Cum explică salvamontiştii din Neamţ tragedia din Retezat Citeste mai mult: adev.ro/ooupju
Doi copii au murit în Masivul Retezat în urma unei avalanşe produse sâmbătă, 22 aprilie, în zona Lacului Bucura. Aceştia se aflau într-un gup de şapte persoane surprinse de straturile de zăpadă care s-au desprins. Victimele avalanşei au fost doi alpinişti profesionişti: Dor Geta Popescu (13 ani), multiplă recordmană mondială şi europeană, şi Erik Gulacsi (12 ani), recordman european.
Reprezentanţii Salvamont Neamţ şi-au arătat compasiunea faţă de tragedia din weekend şi au încercat să explice de ce s-a ajuns aici. „Trecând peste tragedia în sine, peste dramatismul situaţiei, peste poveşti şi legende precum că muntele îşi ia din când în când jertfa, există un mare semn de întrebare, un mare DE CE?“, spun salvamontiştii din Neamţ, într-o postare pe Facebook.
Specialiştii serviciului de salvare montană din Neamţ au atras atenţia că acest lucru s-a întâmplat pentru că nu au fost respectate avertizările colegilor de la Salvamont Hunedoara. „DE CE…când de zile întregi SALVAMONT Hunedoara emitea avertizări de pericol iminent de avalanşă? Mai mult de atât, aceste avertizări sunt emise pentru turistul obişnuit, nu pentru alpinişti cu mare experienţă care au călcat în picioare vârfuri de mii de metri…DE CE?“ Răspunsul celor de la Salvamont Neamţ vine la finalul postării: „Există o lege a muntelui uitată de mult şi de mulţi, ultima din cele 10: . R.I.P Geta Popescu“.
Cele zece porunci (legi) ale turismului pe munte În literatura de specialitate, de mai bine de opt decenii sunt cunoscute anumite reguli care trebuie respectate în drumeţiile montane. Unul dintre ghidurile de etică montană a fost creat de austriacul Luis Trenker, o figură importantă în lumea alpinismului în anii de glorie de la începutul secolului XX, anii marilor premiere din Alpi. Un fragment din cartea sa Meine Berge („Munţii mei“), scrisă în 1931, conţine recomandările lui Trenker care au fost sursă pentru cele 10 porunci ale turismului pe munte:
1. Să nu întreprinzi o ascensiune ce-ţi depăşeşte puterile. Tu trebuie să învingi muntele, nu el pe tine!
2. Să pregăteşti în amănunt orice excursie, fie că vei merge singur, ori cu prietenii sau cu ghizii.
3. Să nu uiţi în munţi că eşti o fiinţă civilizată.
4. Să nu profanezi peisajul pe care îl străbaţi şi să nu împodobeşti Natura cu cioburi de sticlă, hârtiuţe, cutii de sardele şi alte rămăşite.
5. Fii bun camarad! Dacă eşti conducător, evită să fii autoritar sau încăpăţânat, încrezut sau îngâmfat, dă dovadă de spirit de înţelegere şi răbdare.
6. Respectă cabana tot aşa cum îţi respecţi propria casă.
7. Nu fura! Nu fura altora nici liniştea, nici singurătatea ce-o caută, nici perspectiva.
8. Nu minţi, nu exagera, nu fi lăudăros! Chiar şi ascensiunea cea mai dificilă este puţin lucru faţă de alte realizări omeneşti.
9. Apăra onoarea asociaţiei tale şi nu numai a aceleia a cărei insignă o porţi, ci şi a acelei mari comunităţi care ţi-a făcut accesibilă lumea munţilor.
10. Nu profana munţii prin mania recordurilor. Înţelege-le sufletul!
Sursa: Adevărul.ro