitărilor în funcţionarea instituţiilor publice, inclusiv a Guvernului, impuse de acordul politic de constituire al AIE

Măsuri pentru atenuarea crizei bancare

Plan de asanare. Elaborarea şi prezentarea publică, urgentă, a unui plan de asanare a sectorului bancar reieşind din cele mai bune practici internaţionale, cu indicarea exactă a opţiunilor şi costurilor pentru băncile în dificultate. Instituţiile publice responsabile de domeniul economic şi financiar trebuie să aibă posibilitatea modelării unor eventuale situaţii la nivel macroeconomic din implementarea planului de asanare a sectorului bancar. Soluția privind soarta celor 3 bănci aflate în prag de faliment (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank) trebuie să respecte „principiul 3-R”: 1. Recuperarea tuturor depozitelor persoanelor fizice și juridice; 2. Responsabilizarea persoanelor și instituțiilor implicate în comiterea fraudelor de la cele 3 bănci; 3. Reformarea amplă a sistemului de reglementare și supraveghere a sistemului bancar.
Eliminarea posibilităților legale prin care băncile comerciale interacționează cu companii din jurisdicţii riscante sau puţin credibile, inclusiv zone off-shore. În particular, este necesară interzicerea achiziționării acțiunilor bancare de către companii off-shore sau în baza împrumuturilor de la companii off-shore, gajarea acțiunilor bancare contra împrumuturilor de la companii off-shore sau cesionarea portofoliilor de credite companiilor off-shore.
Demararea imediată a etapei a doua a investigaţiei furtului din sectorul bancar, cu atragerea şi implicarea experţilor şi companiilor internaţionale specializate.

Lansarea demersurilor organelor interne de anchetă şi supraveghere (PG, CNA, BNM) către jurisdicţiile indicate în primul „raport Kroll”, în vederea aplicării sechestrului asupra activelor scoase din sistemul bancar din Republica Moldova şi plasate în alte ţări.

Investigarea implicării (lipsă de reacţie, reacţie întârziată, decizii ilegale şi inoportune legal, economic şi financiar) factorilor de decizie din instituţiile statului şi regulatorilor (BNM şi CNPF) în devalizarea Statului şi furtul (scoaterii) activelor din sistemul bancar. Demisionarea şi tragerea la răspundere a factorilor de decizie, responsabili de supravegherea sectorului bancar.

Consolidarea independenţei băncii centrale prin eliminarea posibilității ca judecătoriile de orice nivel să poată bloca deciziile BNM. În paralel, este necesar de responsabilizat BNM pentru evaluarea anuală a performanțelor instituției de către o entitate independentă, eventual din afara țării.
Prezentarea informaţiei despre utilizarea creditelor de urgenţă acordate celor trei bănci în administrare specială. O analiză detaliată trebuie să identifice posibilităţile şi riscurile recuperării creditelor oferite de către BNM, respectiv – efectele ulterioare asupra sectorului public.
Adoptarea unor măsuri hotărâte din partea BNM pentru recuperarea mijloacelor creditare oferite băncilor comerciale. În special, dacă se constată, că creditele de urgenţă oferite de către BNM au fost folosite contrar destinaţiei.

Verificarea şi investigarea structurii acţionariatului în sectorul bancar cu începere de la 1% acţiuni deţinute. Identificarea tuturor beneficiarilor finali şi eliminarea riscurilor de concentrare a capitalului bancar în mâinile unui/unor grupuri de beneficiari finali.

Implementarea unei politici monetare coerente şi corelate cu obiectivele de dezvoltare şi creştere (cel puţin, nu în detrimentul acestora). Eliminarea interferenţelor externe, din afara BNM, în luarea deciziilor de politici monetare şi

Măsuri pentru atenuarea crizei bugetare
Dinamizarea dialogului cu partenerii de dezvoltare şi invitarea imediată a unei noi misiuni FMI pentru relansarea negocierilor asupra unui nou acord de politici economice şi financiare.

Obţinerea, prin dialog permanent, a dezgheţării fondurilor financiare angajate de către partenerii de dezvoltare pentru anul bugetar 2015. Asigurarea pachetului financiar pentru anul 2016 prin promovarea credibilă a reformelor în care Republica Moldova este angajată.

Reevaluarea cadrului macroeconomic şi a indicatorilor de bază, ajustarea cadrului bugetar reieşind din resursele financiare disponibile cert.
Rectificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2015. Procedura legală de rectificare trebuie să fie făcută în Parlament, cu discuţii publice asupra necesităţilor modificării Legii. Este contraindicată procedura de asumare de răspundere asupra modificărilor Legii bugetului de stat.
Consolidarea fiscală prin realocarea resurselor disponibile în dependenţă de priorităţile şi posibilităţile bugetare, menţinerea unui nivel al deficitului bugetar sustenabil şi asigurat financiar, mobilizarea rezervelor fiscale şi o politică fiscală adecvată situaţiei de criză.

Menţinerea blocării cheltuielilor până la rectificarea bugetului 2015, stabilind exact o expresie procentuală faţă de total cheltuieli pe an pentru fiecare categorie de cheltuieli. Astfel, fiecare executor de buget ar şti exact care categorie de cheltuieli este blocată în proporţie de X % din suma anuală prevăzută în bugetul instituţiei. Aceasta ar permite deblocarea activităţii autorităţilor de toate nivelurile şi eliminarea riscurilor de paralizie în funcţionarea instituţiilor bugetare.

Efectuarea auditului general al sectorului public de către o entitate independentă, eventual din afara țării. În baza acestui audit, elaborarea unui plan de acțiuni privind optimizarea sectorului public: comasarea instituțiilor cu responsabilități suprapuse, redimensionarea instituțiilor ineficiente și lichidarea instituțiilor inutile.

Clarificarea şi evaluarea impactului posibil din activarea garanţiei emise de către Guvern în favoarea BNM pentru creditele de urgenţă eliberate băncilor comerciale în dificultate. Identificarea soluţiilor de minimizare a impactului posibil asupra sectorului public (ca sumă totală, dar şi cost de deservire ulterior).

Aplicarea metodelor indirecte de evaluare a veniturilor şi proprietăţilor în scopuri fiscale. Deşi cadrul legal este creat, aplicarea prevederilor legale este tergiversată. Eliminarea evaziunilor fiscale admise prin legislaţia permisivă şi interpretabilă.
De-offshore-izarea tranzacţiilor comerciale, în special în domeniile care sunt conectate la finanţele publice sau întreprinderi de stat, care fac achiziţii de bunuri, servicii şi lucrări.

Temperarea şi eliminarea practicilor de populism fiscal, neasigurat financiar, care creează aşteptări nefondate. Regulile fiscale trebuie să fie unificate maxim posibil pentru a reduce costurile ulterioare de administrare, dar şi riscurile de migrare a obiectului impozabil către alte sectoare sau jurisdicţii off-shore.

Măsuri pentru atenuarea crizei sociale
Iniţierea imediată a reformei sistemului de pensii. Această reformă este în mare întârziere, iar costurile întârzierii creează presiuni financiare în creştere asupra bugetului de stat. Situaţia demografică şi criza economică reduce din potenţialul economic şi financiar al sistemului de pensii.
Reevaluarea protecţiei sociale oferite anumitor categorii de beneficiari. Eliminarea dublărilor şi a beneficiarilor incluşi incorect, focusarea asupra familiilor cu adevărat în dificultate.

Reevaluarea posibilităţilor financiare şi stabilirea unui mecanism de indexare a pachetelor financiare oferite beneficiarilor rămaşi în sistemul de protecţie socială la nivelul creşterii preţurilor şi tarifelor.

Dezvoltarea posibilităţilor de angajare în activităţi remunerate în interes public a cetăţenilor care pot presta astfel de activităţi. Excluderea acestora din categoriade protecţie socială.

Politică pro-activă, negocierea şi semnarea acordurilor internaţionale de protecţie socială cu ţările în care concetăţenii noştri sunt antrenaţi în activităţi economice.

Comunicarea activă şi credibilă între factori de decizie şi populaţie pe subiecte de interes economic, financiar şi social cu scopul eliminării speculaţiilor şi aşteptărilor create în baza unor informaţii eronate şi manipulatorii, dar şi cu scopul eficientizării mecanismelor de implementare a politicilor de guvernare, inclusiv de protecţie socială.

Un eventual Plan anticriză al Guvernului urmează să includă seturi de măsuri pentru atenuarea crizelor identificate şi trebuie să specifice în detalii fiecare măsură într-un anumit cadru de timp pentru realizare.

Totodată, trebuie să fie clar că Planul anticriză este doar o foaie de parcurs pentru a crea o platformă credibilă şi a reveni la o normalitate elementară, necesare pentru implementarea reformelor necesare şi a Programului de activitate a Guvernului.

Crizele oferă şi oportunităţi. Din aceste considerente, poate, măsuri mult mai hotărâte şi radicale s-ar cere la această etapă: reforme temeinice. Dar asta depinde de echipa de la guvernare: cât poate să-şi asume politic şi dacă resursele umane disponibile ar putea face faţă provocărilor.

sursa: expert-grup.org


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *